sâmbătă, 23 decembrie 2023

 23.12.2023

Iată vin colindători ...! Şi ce colindători! Cu aşa o mare "pleaşcă" de mov, clar lucrurile sunt de bine ... sau nu. 😀

Suntem în cea de a patra zi specială din an şi, dacă stăm acum să ne analizăm şi să ne obiectivăm, o să vedem că, pe parcursul zilei am avut tot felul de senzaţii şi stări, tot felul de sentimente, poate chiar am luat unele decizii care ne vor influenţa viaţa pe termen lung.

Important este ca, la sfârşitul acestei zilei, fie să ne felicităm pentru deciziile pe care le-am luat sau, dacă ne-am obiectivat şi ni se pare că unele dintre ele nu sunt cele mai bune, fie să le schimbăm, dacă mai putem, fie să ne iertăm şi să vedem ce anume din noi ne-a împins către ele.

Când movul vine într-o astfel de zi el aduce o cantitate foarte mare de energie, iar această energie este ca un scanner care vine şi scoate la suprafaţă tocmai acele lucruri la care avem de lucrat, pentru că noi, ca spirit, suntem într-un permanent proces de învăţare şi de transformare, de evoluţie spre o conştiinţă superioară şi, automat către o vibraţie superioară.

important este ca, în tot acest proces de evoluţie, să fim prieteni cu noi înşine, ceea ce înseamnă, în primul rând, să ne iertăm pe noi şi să ne acceptăm aşa cum suntem, dar lucrând pas cu pas la schimbarea noastră, la evoluţia noastră, de aceea cel mai bun partener de drum este obiectivarea permanentă, cea prin care ne observăm mereu şi, în urma analizei căreia luăm decizii de schimbare.

Sunt mulţi oameni care îşi doresc schimbare, care îşi doresc evoluţie spirituală, numai că, în mintea lor, există o diferenţă de percepţie între ceea ce înseamnă evoluţie spirituală şi ceea ce este efectiv, iar de aici apar schismele.

De fapt, acesta este marele mesaj al zilei de astăzi, Să lucrăm la evoluţia noastră spirituală, cu instrumentele pe care le avem la îndemână, dar să dăm voie Divinităţii să ne imprime ritmul, să-i dăm voie să ne ghideze către acele situaţii, către acei oameni care ne pot ajuta să o facem în modul optim pentru noi, care pot declanşa conştientizări în interiorul nostru, iar aceste conștientizări sunt cele care reprezintă trepte concrete spirituale pe care le urcăm, pentru că în momentul în care am înţeles ceva, în momentul în care spunem un sincer "Aha, deci asta era!", atunci putem spune că am înţeles acel nivel şi suntem pregătiţi să trecem la nivelul următor.

Sunt nivele pe care înţelegem în ani de zile, şi sunt nivele pe care înţelegem în câteva săptămâni. De aceea este nevoie să avem răbdare cu noi înşine pentru că altfel nimeni nu va avea. De aceea, atunci când repetăm o situaţie şi soluţiile cu care noi venim sunt, de fiecare dată, nu prea bune, să facem un pas în spate şi să ne uităm la problemă din altă perspectivă, dintr-un alt unghi şi atunci este posibil ca soluţia să apară.

De asemenea, unele lucruri le înţelegem mai greu decât alte persoane, iar pe altele mai repede. în primul caz este nevoie să ne iertăm, iar în cel de al doilea, să ne smerim, pentru a nu da Ego-ului posibilitatea să devină şi mai puternic.

Dacă Divinitatea are răbdare cu noi, noi de ce nu am avea?

Răbdare, Iertarea, Auto-iertarea şi Iubirea de Sine sunt pilonii pe care ne putem fundamenta creşterea spirituală, pentru că toate sunt elemente pe care Ego-ul nostru nu le suportă şi, atunci, cultivând aceste virtuţi, trecem peste el şi suntem mult mai ancoraţi în evoluţia noastră spirituală.

Pentru următoarele 40 de zile, până pe data de 3 februarie 2023, când vom avea următoarea zi specială din an, de fiecare dată când vom avea blocaje, când nu ştim ce să facem, să privim această mandală şi să îi dăm voie să ne cureţe tot ceea ce ne blochează să evoluăm.

Putem, să o facem chiar de astă-seară, meditând măcar 15 minute cu această poză.

Sau, dacă dorim ceva mai puternic, putem să privim şi să medităm cu poza, în timp ce rostim mantra Ho'oponopono (Te iubesc! / Îmi pare rău! / Te rog să mă ierţi! / Îţi mulţumesc!) cu scopul de a curăţa din interiorul nostru tot ceea ce blochează evoluţia noastră spirituală.

Spor să avem!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu