23.02.2020
Dacă, brusc, ne-a apucat cheful să învăţăm lucruri noi, să cercetăm, să căutăm, aparent, banalităţi, să ne menţinem atitudinea, deoarece mandala de astăzi exact la aceste lucruri ne predispune, accentuându-ne curiozitatea, făcându-ne să nu ne găsim liniştea interioară până nu aflăm informaţiile de care avem nevoie, de aceea, am putea spune că ziua de astăzi este una a progresului, în care putem face salturi în evoluţia noastră, cu condiţia să şi urmăm această stare de curiozitate, această dorinţă de a afla.
Portocaliul de pe nivelul doi, care se prelungeşte mai mult în jos, este însoţit de mov, ceea ce înseamnă că informaţiile pe care le putem dobândi astăzi ne pot ajuta foarte mult în vindecarea, nu doar a corpului fizic, dar şi a părţii noastre spirituale, mai ales că informațiile care ne vin astăzi vin să facă legătura între lucrurile pe care le ştiam, dar pe care, din diferite motive, nu le vedea ca având legătură unele cu altele.
Ce ne poate bloca astăzi să beneficiam la maximum de energia acestei zile? Tocmai culoarea de pe centrul mandalei, mai bine zis, partea ei întunecată cu care rezonează partea noastră întunecată. Mentalul, manifestat prin prisma orgoliului este cel care ne poate bloca să acceptăm informaţiile care vin către noi, refuzându-le tocmai din teama de a pierde controlul. Numai că, dacă astăzi reuşim să rămânem centraţi în curiozitate şi dăm putere acestui sentiment vom reuşi să trecem peste potenţialele blocaje pe care orgoliul nostru ni le poate pune, mai ales cele de natură comodităţii şi amânării.
Ceea ce avem de înţeles, ca regulă generală, este că, atunci când ne întâlnim cu o informație, mai ales când am dat peste acea informaţie din intuiţie, să avem răbdare să o citim, să o ascultăm până la capăt, evitând astfel impulsul de a o da, la o parte, motivând că "lăsă că o citesc sau o ascult când voi avea timp", fiind o formă clasică de amânare şi ratând astfel un drum potenţial care ni se putea deschide în faţa noastră.
Să ne păstrăm, aşadar, curiozitate cât mai mult astăzi, poate chiar şi în zilele următoare, deoarece poate fi un factor motivator puternic pentru noi!
Toate aceste lucruri vin într-o zi de vibraţie unsprezece, aşa că informaţia pe care o primim astăzi este una foarte puternică, mai ales că unsprezece este numărul care ne permite să vedem lucrurile de sus, aşa că dacă ne dăm voie să medităm astăzi, vom putea înţelege lucruri mult mai uşor, dar şi mult mai profund.
Şi, pentru că pe mandala de astăzi, avem şi mult gri, să căutăm să dăm, mai departe, şi celorlalţi, din ceea ce am înţeles noi. Suntem datori să facem acest lucru pentru că este necesar să mai "aprindem" şi alte lumini în jurul nostru, deoarece numai aşa ne putem susţine unii pe ceilalţi.
Spor la conştientizări şi la integrat informaţii!
Să ne fie de folos!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata,
#numerologiaKundalini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu