marți, 22 martie 2022

 22.03.2022

Se discută foarte mult despre iubire în ultima perioadă dar, din câte observ, în cele mai multe cazuri, doar se discută, ca şi cum ar fi ceva ce "trebuie" să vină de undeva "de departe" şi nu mai vine sau vine greu şi, vorba aceea, are şi răbdarea noastră o limită, nu poate aştepta la nesfârşit.

O astfel de atitudine, cu siguranţa, ne va ţine departe de a simţi iubirea, pentru că dacă nu am ştiut niciodată cum să o simţim, s-ar putea să fim confuzi şi, de aceea, o căutăm în îmbrăţişările celorlalţi, în gesturile frumoase pe care vrem ca ceilalţi să le facă pentru noi, în vorbele frumoase pe care dorim să le auzim de la ceilalţi, în ... ceva ce musai vine numai de la ceilalţi.

 De aici şi problema noastră atunci când ceilalţi nu reuşesc să ne mai adreseze o vorbă frumoasă, nu ne mai îmbrăţişează etc., iar noi începem să percepem acest lucru ca şi cum am pierdut iubirea. Nu , nu am pierdut-o, pur şi simplu "ceilalţi" au şi ei o zi mai puţin bună sau pur şi simplu au şi ei nevoie de o vorbă bună sau de o îmbrăţişare, pentru că şi ei se confruntă cu propriile lor probleme legate de iubire, iar aici este lecţia pe care Universul dorește ca noi să o învăţăm, aceea că nu căutăm iubirea în locul potrivit.

Prin energia mandalei de astăzi suntem chemaţi să intrăm într-un loc de care unii nu ştim, alţii nu intră de teamă, iar alţii merge mereu acolo şi îşi găsesc tot ceea ce, altădată, căutau în exterior, anume în Sufletul nostru, pentru că numai aşa vom reuşi, treptat, să înţelegem ce este iubirea cu adevărat, pentru că, în acest moment, doar bănuim sau ne minţim că ştim.

Până nu vom merge acolo, în acea energie, nimeni nu ne poate explica cum se simte, tocmai pentru că se învaţă prin simţire şi nu prin descriere, pentru că mintea este cea care are nevoie de descriere pentru a-şi putea da ea cu părerea dacă va accepta sau nu această experienţe (a se citi - pentru a analiza cât de mult va fi afectat controlul ei de ceea ce vom simţi).

Suntem într-o zi în care, pe nivelul trei al mandalei avem energia vindecării, ce vine să ne ajute să trăim o astfel de experienţă de comunicare şi de comuniune cu Sufletul nostru şi astfel să începem să descoperim ce înseamnă iubirea cu adevărat, cum se simte energie ei şi astfel să învăţăm să ne racordăm cât mai des la frecvenţa ei, pentru că, numai în acel moment, vom reuşi să ne transformăm viaţa într-un mod spectaculos, deoarece acolo unde aducem iubirea, prin frecvenţa ei înaltă, eliminăm rezonanţele cu frecvenţele joase şi, automat, reuşim să scăpăm de tot felul de tipare, care mai de care mai "grozave", pentru că, în acel moment, simţim ce înseamnă să merităm să primim lucruri frumoase în viaţa noastră.

De cele mai multe ori, suntem în căutarea a ceva sau cineva, intenţia fiind aceea de a ne ajuta să găsim ceva ce noi credem că ne lipseşte, când, în realitate, noi căutăm iubirea, numai că nu ştim că o căutăm şi nici nu ştim cum arată sau cum se simte, de aceea, atunci când vom reuşi să ne liniştim din căutarea noastră, vom reuşi să descoperim acel ceva care era tot timpul în noi, chiar sub nasul nostru.

A venit timpul să lăsăm înţelepciunea să ne ghideze, având în vedere că suntem într-o zi de vibraţie patru, caracteristică minţii neutre, să ascultăm vocea ei (a înţelepciunii) pentru că ea este cea care ne va ajuta să găsim iubirea, în interiorul nostru.

Şi, pentru că tot avem astăzi provocări pe comunicarea indirectă, să nu uităm că, cu un pix şi cu o hârtie putem rezolva multe şi putem înţelege multe, mai ales că, în acel moment, conştientizează şi mintea noastră, aşa că ne-ar ajuta dacă ne-am scrie povestea căutării iubirii. S-ar putea să ne placă şi nouă, atunci când o vom citi 😀, iar cu ocazia aceasta vom înţelege mai bine necesitatea coborârii în inima noastră, automat, în Sufletul nostru.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu