2.02.2020
Se spune că oamenii deştepţi învaţă din greşelile lor, iar oamenii inteligenţi din greşelile altora.
La fel este şi în cazul mandalelor. Fiecare dintre ele ne aduce o nouă provocare, dar din păcate avem tendinţa să luăm această provocare ca pe ceva complicat, care vine intenţionat să ne strice nouă buna dispoziţie 😀. De aceea, ar fi bine dacă am reuşi să facem precum oamenii inteligenţi şi să luăm provocările ca pe ceva ce vine să ne testeze, în primul rând, pentru ca, mai apoi, să vină să ne înveţe.
Suntem în ceea de a doua zi a celei de a doua lună a anului, deci avem o dublă provocare pe doi, iar singura modalitate de a face faţă acestei duble provocări este să fim atenţi la mesajele pe care ni le aduce şi să învăţăm să o gestionăm, decât să fugim de ea.
Doi este minte negativă, cea care, după denumirea sa, tindem să o asociem cu ceva care ne dăunează, care nu ne face bine. Parţial avem dreptate, pentru că negativitatea, pesimismul şi deznădejdea sunt caracteristici ale părţii întunecate a lui doi. De asemenea, un alt aspect al părţii întunecate a lui doi îl reprezintă dorinţa de a aparţine cu orice preţ, de a fi parte din ceva, dintr-un grup, structură etc., căutând recunoaştere şi fiind dispuşi să renunţăm la propriul nostru autocontrol, lăsând astfel pe alţii să ne controleze şi să ne spună ce avem de făcut, chiar dacă este posibil să ne fie inferiori ca pregătire şi experienţă.
Totodată, un doi dezechilibrat, pentru că are legătură cu chakra doi, ne poate face să căutăm să ne luăm tot mai mult energia din activitatea sexuală, căutând cu orice preţ să avem o viaţă sexuală foarte activă, fără a ţine seama şi de sentimentele noastre. Se poate ajunge, cu uşurinţă, la practici sexuale deviante, pentru că normalitatea plictiseşte şi nu mai aduce nimic nou, iar dacă persoana respectivă nici nu practică continența sexuală poate ajunge să-şi consume foarte mult energia, iar pentru a o reface va căuta să crească numărul raporturilor sociale, dar şi al partenerilor, intrând într-o spirală care îi va coborî foarte mult vibraţia.
Dar mintea negativă nu înseamnă numai aceste lucruri. Chiar dacă are denumirea de negativă, ea are şi partea ei luminoasă, benefică, ea fiind responsabilă de propria noastră protecţie, pentru că ne indică unde apar pericolele şi ne ajută să ascultăm ghidarea interioară. Dorinţa de a aparţine, în cazul unei minţi negative echilibrate, ne ajută să avem o legătură puternică cu Sinele nostru superior, ajutându-ne astfel să-l ascultăm mai bine şi să-l lăsăm să ne ghideze.
De asemenea, ne ajută să concretizăm lucrurile, să ne exprimăm creativitatea în mod concret, să dăm formă energiei creative a Sufletului. Ne ajută, totodată, să relaţionăm mult mai bine cu ceilalţi oameni, reuşind astfel să înţelegem mai bine ce vor să ne spună, dar şi noi, la rândul nostru, reuşim să ne facem mult mai bine înţeleşi.
Dacă ne concentrăm pe latura pozitivă a minţii noastre negative, atunci vom începe să fim mult mai răbdători, să îi ascultăm şi pe ceilalţi, să evităm astfel tulburările intestinale, infecțiile rinichilor, infecțiile vezicii urinare, problemele menstruale, bolile organelor sexuale și disfuncțiile sexuale. De asemenea vom fi văzuţi altfel de către cei din jurul nostru, căpătând mai mult alura unui partener, decât cea a unei persoane care doreşte să fie dominată.
Aşa că astăzi vom primi provocări în zona aceasta tocmai pentru ca Universul să vadă ce am învăţat până în acest moment.
Să nu uităm că Februarie este luna a doua din an, iar doi în mandală arată comunicarea cu Dumnezeu, aşa că dacă ne simţim copleşiţi de diverse sentimente, să cerem ajutorul lui Dumnezeu tocmai pentru a ne ajuta să ne ridicăm. Este foarte important ca, pe parcursul acestei luni, să comunicăm mai mult cu Divinitatea, să începem să-i adresăm întrebări şi să ne dăm voie să primim răspunsuri.
În concluzie, cele două provocări pe doi, de astăzi, ne pot adânci mai tare situația sau ne pot ajuta să ne ridicăm şi să fim noi înşine.
Putem să dăm voie energiei vindecătoare de pe centrul mandalei de astăzi să ne ajute să ne schimbăm convingerile, să ieşim din tipare şi să ne conectăm mai mult cu partea pozitivă a minţii noastre negative.
Decizia este la noi!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata,
#numerologiaKundalini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu