24.06.2017
Sânzienele vin şi anunţă începerea unei noi perioade de câteva zile în care energia rugăciunii vine să ne ajute să ne realizăm misiunea.Comunicăm cu Divinitatea mult mai uşor prin rugăciunea.
De asemenea, zilele acestea avem o deschidere mult mai mare către relaţia cu Sfinţii sau Maeștrii ascendenţi, fiecare cu care rezonează mai bine.
Este un bun prilej să le mulţumim pentru sprijinul acordat şi să fim atenţi, când ne rugăm lor, la informaţiile care ne vin şi la imaginile pe care le primim. Este posibil ca, în această perioadă, şi cu ajutorul lor, să găsim răspunsul la probleme care trenau de mult, să găsim rezolvarea la tot felul de situaţii despre carea credeam să nu se mai rezolvă sau pur şi simplu să primim tot felul de daruri pe care le avem de manifestat în lume.
Să nu uităm că ei, Sfinţii şi Maeștrii ascendenţi, chiar dacă nu mai sunt fizic printre noi, ne ajută să creştem, iar creşterea noastră îi ajută şi pe ei să urce în Ierarhiile Universului, aşa că ajutorul este unul reciproc, dar dacă am primit anumite daruri sau informaţii, ar fi bine să nu luăm "pâinea copiilor şi s-o aruncăm câinilor", în sensul că nu este bine să ne batem joc de acele daruri şi informaţii şi să nu le folosim pentru creşterea noastră şi a celorlalţi.
Este o zi favorabilă scrisului, aşa că să fim atenţi la informaţiile pe care primim şi pe care avem misiunea să le transmitem mai departe. Şi în acest caz este posibil ca unul sau mai mulţi Sfinţi sau Maeștri ascendenţi să ne ghideze informaţia şi să transmită prin noi ceea ce au de spus oamenilor.
Este, de asemenea, o perioadă favorabilă rostirii sau scrierii de afirmaţii pozitive, care să ne ajute să ne schimbăm diversele obiceiuri şi tipare negate de la nivel de Sine.
De asemenea, putem continua să învăţăm ceea ce am început ieri, putem realiza o lucrare ştiinţifică sau putem publica rezultatele unei cercetări.
Energia sexuală de astăzi, dacă nu dorim să o folosim ca atare, o putem transmuta foarte bine prin rugăciune sau o putem direcţiona către scris.
Este de preferat ca, în această perioadă, rugăciunea noastră predominantă să fie cea de mulţumire. Le putem folosi şi pe celelalte, dar utilizând mai des rugăciunea de mulţumire ne aduce mult mai aproape de ceea ce dorim să obţinem şi realizăm o legătură mult mai puternică cu Destinatarul rugăciunii, pentru că legătura se face pe energia recunoștinței.
Nu uitaţi că de noi depinde cum valorificăm această perioadă în folosul nostru şi al celorlalţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu