3.08.2021
Da, a venit şi cea de a treia zi specială din an, cu o misiune foarte importantă, anume a ceea de a ne ajuta să ne definim pe noi înşine, să adunăm, în jurul nostru, tot ceea ce am împrăştiat de-a lungul timpului, părţi din noi de care am şi uitat, rămase, în diverse locuri, împreună cu visurile noastre.Cine suntem noi? Da, noi cei adevăraţi, nu proiecţia celor din jurul nostru.
Ce facem noi aici? Ce ne place cel mai mult să facem şi ne aduce bucurie? Mă refer la acele lucruri către care ni se deschide Sufletul şi pe care, în puţinele dăţi în care le realizăm, timpul dispare şi totul devine posibil, iar noi suntem cu totul alte persoane.
Ce am visat întotdeauna să facem, dar nu am avut niciodată curajul să facem? Ce ne-am dorit să fim, dar nu am avut curajul să ne asumăm? Ce rol am vrut să jucăm, dar nu am fost lăsaţi?
Pe cât de directe şi de dure par aceste întrebări, mai este una şi mai dură, anume: Când avem curajul să ne răspundem la aceste întrebări?
Poate energia mandalei de astăzi nu ne poate adresa direct aceste întrebări, însă cu siguranţă va determina, în interiorul nostru, reacţii care să ne facă să ne adresăm singuri aceste întrebări, iar dacă cumva, în următoarele zile, vom simţi să ne preocupăm de a răspunde la ele, este pentru că a venit momentul să nu mai amânăm, să nu mai fugim de noi înşine, cei care, poate, la un moment-dat, am fost blocaţi să facem ceva, am fost împiedicaţi şi poate ne-am simţit nedreptățiți numai că, între timp lucrurile s-au schimbat şi acum poate nu ne mai nedreptăţeşte nimeni, însă noi am rămas în acea bulă de atunci şi o lăsăm să ne conducă după aceeaşi schemă ca şi când nimic nu se poate schimba. Greşit!
Universul se schimbă, automat şi noi este nevoie să ne schimbăm, iar dacă la un anumit moment-dat am fost blocaţi să ne realizăm visurile, acea situaţia poate a trecut de mult, iar acum este un bun moment să căutăm să lucrăm la ele, să căutăm să ni le realizăm şi să căutăm astfel să ne schimbăm, tocmai pentru a ţine pasul cu evoluţia universului.
Ziua de astăzi ne aduce o putere energetică fantastică şi, prin prisma vibraţiei lui şapte pe care ne-o oferă, ne ajută să ne definim propriile noastre limite, să conştientizăm cine suntem şi ce putem face, să înţelegem unde ne-am risipit energia şi să ne-o aducem înapoi, să ne repunem visurile pe Play, chiar dacă o perioadă au fost pe Pauză.
În momentul în care limitele noastre, reprezentate de aura noastră, sunt refăcute, atunci lucrurile din jurul nostru se schimbă pentru că rezonanţele noastre se schimbă. Curajul este la cele mai înalte cote şi nimic din ceea ce ne împiedica până atunci nu o mai poate face în viitor.
Aş că, fie că folosim rugăciunea sau pur şi simplu o discuţie directă cu Dumnezeu, fie că folosim meditaţia sau diverse tehnici energetice, putem lucra pe refacerea aurei noastre şi putem astfel să o reîntregim, pentru că numai aşa putem avea un aliat puternic în tot ceea ce facem.
Mai avem nevoie să înţelegem ceva, şi anume că numărul sau mărimea provocărilor care vin peste noi este direct proporțională cu puterea noastră interioară şi, chiar dacă noi ne simţim ca un şoricel fricos în exterior, este posibil ca, în interior, să fim un adevărat elefant, numai că unul puţin cam adormit şi care nu vrea sau nu are chef să se trezească. Universul se va raporta întotdeauna la noi prin prisma "elefantului" din interior, căutând, prin fiecare provocare pe care ne-o aduce în cale, să trezească acel "elefant" şi să îşi asume misiunea cu care a venit, deoarece numai în momentule cu adevărat grele, "elefantul" din interior îşi arată adevărata sa putere şi forţă.
Şi, pentru că este o zi cu provocare pe mintea pozitivă, ne-ar prinde bine să ascultăm muzica ce ne place, tocmai pentru a simţi că viaţa mai înseamnă şi bucurie.
Să folosim cu înţelepciune energia zilei de astăzi şi să ne dorim că adevărat să ne schimbăm, iar dacă astăzi reuşim să dăm un răspuns sincer măcar la una dintre întrebările de mai sus, atunci înseamnă că am făcut un pas mai re către noi înşine.
Să ne fie de ajutor în evoluția noastră spirituală!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu