miercuri, 8 septembrie 2021

 8.09.2021

Energia Maicii vine să amplifice energia vindecătoare a zilei, ajutându-ne să ne identificăm fricile şi să ieşim din emoţiile pe care ele le generează. 

Romburile de roşu, de pe nivelul doi, au rolul de a pune paie pe foc, amplificând orice frică pe care o avem astăzi, numai că ele fac acest lucru pentru noi, pentru că altfel nu am fi dat importanţă acelor frici şi altfel am fi mers, mai departe, cu angoasele obişnuite, fără a ne obiectiva prea mult.

Aşa, într-o atmosferă nu prea plăcută din punct de vedere emoţional, suntem dispuşi să căutăm mai mult, să ne introspectăm mai amănunţit şi să găsim cauza pentru a putea scăpa astfel de ceea ce ne apasă Sufletul.

Şi, dacă facem acest lucru, Maica, prin energia Ei blândă, ne ajută să înţelegem mai bine, pentru că ne aduce energia compasiunii şi, astfel, vedem întreaga imagine şi avem o înţelegere mai profundă a relaţiei frică-emoţie.

Ceea ce avem de făcut în acest moment este să ne extragem din frica în care stăm, să nu ne asociem cu emoţia aceea, chiar dacă ea este prezentă, să nu ne lăsăm copleşiţi de ea, pentru că, dacă o dăm la o parte, dintr-o dată, vom experimenta o stare de linişte şi de claritate, atât mentală, cât şi emoţională, ceea ce ne va permite să vedem lucrurile aşa cum.

Este o lecţie foarte importantă pe care, dacă o înţelegem bine astăzi, ne poate ajuta pentru tot restul vieţii noastre şi anume să nu ne mai identificăm cu emoţiile din viaţa noastră, chiar dacă ni se par reale, pentru că ele sunt asemenea ochelarilor de VR, în sensul că ne creează o anume imagine, dar odată daţi jos, în cazul nostru o dată ieşiţi din aceste emoţii, vedem realitatea şi înţelegem că totul a fost doar un văl iluzoriu.

Şi, pentru a încheia partea cu fricile şi cu emoţiile asociate lor, să nu uităm să mergem la sursă, în sensul că ar fi bine să ne ocupăm şi de aura noastră astăzi tocmai pentru a ne reface scutul energetic care împiedică energiile joase din jurul nostru să ajungă la nivelul Sufletului nostru şi astfel să ne creeze tot felul de stări anxioase.

Şi mişcarea fizică ne-ar putea ajuta să transmutăm mai bine energiile joase care sunt pe noi în acest moment.

De asemenea, ziua ne aduce energia artistului, ajutându-ne să ne manifestăm latura noastră artistică, partea noastră creativă, putând astfel să ne aducem vindecare sau să aducem vindecare celor care vor beneficia pe produsul creativităţii noastre.

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu