8.08.2020
Mai avem vreun dubiu că noi, oamenii, suntem fiinţe care ne chinuim singuri? Cel mai interesant este că avem şi o explicaţie foarte detaliată de ce facem acest lucru, fără a ne da, de fapt seama că, de fapt, noi ne chinuim pe noi înşine. da fapt noi credem că ne facem un bine, de aceea ne-am şi creat această "poveste" prin care să ne justificăm acţiunile pe care noi le considerăm normale.
Mulţi dintre noi am venit în viaţa aceasta cu restanţe la comunicare, la a ne spune părerea sau punctul de vedere, iar aceste restanţe nu sunt altceva decât tipare pe care le-am creat sârguincioşi de-a lungul vieţilor noastre anterioare. Fie că a fost o supărare prostească, fie că au fost jurăminte de tăcere sau de obedienţă, ne-am blocat astfel comunicarea ajungând ca, în prezent, să considerăm normală o astfel de stare. Unii au mers şi mai sus, considerând o astfel de stare ca fiind apanajul "superiorităţii" lor, în sensul că este de ajuns propria lor prezenţă, nu mai este nevoie să şi vorbească, părând mai interesanţi aşa, dar doar părând.
Toate aceste tipare de comunicare, pe care le manifestăm au ajuns astfel să ne modeleze viaţa, făcându-ne să ne învârtim în jurul câtorva acţiuni şi atât, fără a ne da seama că este ceva în neregulă cu noi, că poate am ratat o promovare din cauză că nu am ştiut sau am refuzat să susţinem o prezentare sau un speech, că poate ne-am blocat drumuri pe care viaţa ni le deschisese în faţa noastră tocmai pentru că nu am vrut să ieşim din cotidianul acestor tipare, fiind astfel temători de aceea ce viaţa ne-ar putea aduce, privind cu teamă toate aceste oportunități.
Şi, refuzând aceste lucruri, nu facem decât să ne blocăm fluxurile energetice interne, în special cele legate de comunicare şi creaţie, deoarece dacă noi credem că nu facem decât să spunem nişte cuvinte sau să le scriem, suntem puţini naivi sau neatenţi am putea spune, mai ales că acest aspect al creaţiei prin cuvânt apare şi în religie: " ... pe Dumnezeu Cuvântul ai născut ..." apare în rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”, cea adresată Maicii Domnului.
Este nevoie să ne schimbăm perspectiva şi să înţelegem rolul creator pe care îl avem prin comunicare. Nu este nevoie să comunicăm toţi la fel, unii fiind mai buni pe cuvântul rostit, alţii pe cel scris, alţii pe transformarea cuvintelor în desene, în picturi, fotografii, sculpturi etc., moduri prin care pot crea şi se pot exprima cel mai bine, însă este foarte important să dăm voie energiei comunicării să se manifeste şi să creeze.
Suntem într-o zi de opt, dintr-o lună de opt, iar pe centrul mandalei avem energia comunicării indirecte, de aceea este nevoie ca astăzi să trecem peste fricile pe care le avem în interiorul nostru, să le vindecăm şi să ne dăm astfel voie să comunicăm.
Să avem curajul să vorbim sau să scriem liber despre aceste frici tocmai pentru a le scoate la suprafaţă şi a le expune toate "secretele", reuşind astfel să ne eliberăm de ele odată ce le-am înţeles şi acceptat. Să scriem cât mai multe detalii despre ceea ce simţim referitor la fricile noastre, să le descompunem în elemente cât mai mici şi astfel să le luăm puterea, care de fapt era a noastră şi noi le-am cedat-o lor.
Şi, dacă vrem să valorificăm la maxim energia acestei zile, să o începem prin a ne reface aura şi astfel să ne întărim sistemul nostru energetic, iar din această poziţie ne vom raporta altfel la fricile noastre, în sensul că nu vor mai avea o putere prea mare.
Să ne ajute în evoluţia noastră spirituală!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu