vineri, 27 iulie 2018

27.07.2018


Sfântul Pantelimon vine astăzi şi ne aduce vindecarea, el fiind, de altfel, un arhetip al vindecătorului. Aşa că astăzi, şi nu numai astăzi, putem sta de vorbă cu el pentru a+i ruga să ne ajute să ne descoperim vindecătorul din noi, să ne dăm voie să primim energia vindecătoare în viaţa noastră.

Vindecarea de astăzi vine la pachet cu provocarea iubirii de Sine, dar şi cu mult mental.

Dacă prim întrebare care ne vine în minte este "Iar iubirea de Sine?", atunci cu siguranţă avem ceva de rezolvat aici, în această zonă, pentru că, din păcate pentru noi sau pentru Ego-ul nostru, tot ceea ce ni se întâmplă, chiar dacă vine din exterior, este declanşat, în realitate, din interiorul nostru. Este ca atunci când copilul, lăsat nesupravegheat, apasă butonul de la alarma de incendiu a unei clădiri., pompierii vin la faţa locului, iar el nu recunoaşte nimic.

Tot ceea ce nu iubim la noi înşine proiectăm în exterior, atragem tot felul de energii şi evenimente, care nu ne plac, iar apoi ne plângem că exteriorul este rău cu noi şi că noi am tras lozul cel necâștigător, în comparaţie cu X sau cu Y care au beneficiat de o karmă mult mai uşoară, deci în consecinţă, Universul este rău cu noi şi cu viaţa noastră. Sună cunoscut scenariul? 😀

Dacă astăzi trecem peste încăpăţânare şi ne dăm voie să primim şi alte informaţii decât cele cu care ne-am obişnuit deja, atunci vom face un prim pas spre vindecarea noastră, un prim pas spre schimbare. Tot ceea ce avem nevoie este să ne dăm voie să primim, concomitent cu lăsarea lui "NU" din braţele noastre. 

Cum ar fi dacă astăzi am lăsa orgoliul puţin mai jos şi am renunţa, măcar pentru câteva ore la celebra frază "lasă că ştiu eu mai bine!". Dacă în interiorul nostru suntem nemulţumiţi de ceea ce suntem, de ceea ce facem, de locul în care suntem, de oamenii printre care ne învârtim, atunci cu siguranţă expresia de mai sus este o minciună, pentru că, în realitate nu ştim nimic. Ne ascundem doar după ea, refuzând astfel tot ceea ce ne-ar putea face bine, tot ceea ce ne-ar putea ajuta să ne vindecăm, pentru că astăzi, vindecarea aduce, în primul rând, o schimbare a mentalităţilor, a modului în care gândim. Asta, dacă, bineînţeles, îi dăm voie.

Pe lângă vindecare, ziua de astăzi ne aduce şi multă mişcare, mai ales dacă trecem blocajele mentale de lene şi comoditate. Să folosim, aşadar, energia zilei pentru a demara lucruri noi sau pentru a lucra la cele deja începute. Mişcarea nu este nevoie să fie numai fizică, deşi nu ne-ar prinde rău, ci poate fi şi sub forma deciziilor pe care le luăm, a planurilor pe care le facem, a iniţiativelor. Important este să depăşim starea de comoditate şi să "concediem amânarea".

Şi, dacă pe roşul din mandală nu reuşim să-l folosim ca şi energie în ceea ce vrem noi să facem şi, cumva, intrăm în partea sa întunecată, aprinzându-ne din orice, să ne aducem aminte să astăzi avem şi rugăciunea de partea noastră şi, cum apa stinge focul, şi ea poate să ne readucă starea de calm şi de bună dispoziţie, urcându-ne, la loc, pe vibraţia noastră.

Să fim atenţi la vorbele noastre, pentru că ele pot aduce vindecare, atâta timp cât vibraţia este una pozitivă, iar intenţia una onorabilă.

P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu