6.08.2021
Astăzi, Schimbarea la faţă, apare într-o zi din cadrul perioadei speciale pe care o traversăm, aşa că darul energetic cu care vine este mult mai mare decât de obicei, iar când acest dar are în vedere iubirea în general şi pe cea de Sine, în special, atunci vorbim de o zi cu adevărat binecuvântată.Însăşi denumirea acestei sărbători, respectiv Schimbarea la faţă şi povestea din spatele ei, ne arată că astăzi este o zi a cărei energie o putem folosi pentru a produce în noi schimbările pe care le dorim să le vedem în exterior, pe principiul "Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!".
Şi, dacă stăm să analizăm puţin, aşa şi este, pentru că în momentul în care noi schimbăm interiorul, rezonanţele noastre se schimbă, iar din exterior vom atrage altceva. Vom avea impresia că s-a schimbat exteriorul, însă, în realitate, s-au schimbat doar rezonanţele noastre.
Spuneam că este o zi cu adevărat binecuvântată pentru că astăzi, dacă ne dorim, putem începe să facem paşi către iubirea de Sine, renunţând la anumite lucruri, persoane sau situaţii care ne fac rău, care ne scad vibraţia şi care ne stau în cale în evoluţia noastră şi, chiar dacă noi am simţit de mult acest lucru, poate nu am avut curajul să facem această desprindere.
Astăzi, verdele de pe centrul mandalei, precum şi zecele din vibraţia zilei ne oferă tot sprijinul şi energia pentru a ne desprinde de aceste elemente care, la prima vedere, vor opune toată energia pentru a rămâne în viaţa noastră, în energia noastră, să ne păstreze în schemele lor care, între timp au mai atras şi entităţi de vibraţie joasă ce se hrănesc cu energia noastră, mai bine zis, cu frustrarea pe care noi o avem ştiind cumva că nu este bine să mai fim în aceste scheme, dar neavând curajul de a ieşi din ele.
Să mergem în natură şi să lăsăm un copac să ne cureţe emoţionalul pentru a avea putere la nivelul Sufletului, să ascultăm muzica ce ne place, să râdem, să țipăm, să ne bucurăm, să alergăm, să fim din nou copii, să fim nebunatici, să fim haioşi, pentru că, din păcate, se pare că am uitat să facem toate aceste lucruri care, altă dată, ne aduceau bucurie și fericire.
Să ne reamintim, mai ales, starea de bucurie, pentru că odată reamintită, mai ales după o perioadă îndelungată de uitare, nu cred că ne dă mâna să o mai pierdem aşa de uşor, pentru că pierderea bucuriei este asemănătoare cu pierderea Paradisului.
Astăzi, ne cheamă să spunem NU la tot ceea ce nu ne mai este de folos, ne ţine pe loc sau, mai rău, ne trage în jos.
De asemenea, ASTĂZI ne cheamă să spunem DA la fericire, la noi începuturi, la iubire în general şi la cea de Sine în special, la bucurie, la joacă, la veselie, la tot ceea ce este în armonie cu Universul şi ne ajută să creştem, să fim mai buni, să fim ... noi înşine.
Da, este Schimbarea la faţă şi, dacă pentru El a însemnat o transformare majoră, dar care era rezultatul unei muncii interioare profunde, în ace4astă zi producându-se doar trecerea la o altă frecvenţă de vibraţie, una net superioară, pentru noi poate înseamna declanşarea unui proces asemănător care, dacă este realizat constant, poate aduce, într-o zi, aceeaşi transformarea, pentru că aşa cum spunea şi El, "acestea şi mai mari decât acestea" putem face, cu condiţia ca, în primul rând, să avem credinţă că le putem facem, iar în al doilea rând, să trecem la acţiuni concrete.
Să avem, aşadar, credinţa că putem fi fericiţi, că merităm să fim fericiţi şi să facem paşii spre a fi fericiţi!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu