1.02.2023
Începutul lui Februarie ne aduce galben pe centrul mandalei, ceea ce înseamnă că ne cheamă la muncă, la acţiune concretă, nu doar imaginată, la materializare.De asemenea, ne cheamă şi la detoxifiere, dar nu una oarecare, ci una cât se poate de profundă, una care să coboare în cele mai adânci colţuri ale minţii noastre şi să cureţe de acolo orice urmă de energie negativă, orice urmă de autosabotaj, orice urmă de neiubire de Sine şi astfel să ne ajute să ieşim din tiparele de lene, comoditate, amânare, pentru că atâta timp cât noi doar ne imaginăm lucruri şi nu facem şi următorul pas al materializării lor, nu vom face decât să stăm în vălurile şi marasmul Ego-ului, în iluzii care, în mintea noastră sunt cele mai frumoase, cel mai minunate, dar care nu se materializează deloc, iar acest lucru creează frustrări, ca şi cum noi am fi computerul care proiectează şi altcineva ar trebui să fie imprimanta care concretizează, pe hârtie, tot ceea ce noi am proiectat.
A venit momentul să trecem de la visare la materializare, la concretizare, pentru că nimeni altcineva nu o va face pentru noi. A venit momentul să dăm ochelarii de "VR" (realitate virtuală) şi să ne integrăm în realitatea concretă, cea în care creăm cu adevărat şi ne manifestăm rolul de creatori.
Luna Februarie ne aduce provocări în privinţa minţi negative, dar aceste lucru nu este ceva pentru noi, mai ales dacă a devenit o obişnuinţă pentru noi gândirea negativă, cea care a omorât cea mai mare parte a visurilor noastre înainte măcar de a începe să le materializăm.
Ce am putea să facem nou în privinţa minţii noastre negative este să o dezbrăcăm de fiecare dată când vine să ne mai omoare o idee, un vis şi, în loc să-i dăm curs, să punem pe hârtie toate acele idei pe care ni le picură şi să vedem, mergând din întrebare în întrebare dacă, în final, ele sunt reale sau nu, pentru că DA, rolul minţii negative este să ne protejeze, dar prea multă protecţie nu face decât să ne ducă în situaţia de a nu mai realiza nimic de teama eşecului, care, de fapt, este o teamă de succes, dar deghizată.
Poate unii vor obiectiva că nu vor avea timp să stea mereu să scrie şi să pună întrebării minţii lor, dar nu este ca şi cum trebuie să facă acest lucru toată viaţa, ci doar o perioadă până când vor reuşi să scoată mintea din zona negativă şi să o ridice către cea pozitivă.
Provocarea scrisului ne va însoţi pe parcursul întregii luni şi va fi strâns legată de provocarea iubirii de Sine, ceea ce înseamnă că lucrând cu una, respectiv scrisul, o putem îmbunătăţi şi pe cealaltă, deoarece în momentul în care ne dăm voie să contestăm raţionamentele minţii negative îi subminăm poziţia şi puterea şi astfel dăm voie Sufletului să se manifeste mai mult.
Tiparul de pustnic ne va însoţi pe parcursul acestei luni, nu doar în mandala de astăzi, ceea ce, pe de o parte, ne va da introspecţie, ceea ce este bună atâta timp cât ne ajută să ne cunoaştem mai mult şi să avem dialogul nostru personal cu Divinitatea, dar pe de altă parte ne va da şi provocări legate de relaţionarea cu ceilalţi, iar aici este nevoie să fim atenţi la cât de mult ne izolăm, folosindu-ne de diferite pretexte.
În privinţa banilor, este o lună bună să înţelegem ce greşim faţă de ei, tocmai că apar mai multe provocări în acest sens, iar dacă ne dăm voie să ne obiectivăm vom înţelege concret mesajul pe care ei ni-l aduc, cu condiţia ca şi noi să ne deschidem în faţa lui, pentru că dacă ne-am fi deschis până acum l-am fi primit deja. Este posibil să nu ne placă aceste mesaj, să ne ceartă să schimbăm ceva la noi dar, la urma urmei, nu este nevoie să ne placă mesajul, ci să ne felicităm că ne-am dat voie să îl primim şi că ştim ce avem de făcut, că putem să ieşim din "beznă".
Galbenul de pe centrul mandalei de astăzi, precum şi din interiorul mandalelor din luna aceasta ne cheamă la organizare, la o planificare eficientă a timpului nostru astfel încât să putem aduce echilibru în viaţa noastră. Am putea chiar să schimbăm ordinea unor activităţi tocmai pentru a mai rupe monotonia, pentru a da un flux nou muncii noastre.
Toate romburile acelea de galben, care ne vor însoţi pe parcursul acestei luni nu vor face altceva decât să ne tragă de mânecă să punem lucrurile în ordine, mai ales acolo unde dezordinea este de mult timp, pentru ca, în final, să ne simţim eliberaţi şi să ne dăm voie să ne orientăm către alte activităţi.
De fapt, avem nevoie să facem ordine în locurile în care am lăsat dezordinea să domnească pentru că chiar dacă ni se pare că acea ordine ne va consuma timp, de fapt, ea ne va elibera mental, deoarece noi ştim că acolo este dezordine, o vedem de fiecare dată când ajungem în locul respectiv şi mintea noastră este mereu conectată acolo, luându-şi astfel energia şi exemplul pentru a menţine dezordinea în viaţa noastră. Numai aşa îi putem "tăia" combustibilul pentru dezordine, iar dacă deschidem agenda şi începem să ne planificăm în ea tot ceea ce dorim să facem în acea zi, atunci educarea ei către ordine şi disciplină se va realiza mult mai bine şi cu mai mult succes.
Avem zece vibraţia zilei de astăzi, ceea ce ne aduce mult curaj. Important este cum îl valorificăm, cum îl folosim pentru a face schimbări în viaţa noastră.
La treabă, zic, că fiecare dintre noi are suficientă de făcut!
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu