5.07.2021
Astăzi avem, în faţa noastră, provocarea credinţei, a acelei credinţe adevărate, a celei simţite, nu a celei declarate, pentru că în momentul în care o simţim, automat o şi trăim şi în acel moment credinţa noastră face parte din viaţa noastră şi este o normalitate, iar această normalitate ceilalţi o pot percepe prin siguranţa pe care noi o avem că acţiunile noastre, ghidate Divin, vor avea sorţi de izbândă, chiar dacă la demararea lor nu ştim cum vor evolua lucrurile.Este asemănător coborârii pe tobogan, atunci când odată porniţi avem încredere că totul va fi bine pentru că oricum nu mai putem controla procesul.
La fel, atunci când demarăm o acţiune, odată ce am fost convinşi că acea acţiune este de la Dumnezeu, tot ceea ce avem de făcut este să ne dăm drumul pe "tobogan", în sensul să ne lăsăm în seama Lui pentru că dacă El ne-a recomandat acea acţiune înseamnă că a pregătit totul pentru ca noi să o realizăm în modul în care El vrea să ne înveţe ceva şi nu în modul în care Ego-ul nostru vrea să se realizeze.
Diferenţa faţă de clasicul tobogan este că, aici, de multe ori, noi ne oprim, ne sucim, ne întoarcem, cu toate că ghidarea Divină ne spunea să continuăm pentru că nu am reuşit să ne luăm lecţia încă, iar acest lucru se întâmplă pentru că Ego-ului nu îi place că nu poate să controleze lucrurile, nu îi place că nu se desfăşoară aşa cum ar vrea el.
Prin astfel de acţiuni se vede, cu adevărat, dacă credinţa noastră este doar declarativă sau este reală, pentru că atunci când noi reuşim să rămânem în ghidarea Divină, chiar dacă din mintea noastră ne vin alte idei, înseamnă că am reuşit să rămânem pe calea noastră şi să trecem peste gândirea egotică.
Movul din mandala de astăzi nu face altceva decât să ne testeze credinţa şi modul în care ne raportăm la ea, nu face altceva decât să ne pună o oglindă în faţa noastră prin care vedem, cu adevărat, dacă ceea ce spunem este şi ceea ce facem, aşa că ar fi bine să fim atenţi la testele care ne vin în această direcţie.
Apropo de teste, astăzi ne mai este testat şi curajul, dar şi modul în care ne raportăm la comoditate, cât de mult alegem să luăm deciziile aici şi acum sau le lăsăm pentru altă dată când, deja, va fi prea târziu.
Şi, pentru că este o zi care are legătură cu credinţa, dar şi cu comunicarea cu Divinitatea, astăzi este un bun prilej să punem, pe masă, relaţia pe care o avem cu Dumnezeu, să-i spunem ce lucruri ne deranjează la El şi ce anume credem noi că el nu a făcut bine în relaţia cu noi, pentru că numai aşa vom putea afla şi noi pentru ce mai suntem supăraţi pe El şi reuşim astfel să punem punct acestei supărări care este una unilaterală.
Cel mai mult ne-ar ajuta să facem aceste lucru în scris, pentru că în acest fel vom putea să citim şi să recitim acera scrisoare pe care i-am scris-o până când vom reuşi să înţelegem că problema este la noi şi nu la El că, de fapt, este posibil ca noi, prin ceea ce am cerut, să ne fi poziţionat mai jos decât meritam şi, atunci, El, în înţelepciunea Sa, să nu ne fi dat acel lucru tocmai pentru a putea conştientiza că merităm mai mult şi, dacă ne-ar fi dat atunci nu ne-ar fi stimulat să descoperim acest lucru.
În închiriere, ideea de bază a unei astfel de zile este că avem nevoie să comunicăm permanent cu Divinitatea, nu doar atunci când avem nevoie urgentă de ajutor, pentru că numai printr-o comunicare permanentă reuşim să înţelegem mult mai clar rolul nostru aici şi să primim ghidarea Divină.
Să ne fie de ajutor în evoluția noastră spirituală!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu