joi, 5 iulie 2018

5.07.2018


Ziua de astăzi vine cu creaţie, cu realizarea propriu-zisă a proiectelor pe care ni le-am stabilit ieri, pe care le-am pus pe hârtie sau în calculator, pe care am avut curajul să le coborâm din mintea noastră.

De aceea, astăzi, avem două provocări mari peste care avem de trecut. O primă provocare o reprezintă iubirea şi stima de Sine, cele care ne împing să facem ceva sau, dimpotrivă, ne ţin departe de misiunea noastră, pentru că, în adâncul nostru, considerăm că nu merităm lucruri bune pentru noi.

Cea de a doua provocare o reprezintă comoditatea, lenea, cea care, la pachet cu neiubirea de Sine, nu ne dă voie să determinăm, să vrem să facem lucruri bune pentru noi.

Dacă reuşim să trecem peste aceste două obstacole mari, pe care uneori nici nu le conştientizăm şi, automat, nici nu le luăm în calcul, atunci reuşim să dăm un sens zilei de astăzi, reuşim să concretizăm acţiuni şi să determinăm, începem să creăm efectiv.

Dincolo de planificare, care este un pas foarte important în viaţa noastră, pentru că înseamnă că începem să-i dăm o direcţie, este foarte importantă concretizarea, creaţia propriu-zisă. Putem să planificăm cât dorim, dar dacă nu concretizăm rămânem doar cu planul şi o grămadă de energie investită acolo şi nematerializată. 

Comunicarea noastră indirectă este la potenţial maxim astăzi, iar aceste lucru ne dă puterea de a ne orienta către scris, către artă, către design etc., iar dacă facem acest lucru, cu siguranţă tiroida noastră va fi fericită.

Mult mental în mandala de astăzi, de aceea este foarte important să fim atenți la încăpăţânare şi la ceea ce blocăm prin modul în care gândim, la ceea ce nu lăsăm să curgă. 

P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu