luni, 24 august 2020

 24.08.2020

 

Drumul către orice lucru pe care îl facem în viaţa noastră începe cu credinţa că putem face acel lucru, că suntem în stare să-l realizăm şi să obţinem rezultatele pe care ni le-am propus sau CHIAR MAI MARI.

Fie că-i spunem Dumnezeu, Divinitate, Forţă Universală sau pur şi simplu Univers, credinţa că suntem ajutaţi nu face altceva decât să ne conecteze cu această Energie care se găseşte în jurul nostru, ajutându-ne să ne concretizăm obiectivele şi să obţinem rezultatele pe care le-am dorit sau unele CHIAR MAI MARI.

Este foarte important însă, ca atunci când ne manifestăm credinţa în Univers, să-i şi dăm voie să ne ajute, nu să fie doar o simplă afirmaţie, sau dacă facem o simplă afirmaţie, atunci să o facem şi să "uităm" de ea, nu să stăm din oră în oră şi să-L întrebăm ce se mai întâmplă cu cererea noastră?

Ceea ce avem de înţeles este că orice cerere pe care o facem Universului este recepţionată instant, însă diferenţa de timp dintre momentul cererii şi momentul în care această cerere este satisfăcută depinde în totalitate de noi înşine, de cât de mult ne dăm voie să şi primim ceea ce am cerut, mai ales că noi cerem, de obicei, de la nivel mental, iar în cele mai multe cazuri, la nivel subconştient, ne opunem să primim ceea ce am cerut.

Datorită acestei discordanţe între conştient şi subconştient suntem împărţiţi în două tabere şi, de fapt, ne punem piedică singuri. În intervalul de timp între momentul cererii şi momentul în care primim ceea ce am cerut, Universul nu face altceva decât să ne educe, scoţându-ne în faţă tot felul de lecţii, de situaţii, de provocări şi teste prin care noi, de fapt, nu facem altceva decât să ne transformăm la nivel subconştient, cu o singură condiţie însă şi anume ca la nivel conştient să ne păstrăm credinţa că ceea ce am cerut va veni la noi şi să spunem Universului, atunci când cerem, că poate să ne dea CHIAR MAI MULT decât ceea ce am cerut, deoarece este posibil ca, în urma transformării noastre interioare, să trecem la nivel mult mai mare decât cel sperat de noi.

TOTUL ESTE SĂ NE MENŢINEM CREDINŢA!

De multe ori, mai ales dacă nu avem un exerciţiu al credinţei sau, mai rău, lăsăm Ego-ul să gestioneze aceste proces, apare renunţarea, pornită dintr-o credinţă greşită că dacă nu ne-a dat până acum nici nu o să ne mai dea, numai că aceste lucru este exact ceea ce Ego-ul îşi doreşte vrând astfel să ne arate că el are soluţia, iar ceea ce credeam noi este, de fapt, o iluzie, când, de fapt, este exact invers.

De aceea, cei care nu renunţă şi continuă sunt cei care reuşesc, sunt cei care, în final, sunt recompensaţi, iar această recompensă nu vine pentru că au aşteptat cuminţi ca Universul să le dea şi pentru că au avut răbdare cu ei înşişi să treacă prin toate aceste transformări, că au rămas constanţi în credinţa lor, chiar dacă şi la ei, uneori, această credinţă s-a subţiat pe alocuri, însă nu au renunţat, pentru că în acel moment în care renunţăm se termină totul.

Suntem într-o zi cu provocare pe şase care ne aduce provocări în zona credinţei, dar şi într-o zi de vibraţie nouă, ceea ce ne aduce multă intuiţie, cu condiţia să ne dăm voie să o primim, mai ales că ne aduce informaţii foarte importante legate de modul în care să ne manifestăm credinţa şi nu numai.

Avem de trecut peste comoditate astăzi, dar şi peste neiubirea de Sine, pentru că dacă nu am înţeles încă, nu este prea târziu să înţelegem acum: lipsa credinţei este o altă formă de manifestare a neiubirii de Sine, deoarece prin nemanifestarea credinței nu facem altceva decât să ne refuzăm, pe de o parte, legătura cu Universul, iar pe de altă parte, să ne refuzăm nouă înşine o viaţa frumoasă şi împlinită deoarece nu avem credinţa necesară că o putem avea.

Să fim atenţi cum gestionăm roşul de pe centrul mandalei, iar modul optim prin care îl putem gestiona este să demarăm, cu credinţă, noi proiecte la care să lucrăm sau să ne concentrăm pe cele deja existente, dar care sunt blocate. 

Să ne fie de ajutor în evoluţia noastră spirituală! 

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu