25.08.2024
Care este primul cuvânt care ne vine în minte după cuvântul "fantezie"? Fiecare să-şi dea răspunsul lui, observând cum gândeşte propria minte.Nu vă speriaţi, nu am să vorbesc astăzi despre fantezii sexuale, ci de unele mult mai perverse, unele pe care nu le vedem, nu le simţim, dar pe care le trăim.
Vedeţi, fiecare dintre noi trăim într-o astfel de fantezie, una pe care ne-am creat-o de la naştere, condiţionaţi de tiparele subconştiente cu care am venit şi pe care le-am revărsat în lumea aceasta, pentru că pe acele tipare le ştiam şi în ele ne-am trăit realităţile vieţilor anterioare, apoi, pe baza acestei fantezii, am început să atragem, din mediul exterior, o mulţime de elemente care să o întărească, dând la o parte tot ceea ce nu ne era "familiar" (a se citi tot ceea ce era nou şi nu făcea parte din scenariul fanteziei noastre) şi adâncind şi mai mult fantezia noastră cu elemente care erau asemănătoare a ceea ce trăisem, cu tote că nu întotdeauna ne erau şi benefice.
Şi, astfel, dintr-o fantezie mai mică, am creat una şi mai mare, în care am tot adunat acolo lucruri de care nici nu mai ştim şi care, fiecare dintre ele ne definesc realitatea şi ne influenţează viaţa.
Şi, la un moment-dat, ajungem să aflăm despre iubirea de Sine, ajungem să descoperim că noi nu ne iubim pe noi înşine, că noi nu ne dăm nouă ceea ce vrem să ne dea alţii şi lucrurile acestea ne întristează, pentru că noi credeam că suntem, dacă nu perfecţi, măcar bine, acolo în fantezia noastră şi, la un moment-dat, ajungem să dăm nas în nas cu zidul peste care avem de trecut şi, ca să-l putem trece, aflăm că este nevoie să facem cel mai dureros lucru din viaţa noastră ... să omorâm fantezia, pentru că, din păcate, am rămas prea mult cu acei "ochelari 3D" pe ochi şi realitatea din jurul nostru s-a schimbat total. Cumva, am înţeles acest lucru, de ceva timp, numai că refuzăm să-l şi acceptăm.
Dar nu este nicio problemă, pentru că cel mai isteţ dascăl pe care Îl avem este chiar Divinitatea şi care ne va da provocare după provocare, până când ne curăţăm de tot ceea ce înseamnă fantezii şi începem să trăim viaţa în ENERGIA IUBIRII, iar nivelul acestei energii este şi etalonul după care ne testează de fiecare dată.
Aşa că, dacă ne punem pe hârtie lucruri pe care noi ni le-am făcut nouă înşine şi nu suntem prea fericiţi că le-am făcut, atunci ar fi bine să nu ne supărăm, pentru că nu ne ajută cu nimic, decât poate pe Ego-ul nostru, care mai găseşte un motiv să se mai tânguiască, ci să ne cerem IERTARE Divinităţii pentru că nu am ştiut să folosim energia iubirii şi să începem să corectăm acele lucruri.
În primul rând, ne-ar ajuta să înţelegem care au fost motivele pentru care am acţionat împotriva noastră, pentru că scrise pe hârtie şi stat cu ele în faţă, ne va ajuta să înţelegem, rănile în care stăm şi din care luăm decizii, iar odată acceptate şi închise acele răni, nu vom mai simţi nevoia să luăm decizii care să ne fie defavorabile.
Începem, astăzi, o perioadă care va ţine până pe nouă septembrie şi care va guvernată de energie iubirii şi care va veni să ne zdruncine fantezia care ne spun că suntem bine, când, de fapt, nu suntem, care ne spune că este ok să sacrificăm timpul pentru toţi ceilalţi, mai puţin pentru noi înşine, care ne spune că este ok să amânăm până la "sfântul aşteaptă" deciziile în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, decizii care ne-ar aduce schimbări majore în viaţă şi aşa mai departe.
Nu este uşor să identificăm această fantezie, mai ales că este "ţesută" de mult timp de către noi şi ni se pare normal să fie acolo, dar, cu siguranţă ne-am uitat la alţii şi ne-am întrebat: Ei cum au şi eu nu am? De ce lor li se dă şi mie, nu? De ce aleg, mai mereu, lucruri, situaţii, oameni, care nu-mi aduc bucurie, ba, dimpotrivă, chiar dezamăgire?
Acestea, dar şi altele, sunt întrebări care, pe cât sunt de dureroase, ne ajută să zdruncinăm fantezia şi să începem să-i conştientizăm limitele şi blocajele pe care ni le aduce.
Iar dacă ajungem la această concluzie, atunci înseamnă că am ieşit deasupra ei şi vedem clar ceea ce avem de făcut.
Să alegem astăzi să facem lucruri pentru noi, să fim în armonie cu noi, să avem mai multă grijă de noi şi, în timp, vom ajunge să ne iubim pe noi înşine.
Iar dacă ni se pare greu, avem la dispoziţie un instrument foarte puternic pe care ne putem baza - comunicarea cu El, Cel care este ENERGIA IUBIRII. Tot ce avem de făcut este să-i cerem ajutorul. ATÂT. Şi ajutorul va veni.
Doamne nu ştiu să mă iubesc pe mine însumi! AJUTĂ-MĂ, te rog!
SPOR, să avem! ... şi multă iubire şi compasiune faţă de noi înşine.
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu