28.09.2022
O combinaţie foarte interesantă avem astăzi pe centrul mandalei, respectiv movul de pe centru, reprezentat numerologic de cifra nouă şi romburile de roşu, reprezentate numerologic de cifra unu, realizând astfel o puncte foarte interesantă între cele două energii care definesc intervalul numerologic al mandalelor, două energii atât de diferite, dar totuşi atât de complementare şi care ne amintesc un lucru foarte interesant, pe care, din păcate, adesea, tindem să-l neglijăm, anume că evoluţia noastră, pe această planetă, va trece, inevitabil, prin toate tipurile de energie, că vom trece, de-a lungul vieţilor, prin toate numerele, că vom avea roluri cât se poate de diferite, de la "cerşetor" şi până la "rege", de aceea, cu cât vom conştientiza mai repede aceste aspect, cu atât ne vom detaşa mai mult de rolurile pe care le vom juca sau pe care le jucăm în prezent, roluri care nu fac decât să ne înveţe viaţa în profunzimea ei, iar în momentul în care o vom înţelege-o, atunci va fi momentul în care vom face un mare pas în evoluţia noastră spirituală.Totodată, urmărind perspectiva rolurilor pe care le jucăm şi înţelegându-le mai bine, vom începe să cultivăm non-ataşamentul, pentru că numai aşa vom reuşi să ieşim din rolul ce s-a încheiat şi vom intra în altul, înţelegând, totodată, că Regizorul, care este Universul, a ştiut foarte clar de ce ne-a dat acest rol când ni l-a încredinţat în urma "casting-ului", pentru că a pus în el multe potenţiale pe care, dacă avem curiozitatea să le descoperim, vom transforma acest rol din unul banal sau plictisitor, în unul de succes care poate să câştige multe premii.
Aşa că, atunci când ni se pare că viaţa noastră este banală, că rolurile pe care le jucăm în fiecare zi (de coleg/colegă, de soţ/soţie, de copil, de părinte, de specialist într-un anumite domeniu etc.) sunt prea şterse şi lipsite de viaţă, să ne rezervăm timp şi să ne introspectăm referitor la ceea ce am dori să se schimbe în rolurile pe care le jucăm şi să le jucăm aşa cum ne-ar place nouă, pentru că Regizorul ne-a dat rolul, dar a lăsat la latitudinea noastră modul în care să-l interpretăm.
Centrul mandalei de astăzi ne cheamă să ne obiectivăm şi să ne analizăm rolurile pe care le jucăm în prezent, să vedem ce anume am schimba la ele, cum le-am face să fie mai dinamice şi ce conștientizări ne pot aduce ele, cum ne pot ajuta în evoluţia noastră spirituală şi cum le putem juca într-un alt mod decât am făcut-o până acum.
Roşul din colţurile celui de al doilea nivel vine să ne arate că meditaţia şi conştientizările sunt bune, dar avem nevoie să le punem şi în practică, să le materializăm, iar movul va avea întotdeauna nevoie de forţa pe care roşul i-o dă, ajutându-l astfel să fie complet.
Toată această combinaţie vine astăzi, într-o zi cu provocare pe zece, ajutându-ne să avem mai mult curaj, să înţelegem că fricile noastre nu sunt altceva decât blocaje pe care le avem în anumite momente ale vieţii noastre, ale rolurilor noastre şi că modalitatea prin care putem ieşi din ele să ne repoziţionăm, să căutăm să privim lucrurile şi din alte perspective, câteodată, chiar dintr-o perspectivă total opusă celei în care suntem acum, pentru că evoluţia noastră însemnă să înţelegem toate aceste perspective, să înţelegem şi binele şi răul, şi lumina şi întunericul, deoarece toate aceste sunt parte a Creaţiei pe care Creatorul a lăsat-o să evolueze guvernată de Legile Universale.
Când vom trece de la întrebarea "De ce mi se întâmplă mie?" la întrebarea "Ce am de învăţat de aici?", atunci se vor schimba multe în viaţa noastră.
Şi, dacă tot suntem într-o zi de vibraţie şapte, să avem grijă de limitele noastre, de aura noastră şi să ne amintim să o curăţăm şi să o refacem, tocmai pentru a putea fi noi înşine.
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu