luni, 18 decembrie 2023

 18.12.2023

Ultimul mov înainte de cea de a patra zi specială din an vine să ne ajute să ne clarificăm lucrurile în interiorul nostru, vine să ne ajute să ne descoperim curajul, dar vine să pună degetul pe rană într-un loc pe care mulţi îl ignoră şi pe care l-au închis acolo, undeva, punându-i o etichetă şi crezând că astfel au rezolvat situaţia.

Este vorba despre SEXUALITATE şi energia sexuală, cea atât de mult discutată, dar şi hulită, cea care, pe nedrept, este pusă la stâlp, aducându-i-se tot felul de acuze, care mai de care mai exotice şi, asemenea cuţitului care, pe de o parte taie carnea, iar pe de altă parte poate să omoare, la fel şi ea, poate fi folosită atât pentru creştere spirituală, cât şi pentru decădere, în funcţie de cine şi cum o foloseşte.

Să presupunem că într-o maşină de curse urcă un şofer care toată viaţa lui a condus doar maşini normale şi care, chiar dacă ştie să ţină de volan şi să schimbe vitezele, fie va sub utiliza acea maşină de curse, fie va ajunge cu ea în parapet. În schimb, dacă în aceeaşi maşină va urca un pilot profesionist, el va ştii ce să facă cu ea şi cum să o conducă.

La fel este şi cu energia sexuală. Chiar dacă mulţi se ştiu cunoscători, motivând că au urmărit destule filme pe această temă, de fapt, vor folosi acea energie pentru o plăcere temporară sau pentru a scăpa de tensiune, fără a căută să o înţeleagă mai bine.

Ziua de astăzi, prin intermediul energiilor pe care le vehiculează ne cheamă săp ne concentrăm asupra acestui aspect, să fim atenţi la semnalele care ne vin în această direcţie, la informaţiile pe care le întâlnim şi care vin să ne ajute în evoluţia noastră, aducându-ne o înţelegere mai profundă a acestei teme, una fără de care evoluţia noastră spirituală nu se va putea realiza niciodată.

Dacă cumva, în atenţia noastră au ajuns, astăzi, informaţii legate de transmutarea energiei sexuale, de meditaţii cu această energie, de transmutarea ei prin rugăciune, de conectare cu focare din Macrocosmos, de conectare cu Shiva şi Shakti sau pur şi simplu informaţii legate de sexualitate în general, sunt un semn că acolo avem ceva de învăţat, mai ales că fiecare dintre noi va primi acele informații corespunzătoare nivelului său de evoluţie.

Încă o dată scrisul ne poate ajuta să punem pe hârtie ceea ce nu putem spune cu voce tare în privinţa sexualităţii, ajutându-ne să ne cunoaştem mai bine şi să ne obiectivăm mai bine.

Şi, pentru că este o zi de curaj, să avem curajul să privim deschişi această temă şi să ne dăm voie să ieşim din tiparele clasice, cele în care stau cei mai mulţi, mai bine zis, orbecăie cei mai mulţi, convinşi fiind că ştiu ei "cum este cu SEXUL".

Să dăm voie Luminii să ne arate drumul, dar mai ales, să ne dăm voie să-l urmăm!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu