joi, 11 martie 2021

 11.03.2021

Movul de pe centrul mandalei de astăzi, împreună cu provocarea pe unsprezece din zi, dar şi cu provocarea pe trei a lunii, dau un peisaj interesant numerologic şi energo-informaţional care, chiar dacă pare puţin cam ciudat, este doar de suprafaţă, această imagine fiind una care să descurajeze pe cei care nu ştiu să caute mai profund şi se mulţumesc cu realitatea superficială a ceea ce se vede, fără a pătrunde înţelesurile mai adânci, fără a căuta să simtă la nivelul Sufletului.

Provocarea pe unsprezece de astăzi ne aduce atenţionări în privinţa "capului în nori", a împământării de care avem nevoie, mai ales că viaţa pe această planetă se desfășoară în armonie deplină cu energiile cerului (susului) şi cele ale pământului (josului). De aceea, avem nevoie de mişcare fizică, de acţiune concretă care să ne ajute să transmutăm energiile reziduale din noi, în lumină şi astfel să transformăm un blocaj în element de progres. 

Movul ne ajută astfel să înţelegem, dacă ne dorim acest lucru, bineînţeles, această legătură pe care este nevoie să o avem atât cu planul ceresc cât şi cu cel pământesc, pentru a putea trăi o viaţă echilibrată. 

Este nevoie să înțelegem că practica spirituală ne ajută să creştem foarte mult din punct de vedere spiritual, dar dacă această practică înseamnă să neglijăm total planul terestru, atunci ea se transformă, de fapt, într-o fugă de realitate, rămânând astfel într-o permanentă visare care nu are nicio legătură cu realitatea, noi, de fapt, impunându-ne o minciună pe care o perpetuăm şi pe care ne dorim ca toţi ceilalţi să o vadă ca adevăr şi, eventual, să o şi valideze. În acest sens, orice tentativă a celorlalţi de a ne arăta că, de fapt, noi trăim într-o iluzie auto-creată nu face decât să ne enerveze şi mai tare şi ne determină astfel să îi îndepărtăm din cercul nostru de cunoştinţe, fără a sta să medităm vreun pic la informaţiile pe care ni le-au transmis.

Şi, la toată această realitate imaginară,participă, din plin mentalul nostru care, în acest fel, se simte cel mai bine, ca peştele în apă, având tot interesul să menţină această stare şi acest mers al lucrurilor, căutând astfel să ne facă un upgrade permanent realităţii imaginare în detrimentul celei adevărate, pentru că aici, în cea imaginară, el este rege şi noi supusul său.

De aceea, mişcarea fizică, transformarea materiei prin efortul nostru fizic, fie că vorbim de munca pământului, fie de altă activitate care presupune şi efort fizic, nu face altceva decât să ne coboare din acest "turn de fildeş" al autosuficienţei şi să ne aducă cu picioarele pe pământul realităţii, acolo unde se întâmplă lucrurile şi unde se desfăşoară viaţa noastră cea reală. 

De asemenea, comunicarea indirectă, creativitatea, ne pot ajuta să ieşim din această "închisoare" auto-creată. În special scrisul este cel care ne poate ajuta să scoate la suprafaţă elemente din mentalul nostru pe care nu le conştientizam, împingându-ne să ne obiectivăm şi să vedem că "elefantul roz" este doar un elefant, în culoarea lui naturală şi aşa este nevoie să-l vedem de acum înainte.

Da, am putea spune că astăzi este o zi de căzut "perdele", văluri auto-create sau acceptate cu uşurinţă din partea celorlalţi, totul pentru a putea avea o bază reală de la care să începem să lucrăm cu noi înşine.

Vibraţia zilei de astăzi este zece, numărul curajului, ceea ce ne aduce mult curaj, în primul rând pentru a accepta realitatea, iar în al doilea rând pentru a începe să facem schimbările de care avem nevoie pentru evoluţia noastră.

Universul ne poate ajuta cu ghidare în privinţa a ceea ce avem de făcut şi a modului în care să facem, dar nu poate lua, în locul nostru, decizia de a renunţa la iluzii şi de a vedea realitatea în care trăim. Să facem noi primul pas şi să renunţăm la iluzii, iar apoi să cerem ghidare Universului!

Să ne fie de ajutor în evoluția noastră spirituală!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu