9.05.2023
Atunci când pornim în călătoria noastră de descoperire spirituală, începem să învăţăm şi să aplicăm diverse tehnici cu care rezonam mai mult sau mai puţin, dar despre care am auzit şi chiar am văzut că funcţionează la alte persoane, de aceea, inspiraţi de ei, începem şi noi să le aplicăm şi, după o perioadă de timp, încep să apară şi rezultatele, rezultate care ne bucură şi ne dau încredere în noi înşine şi în calea pe care am pornit, numai că, după o anumită perioadă de timp, începem să o "lăsăm mai moale", reducem timpul alocat practicii noastre spirituale, reducem interesul pentru ea şi, cu timpul, ajungem să o eliminăm complet din rutina noastră zilnică, uitând, totodată şi de rezultatele pozitive pe care le-am avut.Este posibil ca, după o perioadă de timp, să ne reamintim de practica noastră spirituală şi de beneficiile pe care ni le-a adus şi, în mod normal, n vom trezi adresând întrebarea: Oare de ce am renunţat la această practică ce mi-a adus atâtea beneficii?
Răspunsul la această întrebare pe care, sunt sigur, fiecare dintre noi şi-a adresat-o cândva (chiar dacă nu avea neapărat legătură cu practica spirituală, ci poate cu un obicei pozitiv la care am început să lucrăm), are legătură cu rombul acela de verde de pe cel de al doilea nivel al mandalei de astăzi, respectiv iubirea de Sine, cea care este motorul nostru în tot ceea ce facem, cea care ne ajută să luăm decizii bazate pe respectul faţă de propria persoană, cea care ne încurajează să spunem ce avem de spus, cea care ne menţine pe drumul nostru atunci când, de jur-împrejurul nostru apar atât de multe "distrageri" care vor să ne scoată de pe linia noastră, dar mai ales, cea care, atunci când NU EXISTĂ sau are o existenţă maxim de timidă, TREBUIE cultivată şi dezvoltată.
Ne putem întreba, în mod firesc, ce am făcut de am pierdut iubirea de Sine sau, mai bine spus, de ce nu am avut-o niciodată în viaţa noastră? Pentru că, în existenţele noastre anterioare, am fugit de ea şi am blocat-o în diverse forme, iar această practică a dus la crearea de tipare, la nivel de Sine, prin care ne-am educat subconştientul că iubirea de Sine este ceva greşit, ceva ce nu avem nevoie sau chiar că ar putea fi o formă de manipulare din partea entităţilor de întuneric.
Toate aceste tipare, prin repetiţie, au căpătat din ce în ce mai multă forţă, mai ales dacă, de-a lungul întrupărilor noastre am continuat să le "îmbunătăţim", dându-le astfel voie să ne coordoneze viaţa în funcţie de informaţie pe care ele o au şi căutând, în acest fel să ne ţină captivi şi să se hrănească din energia noastră.
Mandala de astăzi, prin configuraţia sa, vine să ne reamintească de existența acestor tipare de neiubire de Sine, de faptul că, astăzi, manifestarea lor ne poate sabota modul în care valorificăm energia de pe centrul mandalei şi ne poate face să mergem pe alte căi decât cele care ne sunt benefice.
Pe de altă parte, tot movul din mandala de astăzi ne poate aduce intuiţii legate de ceea ce putem face ca să creăm un tipar pozitiv de iubire de Sine şi astfel să îl înlocuim pe cel negativ, iar vibraţia trei a zilei ne conectează cu bucuria, veselia, fericirea, ajutându-ne să ne creăm o stare de bine şi de împlinire.
Şi, dacă tot avem rombul acela de galben, pe nivelul trei, aducându-ne atenţionări legate de lene, comoditate, amânare, poate ar fi bine să-l folosim pentru noi şi să-l transformăm în determinare, în organizare, în constanţă în acţiune etc.
Aşadar, să începem de astăzi să cultivăm obiceiuri sănătoase, care să ne ajute să ne iubim mai mult, să ne respectăm mai mult, să ne punem pe noi înşine în centrul atenţiei noastre.
Să ne găsim timp pentru noi astăzi, să ne găsim timp să medităm, să ne găsim timp să facem ce ne place şi să-i dăm voie intuiţiei să ne ghideze!
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu