10.08 - 19.08.2023
Suntem la începutul unei decade ce ne aduce mai multă compasiune faţă de ceilalţi, dar pe care ar fi bine să o orientăm şi către noi înşine, mai ales că, dacă de fiecare dată suntem buni cu ceilalţi, dar ne certăm pe noi înşine, cam unde o să ajungem?
Rombul de verde e pe cel de al doilea nivel vine să ne atenţioneze să ne ocupăm şi de noi înşine, să lucrăm la Iubirea de Sine, să ne iertăm pentru tot ceea ce credem că am greşit, conştient, dar mai ales inconştient.
De fapt, este o atenţionare legată de modul în care vorbim cu noi înşine, mai ales cu voce tare, pentru că în această decadă avem şi mai multă putere pe cuvântul rostit, iar dacă vom continua să folosim, la adresa noastră, cuvinte de joasă vibraţie, atunci nu vom face decât să ne facem şi mai mult rău, deoarece, dacă la nivel subconştient nu avem o imagine prea bună despre noi (şi este posibil să fie aşa dacă avem dificultăţi în a manifesta iubirea de Sine), atunci, prin folosirea cuvintelor dure şi de vibraţie joasă la adresa propriei noastre persoane, nu facem decât să dăm şi mai multă putere acelor convingeri negative şi, astfel, ne vom adânci şi mai mult în ele.
Avem tendinţa, ca prin ceea ce avem la nivel de subconştient, să reperăm la nivelul vieţii de zi cu zi, deoarece noi considerăm că ceea ce avem acolo este în regulă şi nu considerăm că este nevoie să schimbăm, de aceea, atunci când cineva vine şi ne spune că avem de făcut schimbări la noi, că este nevoie să facem o anumită practică o perioadă de timp, noi respingem din start acel lucru din simplul motiv că noi nu considerăm că facem ceva rău sau că ne facem rău.
La fel este şi în cazul celor cu boli, care consideră că viaţa a fost rea cu ei şi i-a pedepsit, în condiţiile în care s-au străduit să respecte legile şi morala societăţii în care trăiesc, iar acum nu înţeleg ce nu este în regulă cu ei.
Aşadar, dacă ne oprim din a alimenta acele convingeri şi obiceiuri vechi, vom reuşi să le "înfometăm", deoarece le privăm de energia pe care le-o acordam, însă concomitent este nevoie să aducem şi obiceiuri noi care să vină şi să ocupe spaţiul pe care cele vechi îl eliberează, iar pentru a crea obiceiurile noi pentru a le face să ruleze automat este nevoie de determinare şi timp.
Timpul, oricum trece, de acest lucru nu ne mai îndoim, însă este important modul în care trece, iar pe parcursul acestor zece zile putem să punem bazele unui nou obicei sau chiar a mai multor obiceiuri bune pentru noi, mai ales că avem la dispoziţia o energie puternică ce ne susţine, anume ce a cuvântului, deci în aceste zece zile ar fi bine dacă ne-am adresa nouă înşine doar cuvinte frumoase, de vibraţie ridicată, chiar dacă mental ne vine să râdem de ceea ce facem şi credem că această activitate este o minciună. Să nu uităm că acolo, la nivel mental, avem şi noi un EGO, care se hrăneşte din suferinţele noastre şi atunci, dacă noi am fi fericiţi el ar rămâne fără hrană.
Aşa că, în loc să ne adresăm cuvinte urâte cum ar fi prost/proastă, idiot/idioată, fraier/fraieră etc., putem înlocui cu MINUNAT/MINUNATĂ, chiar dacă am făcut o greşeală şi atunci starea noastră se va schimba şi, în loc să stăm continuu în autoacuzare, vom reuşi să găsim mai repede soluţia, deoarece îi dăm voie să vină.
Să nu uităm că fundalul lunii August este de vindecare, iar această decadă ne oferă mijloacele de a o face începând cu cuvintele pe care ni le adresăm şi de a continua cu tiparele bune pe care ni le creăm.
Şi pentru că vibraţia celor două zile de la capetele decadei este şapte, să avem grijă să ne consolidăm aura, iar odată consolidată, să avem grijă să o întreţinem prin sesiuni de respiraţie conştientă care, pe lângă menţinerea aurei ne ajută să avem şi mai multă energie şi curaj potolind, totodată, mintea.
Provocarea acestei perioade este legată de acceptarea spiritualităţii şi a beneficiilor pe care ea ni le aduce, acceptarea practicii spirituale ca şi practică pentru elevarea noastră, dar şi pentru vindecarea noastră, mai ales că suntem într-o lună de vindecare.
Comunicarea indirectă va fi şi ea prezentă puternic pe parcursul acestei decade, aşa că dacă simţim să ne scriem scrisori nouă înşine, să o facem.
Şi roşul va ieşi la suprafaţă în perioada aceasta, fie că vorbim de aspectele legate de voinţă, de acţiune, de sexualitate etc. Să fim atenţi la oportunitățile care ni se deschid şi la ce drumuri noi ni se deschid.
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu