luni, 14 martie 2022

 14.03.2022

Sunt zile, precum cea de astăzi, în care energia mentală în exces vine să ne copleşească, accentuându-ne toate fricile şi angoasele, dându-ne stări de nelinişte, fără a avea vreun motiv anume, iar despre orgoliu nici nu mai vorbim, pentru că se găseşte la cele mai înalte cote.

Am mai spus-o şi altă dată, mentalul nu este neapărat rău; rău este modul libertin în care îl lăsăm să se manifeste, în care se crede şef şi face multă gălăgie atunci când nu este lăsat să facă ce vrea, pentru că nu a fost educat să-şi accepte rolul pe care îl are.

Movul de pe centrul mandalei de astăzi este cel care salvează ziua, cum zic americanii, pentru că atunci când ne raportăm la energia din spatele său, când intrăm în stare de meditaţie, de introspecţie, atunci reuşim să ieşim din "închisoarea" pe care, mentalul, o creează astăzi prin gândurile pe care le vehiculează şi prin stările de joasă vibraţie pe care întreţine, ca să nu mai spunem de presiunea pe care o pune asupra Sufletului prin rezonanţele pe care le aduce.

Nu întâmplător, Universul a lăsat aceste lucruri să se întâmple, pentru că numai aşa se putem da seama ce ceea ce mai avem pe acolo, prin mentalul nostru, ziua de astăzi fiind una care, prin anumite aspecte energetice ale sale, încurajează ieşirea la suprafaţă a tiparelor mentale vechi, a convingerilor negative pe care le avem, iar totul este îngăduit tocmai pentru a le vedea şi neutraliza, pentru că nu avem cum să vindecăm ceva ce nu ştim că există, ceva de care nu suntem conştienţi.

Aşa că, dacă până la această oră, am manifestat tot felul de stări, acum este un bun prilej să le inventariem şi să vedem ce anume au declanşat în noi, ce stări ne-au dat, unde ne-au dus cu gândirea, ce am simţit la nivelul Sufletului. Pornind de la această analiză, ştim unde să ne ducem să vindecăm, iar mediaţia ne poate ajuta foarte mult în acest sens, pentru că trece de mintea conştientă şi ne permite să explorăm straturile adânci ale fiinţei noastre şi, dacă tot suntem acolo, în meditaţie, să cerem Universului să ne ajute să ne conectăm cu acele zone de unde putem aduce energia de care avem nevoie pentru a vindeca problemele identificate.

Şi, chiar dacă avem provocarea zilei pe comunicarea cu Divinitatea, să nu uităm că noi, prin Ego-ul nostru stăm departe de El, nu El de noi, aşa că, cu cât cerem mai repede ajutorul, cu atât vom reuşi să trecem, mai repede, peste blocajele mentalului.

De asemenea, ne puteam ocupa de mişcare fizică astăzi, pentru că ea ne ajută să punem în mişcare energia pe meridiane şi astfel să activăm diferite puncte energetice de pe corpul nostru, iar pe măsură ce energia blocată este eliberată, mentalul nostru nu mai are atâta forţă să ne influenţeze negativ.

Nu vreau să transformăm mentalul în duşmanul nostru principal, ci doar să înţelegem că astăzi este o zi în care aspectele sale negative ies mai mult la suprafaţă, iar noi avem de lucrat cu ele, iar pentru a lucra cu ele este nevoie să rămânem într-o zonă de vibraţie bună pentru noi, iar acest lucru se poate întâmpla numai prin rugăciune şi meditaţie.

La toate elementele care ne pot ajuta şi despre care am vorbit mai sus, se mai poate adăuga unul de care mentalul nostru se teme mult, pentru că este cel care îl poate da de gol, anume scrisul, pentru că prin el punem pe hârtie ceea ce gândim şi astfel punem mentalul faţă în faţă cu el însuşi, făcându-l să vadă modul în care gândeşte şi să conştientizeze astfel realitatea pe care o trăim, nu cea pe care şi-o imaginează el.

Cu cât vom scrie mai multe amănunte despre ceea ce trăim, despre ceea ce simţim, despre ceea ce gândim astăzi, cu atât vom reuşi să devoalăm mai multe din comportamentul mentalului nostru, care lucrează la adăpostul vălurilor pe care le-a creat şi în spatele cărora se ascunde, pentru că îi este teamă că dacă îl "dezbrăcăm" îşi va pierde puterea asupra noastră.

Şi, să nu uităm că deasupra mentalului nostru stă "măreţul" nostru Ego.

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu