sâmbătă, 2 decembrie 2023

Luna Decembrie

Dacă nu ştiam unde stă ascuns vorbăreţul din fiecare dintre noi, luna aceasta vom afla cu siguranţă, pentru că pe parcursul ei vom fi împinşi tot mai puternic să comunicăm, să transmitem informaţie, să vorbim cu compasiune, să învăţăm pe ceilalţi, să ne folosim abilităţile de convingere, dar fără să minţim.

Va fi nevoie să rupem barierele Ego-ului şi să vorbim - doar nu credeţi că nu comunicăm că a dat muţenia în oameni. Nu comunicăm deoarece suntem într-o perioadă în care, la nivel de egregor, Ego-urile consideră că nu au de ce să comunice şi atunci, în loc să rezolve o situaţie discutând toate aspectele ei şi ajungând la o linie de mijloc preferă să facă scenarii prin care proiectează că cealaltă parte cedează, căutând să menţină cât mai mult vie această imagine, iar dacă şi ceealaltă parte face la fel, cred că este uşor de imaginat cam ce se întâmplă, ajungându-se ca soluţii aparent banale să fie blocate şi tărăgănate.

De asemenea, tentaţia minciunii şi manipulării va fi foarte mare luna aceasta, aşa că este bine să fim atenţi la ceea ce ni se spune, dar mai ales la modul în care ni se spune, la ton, dar şi la postura corpului, la toate acele aspecte care pot trăda o minciună.

pe deasupra, luna aceasta, movul va veni şi se va opune, zi de zi, fiecărei culori, făcându-ne să scoatem la suprafaţă aspectele negative ale acelei culori, pentru a putea învăţa despre ele şi, totodată, va fi şi un test pentru noi pentru a vedea cum am învăţat să ne folosim de acea culoare, dacă mai manifestăm încă aspectele sale negative sau le-am transcens şi le-am transformat în calităţi.

Aşa că, rând pe rând, ne vom confrunta cu: încăpăţânare, violenţă fizică şi/sau verbală, nervozitate, aruncarea de vorbe urâte, lipsă de stimă de Sine, LENE, comoditate, amânare, refuz de a comunica, de a ne manifesta creativitatea, frică, orgoliu, atât mental, cât şi spiritual.

Să nu ne speriem, nu le vom manifestat pe toate în aceeaşi zi, însă este bine să ne obiectivăm tocmai pentru că numai aşa putem trece peste ele, învăţându-le şi observându-ne cum ne manifestăm în prezenţa lor.

De aceea, putem spune că luna aceasta este luna Oglindă, pentru că ne va oglindi foarte mult, chiar dacă este enervant. La urma urmei de ce ne-am schimba, dacă nu am avea nimic care să pune presiune pe noi să o facem? numai că luna aceasta nu va pune presiune pe noi, doar că, atunci când ne vom uita de jur-împrejurul nostru vom vedea aceleași comportamente ca ale noastre şi, bineînţeles că ne va enerva acest lucru până la momentul în care vom spune: STOP! A venit timpul să schimb ceva la mine.

Este luna care ne aduce provocare pe trei, pe mintea pozitivă, pe bucuria noastră, făcându-ne să ne săturăm să vedem numai blocaje şi împingându-ne să ieşim din aceste tipare prin care ne simţim blocaţi şi să ne dăm voie să ne conectăm cu energiile Universului care sunt acolo, latente, numai că noi nu ştim sau nu vrem să le accesăm pentru ceea ce avem nevoie.

Trei ne arată tot ceea ce este posibil, aşa că este timpul să ne concentrăm pe ceea ce dorim şi nu pe ceea ce nu dorim, să învăţăm să vedem destinaţia şi să ne croim drumul până acolo, nu să căutăm obsesiv obstacolele din calea noastră, obstacole care, oricum apar, dar una este să apară ca şi test şi alt este să apară pentru că noi nu am făcut altceva decât să le atragem mereu în viaţa noastră.

ALEG SĂ MĂ CONCENTREZ PE CEEA CE-MI DORESC ŞI SĂ VĂD CUM POT SĂ REALIZEZE ACEST LUCRU! - aceasta să fie mantra noastră luna aceasta.

Este timpul să conştientizăm piedicile pe care ni le-am pus mereu, prin concentrarea numai pe obstacole şi pe aşa-zisa curăţare a lor, când, de fapt, noi nu făceam decât să le invocăm mereu şi ghiciţi ce spune Universul: YOUR WISH IS MY COMMAND sau Dorința ta este poruncă.

Trei înseamnă şi comunitate, iar această comunitate se stabileşte şi se întreţine prin socializare, iar în mijlocul socializării stă COMUNICAREA, exact acel aspect despre care vorbeam la începutul interpretării.

Luna aceasta vom avea şi cea de a patra perioadă specială din an, iar pe data de 23 decembrie vom avea şi cea de a patra zi specială din an.

Aşadar, o lună foarte interesantă, în care evoluţia noastră spirituală poate primi un boost, cu condiţia să fim deschişi, să învăţăm din ceea ce ni se întâmplă, să comunicăm şi să dăm voie să plece din viaţa noastră tot ceea ce nu ne mai serveşte.

SĂ PORNIM LA DRUM ... CU MULTĂ ÎNŢELEPCIUNE!

Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu