18.10.2022
Roşul din mandala de astăzi, în special cel de pe cel de al doilea nivel, are rolul de a "detona" din interiorul nostru tot ceea ce ne creează stare de disconfort, de nervozitate, de supărare, pentru că înseamnă că acolo este ceva ce are nevoie de înţelegere, conştientizare şi vindecare, iar faptul că, acest lucru se întâmplă într-o zi cu mov pe mijlocul mandalei, este o adevărată binecuvântare pentru noi, deoarece movul ne ajută să avem conștientizări, ne ajută să înţelegem, dacă vrem bineînţeles, de ce se întâmplă anumite lucruri şi ce anume avem noi de înţeles şi de vindecat aici, iar dacă alegem să medităm la ceea ce ni se întâmplă, atunci răspunsurile vor fi mult mai detaliate şi înţelegerea mult mai profundă.
Aşa că, dacă astăzi am avut, sau încă mai avem stări de nelinişte sau chiar de nervozitate, haideţi să ne dăm voie să înţelegem ce anume vor ele să ne transmită, pentru că mesajul va fi diferit de la persoană la persoană, numai ideea generală este aceeaşi, anume vindecarea noastră.
Ce anume din mine vrea să iasă la suprafaţă şi nu îi dau voie?Ce anume din mine doreşte să fie auzit, doreşte să fie vindecat şi eu nu vreau să aud sau nu vreau să îi dau importanţă? La ce tipar a venit vremea să renunţ şi eu nu vreau să fac acest lucru?
Nivelul cinci de pe mandala de astăzi este cel care ne aduce vindecarea, numai că dacă îl observăm, putem vedea că el nu este împiedicat să fie complet de către verde şi roz, respectiv de către iubire în general şi cea de Sine, în special şi de către roz, respectiv Ego-ul nostru.
Verdele vine astăzi să ne testeze nivelul de iubire de Sine la care am ajuns, pentru că dacă am renunţat la multe dintre comportamentele noastre de auto-sabotare, atunci ne vom da voie să ne vindecăm, pentru că simţim că merităm această vindecare, că merităm să fim bine, să fim sănătoşi, că merităm să fim fericiţi, iar când simţim aceste lucruri, atunci dăm voie Sufletului nostru să se manifeste şi astfel simţim o stare de bine, o stare de bucurie, o stare de linişte şi siguranţă că lucrurile sunt bine, atât acum cât şi în viitor, iar această stare este cea care ne dă puterea de a merge mai departe cu curaj şi încredere şi de a ne manifesta potenţialul nostru la adevărata sa valoare.
Rozul, chiar dacă nu face nimic vizibil (eventual poate să ne dea stări de nervozitate pe care să le exteriorizăm), lucrează foarte bine în fundal, pentru că Ego-ul nostru este cel care, de cele mai multe ori, din fricile sale, ne pune piedici, fie făcându-ne să luăm decizii care ne sunt nefavorabile, fie atrăgând în viaţa noastră tot felul de persoane, energii, entităţi care să ne blocheze, problema lui fiind că el trăieşte din rănile interioare pe care noi le avem şi, de aceea, caută să ne menţină în ele, iar orice ieşire a noastră din ele, orice vindecare a lor, nu face decât să îi scadă din putere.
De aceea, soluţia este să vorbim cu el cât mai des, să-i mulţumim pentru informaţiile pe care ni le aduce şi să-l rugăm să stea liniştit, timp în care noi ne putem ocupa de procesul de vindecare, iar cu fiecare problemă vindecată se va vindeca şi el şi atunci vom obţine un aliat puternic în evoluţia noastră.
Aşadar, dacă ne concentrăm pe rezolvarea celor două provocări de astăzi, care nu sunt numai astăzi, ci sunt în fiecare zi (astăzi doar le vedem mai bine în contextul evoluţiei spirituale şi înţelegem mai bine de ce este nevoie să le vindecăm, dar şi cum le putem vindeca) sau cel puţin să ne concentrăm pe înţelegerea şi conştientizarea lor, atunci roşul acela din zona provocării nu se mai manifestă ca şi nervozitate, ca şi supărare etc., ci poate deveni o sursă puternică de determinare, de motivaţie, de acţiune, pentru că numai aşa putem ajunge la esenţa movului, numai atunci putem lucra pe deplin cu această energie.
Ce înseamnă pe deplin? Movul vine şi ne ajută pe fiecare în funcție de nivelul de vibraţie la care a ajuns. Ne ajută să conștientizăm blocaje, să trecem peste ele, dar ne ajută să trecem şi la nivelul superioare de vibraţie, să avem conştientizări din ce în ce mai elevate, atâta timp cât rămânem în legătură cu el, atâta timp cât scopul nostru rămâne evoluţia noastră spirituală.
El ne ajută atâta timp cât noi suntem interesaţi de el. Da, este adevărat că cu cât avem mai mult mov în mandală cu atât suntem mai tentaţi şi dornici de a căuta partea spirituală, de a evolua spiritual, dar el ne ajută în momentul în care noi facem pasul către el, pentru că, numerologic el este un număr care nu-l conţine pe Creator şi a fost lăsat aşa tocmai pentru a conştientiza că avem nevoie de Creator în viaţa noastră dacă vrem să evoluăm, să avem nevoie să lucrăm cu El, să-I înţelegem Planul, iar această înţelegere apare numai atunci când ne dedicăm evoluţiei noastre spirituale, iar pentru a face acest lucru în mod eficient, avem nevoie să vindecăm din rănile interioare care ne ţin blocaţi în traume mai vechi, pentru că, odată vindecate aceste lucruri, trecem la un alt nivel, ne eliberăm, iar odată eliberaţi vedem cu alţi ochi evoluţia noastră spirituală, o vedem de pe un nivel de vibraţie superior, căpătând un alt sens pentru noi.
Aşa că, dacă uneori ni se pare că visăm frumos şi vedem viața noastră într-un mod ideal, cu multe lucruri rezolvate, iar noi ne simţim liniştiţi, curajoşi, împliniţi, puternici, iar în realitate noi ne confruntăm cu tot felul de probleme zi de zi şi nu ştim cu să le rezolvăm, nu înseamnă că am visat cu ochii deschişi, ci pur şi simplu am accesat o imagine a ceea ce ar putea să fie viaţa noastră dacă dăm voie vindecării să se realizeze, dacă vorbim cât mai des cu Ego-ul nostru, în loc să îl acuzăm de tot răul, dacă ne obiectivăm de fiecare dată când facem ceva din frică şi nu din iubire şi remediem situaţia şi, în acest mod, reuşim treptat, să închidem acele răni interioare şi să ne dăm voie să trecem pe un alt nivel de vibraţie, bineînțeles unul superior şi astfel să ne trăim viaţa la potențialul nostru devărat.
Ce ziceţi, sună a fantezie sau a ceva realizabil?
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu