1.08.2021
Starturi, starturi şi iar starturi, cam aşa s-ar putea caracteriza luna aceasta şi cumva se potriveşte cu perioada aceasta în care mulţi dintre noi au în plan să facă schimbări, să aducă ceva nou în vieților lor.Fie că suntem în vacanţă şi avem mai mult timp de gândit şi planificat, fie că lucrăm şi ne-am cam săturat de ritmul în care am fost în ultima perioadă (mai lungă sau mai scurtăm în funcţie de gradul de suportabilitate al fiecăruia dintre noi sau mai bine zis, în funcţie de dorinţa de schimbare pe care o avem), avem acum oportunitatea de a face schimbările pe care le dorim în viaţa noastră, pentru că luna august ne predispune la această energie a schimbării, aducându-ne totodată şi "neliniştea" necesară pentru a ne putea mişca din locul nostru bătătorit, pentru a o lua din loc către alte provocări, chiar dacă aceste provocări ni se par, în acest moment, cam greu de realizat şi de trecut peste ele, dar să nu uităm că noi le vedem din perspectiva noastră de acum, fără să fi făcut măcar un prim pas către ele şi către rezolvarea lor.
Este o energie a începutului care ne ajută să luăm startul cu bine, să primim suficientă energie pentru a putea trece cu bine peste tot ceea ce înseamnă un nou început, atunci când noi ridicăm toto felul de obstacole mentale în propria noastră cale şi ne mirăm apoi de ce ni se blochează acţiunile când, de fapt, noi am atras acele obstacole. De aceea, atitudinea mentală pe care este înţelept să o avem este aceea de curiozitate, pentru că numai din această stare ne deschidem către nou şi aşteptăm cu emoţie să vedem ce ne aduce, numai că această emoţie este una constructivă, ca cea a unui copil care ştie că va primi un cadou, dar nu ştie ce tip de cadou. El se aşteaptă la ceva frumos, indiferent ce va fi, dar nu va ridica niciodată blocaje mentale în calea cadoului.
Energia lunii acesteia mai vine cu o lecţie, aceea că atunci când demarăm ceva, când pornim într-o nouă "aventură" este nevoie să ne facem un upgrade permanent la tiparele de gândire şi de acţiune, pentru că o nouă activitate înseamnă tipare noi, iar lucrul cu cele vechi este posibil să ne ajute la început, dar să ne blocheze pe parcurs, aşa că atunci când lucrurile s-au blocat în viaţa noastră, poate ar fi bine să ne întrebăm: ce anume am de învăţat de aici şi ce anume am de îmbunătăţit la gândirea mea pentru a putea trece peste acest blocaj? Iar în momentul în care am găsit soluţia o să mulţumim blocajului că a fost acolo şi ne-a împins să ne schimbăm modul de gândire şi acţiune.
Apropo de modul de acţiune, chiar dacă începutul lunii ne aduce această energie a începutului, totuşi luna ne aduce şi o provocare peste care să trecem, respectiv acţiunea, pentru că dacă energie avem, mai este nevoie să şi acţionăm concret, să materializăm, iar aici ne vom confrunta cu obstacole sau nu, în funcţie de cât de mult am reuşit să integrăm această parte, în funcţie de cât de mult am reuşit să ne găsim acele părţi din noi care ne împiedică să acţionăm şi pe care să le vindecăm, iar dacă încă nu am reuşit să o facem, nicio problemă, vom putea de aici încolo, pentru că august este luna vindecării.
Toate aceste aspecte care au nevoie de vindecare vor ieşi şi mai mult la suprafaţă în aceste prime nouă zile, pentru că suntem în cea de a treia perioadă specială din an, iar în această perioadă energia este mult mai puternică, iar vindecarea şi conştientizarea se pot realiza mult mai uşor, pentru că Universul ne ţine de mână în acestă perioadă.
Să punem, aşadar, pe hârtie, ceea ce vrem să facem, să vizualizăm cum se realizează visul nostru şi să avem grijă să hrănim cu energie pozitivă aceste vis, mai ales atunci când ni se pare că totul în jurul nostru nu mai are sens, că nimic nu funcţionează cum am vrea noi să funcţioneze şi că nu mai este nicio speranţă. Dacă reuşim să ne detaşăm de aceste stări vom înţelege că, da fapt, ele sunt doar la nivelul mentalului nostru şi să el este cel care are aceste percepţii, aşa că acolo este bine să ne concentrăm vizualizarea, energia pozitivă şi rugăciunile, atunci când avem astfel de stări.
Să nu uităm că noi suntem cei care dăm putere gândurilor noastre, aşa că să avem grijă căror gânduri le dăm putere, pentru că ele vor deveni acţiunile noastre, iar aceste acțiuni vor fi cele care ne vor determina viaţa pe care o trăim!
Să ne fie de ajutor în evoluția noastră spirituală!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu