7.07.2022
O fi oare întâmplătoare prezenţa unei perioade speciale chiar în luna a şaptea, într-un an care ne aduce ca şi dar, mintea neutră?Cu cât suntem mai mult în conexiune cu Universul vom vedea că nu există coincidenţe sau că, aceste coincidenţe sunt "modul prin care Dumnezeu îşi face simţită prezenţa".
Vorbeam zilele trecute despre vindecare şi despre cum numărul din spatele portocaliului, adică opt, este, de fapt, mentalul (7) + Dumnezeu (1).
Astăzi a venit momentul să vorbim mai mult despre acest mental, pe care, de obicei, îl găsim vinovatul de serviciu (nu că n-ar fi), dar care nu este ceva implacabil, ca nimic în acest univers, de altfel, ci este ceva ce poate fi modelat, numai că este nevoie să avem răbdare şi să fim constanţi în acţiunea de a ne educa mentalul pentru a deveni un sprijin pentru noi şi nu o piedică în calea evoluţiei noastre.
Aşadar, să începem să vorbim despre mental. În numerologia care stă în spatele mandalelor, numărul şapte este unul dintre numerele căruia Dumnezeu i-a acordat mai multă libertate (la fel este şi în cazul lui doi - albastru închis, cinci - bleu sau gri şi nouă - violet sau mov), tocmai pentru că, în anumite momente, Creaţia este nevoie să fie lăsată să-şi ia singură deciziile pe baza a ceea ce a învăţat până în acel moment.
Este modul prin care Creatorul îşi arată Iubirea faţă de Creaţia Sa, lăsând-o să evolueze, în anumite limite bineînţeles şi intervenind atunci când este nevoie.
Numai că, odată ce s-au văzut libere, anumite Spirite venite la întrupare "uită" de ceea ce au stabilit cu Creatorul înainte de a veni aici şi încep să se comporte ca şi cum au voie să facă tot ceea ce le trece prin cap, iar aici primesc, din plin, "ajutorul" mentalului, al Ego-ului, pentru care, ideea de Dumnezeu nu este pe placul său, pentru că ar însemna că are de dat socoteală cuiva, iar dacă ne uităm atent la persoanele despre care spunem că sunt orgolioase, vedem că, de fapt, ele se comportă ca şi cum sunt libere să facă ce vor ele şi când vor ele ... până în momentul în care Universul începe să le trimită avertismente din ce în ce mai evidente.
De aceea, când Ego-ul nostru înţelege ideea de Dumnezeu, lucrurile se schimbă total în viaţa noastră, pentru că atunci Ego-ul alege să se alinieze Planului Divin şi să facă Voia Creatorului care, în iubirea Sa, ne lasă destul de mult spaţiu de manevră de-a lungul vieţii, atâta timp cât alegem să trecem prin lecţiile pe care le avem pregătite pentru evoluţia noastră.
Rozul pe centrul mandalei înseamnă că am venit să învăţăm, iar luna iulie este o lună în care învăţăm multe lucruri noi, de aceea este nevoie să ne deschidem în faţa informaţiilor care ne vin, dar să fim atenţi şi la intuiţie, pentru a ştii către care să ne îndreptăm.
De asemenea, marea provocare a celor care au mental mult în mandală şi care absorb multă informaţie, este să o dea mai departe, pentru că nu întâmplător au fost expuşi la toată această informaţie.
Numerologic, ziua de astăzi marchează o dublă provocare pe şapte, iar această provocare se menţine pe parcursul întregii luni şi este dată de limitele noastre reprezentate de aura noastră.
Atunci când mentalul nostru nu este în regulă, din păcate, nu avem capacitatea de a fi constanţi în acţiune şi sărim de la o acţiune la alta, împrăştiindu-ne astfel energia în zeci de direcţii, fără a fi productivi în vreuna dintre ele şi atunci este nevoie să ne aducem această energie în jurul nostru, iar aceste lucru poate fi făcut numai prin refacerea aurei şi menţinerea ei într-o stare permanentă de integritate, pentru că odată ce am refăcut aura, de fapt, ne refacem limitele, iar energia noastră nu se mai împrăştie peste tot, suntem astfel mult mai puternici şi, în plus, toate celelalte câmpuri energetice se refac şi ele, iar cel care ne ajută cel mai mult în potolirea minţii este câmpul opt, al curajului, cel care potoleşte toate cele trei minţi ale noastre (negativă, pozitivă şi neutră) şi astfel mentalul nostru ne sprijină în evoluţia noastră.
De asemenea, prin meditaţie, putem potoli mentalul şi ne putem ridica deasupra lui, trecând astfel peste toate iluziile în care caută să ne ţină. Odată ce am realizat acest lucru, să nu ne mirăm dacă începem să manifestă mai multă iubire de Sine, pentru că dacă Ego-ul nostru fuge de ceva, aceea este energie iubirii, el alegând, de multe ori, să trăiască, în mod continuu, prin rănile pe care le avem, iar energia iubirii aduce iertare şi detaşare, reuşind astfel să ieşim din aceste răni.
Aşadar, avem soluţii pentru educarea mentalului nostru, iar tot ceea ce avem de făcut este să le aplicăm.
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu