7.07.2021
Cum le ştie Universul acesta pe toate, mai ales când să pună, în mandale, diverse elemente care, deşi par distanţate, privite de sus, se interconectează foarte bine!
Să facem un exerciţiu de imaginaţie! Să zicem că avem o locomotivă cu aburi şi noi, conştiincioşi începem să o alimentăm cu cărbuni şi focul din cazanul ei începe să devină din ce în ce mai puternic, aburul se acumulează şi dobândeşte o presiune din ce în ce mai ridicată, numai că nu se întâmplă un lucru fundamental, şi anume nu se trimite aburul respectiv către roţi pentru a o pune în mişcare. Cam ce se poate întâmpla?
În primul rând, manometrul ne va arăta că avem o problemă dacă nu dăm drumul la abur, aşa că dacă nu îl trimitem către roți, măcar să îl eliberăm pe la goarnă, pentru a scădea presiune, iar dacă nu facem nici acest lucru, atunci inevitabilul se va produce, adică va exploda.
Întrebarea este, ce legătură are acest exerciţiu cu mandala de astăzi? Păi să ne uităm pe mandală. Pe centrul ei avem roşu, acel foc interior care produce forţa pe care o avem, respectiv "aburul" interior, iar liniile de galben reprezintă mişcarea, roţile locomotivei, iar noi suntem atât mecanicul cât şi fochistul, având rolul să le punem pe cele două în legătură pentru a ne putea mişca prin viaţă.
Roşul de pe centrul mandalei de astăzi ne aduce vitalitate şi forţă, uneori chiar brută, pe care noi este nevoie să o punem la treabă, să o direcţionăm către o activitate sau mai multe, dar nici prea multe pentru a nu o împrăştia.
Probleme este când noi acumulăm această vitalitate şi forţă şi nu o lăsăm să iasă, ceea ceva duce la "explozie" care, în cazul nostru, va însemna furie, nervi, certuri, atrăgând totodată, pe principiul rezonanţei, energii de joasă frecvenţă şi, automat şi entităţi care se hrănesc că aceste energii pe care noi le producem.
Aşadar, cursul firesc pentru zilele care au roşu pe centrul mandalei sau persoanele care au roşu pe centrul mandalei lor sau în interiorul mandalei, în cantitate mai mare, este ca acest roşu să fie direcţionat către a face ceva concret cu el, către mişcare fizică, către demarat proiecte unde putem consuma această energie prin efortul mental pe care îl depunem sau prin creativitate.
Ideea mandalei de astăzi este să avem mereu în vedere cele două culori, respectiv roşu şi galben, energiile din spatele lor, de fapt, deoarece, chiar dacă ele nu formează un tipar, legătura dintre ele este una puternică, ele având nevoie una de cealaltă, lucrând una prin cealaltă, logica fiind una cât se poate de simplă: dacă avem energie avem nevoie de o modalitate de a o folosi, iar dacă nu avem această modalitate, acea energie iese, cu presiune pe unde poate şi nu ne va fi confortabil; dacă, în schimb avem modalitatea, dar nu avem energie, iar nu putem concretiza pentru că suntem pre vlăguiţi pentru a face ceva.
Aşa că avertizarea mandalei de astăzi este legată atât de folosirea energiei pe care o avem, într-un mod optim pentru noi, dar şi de evitarea comodităţii, pentru că atunci nu dăm voie "roţilor locomotivei" să se mişte şi să ne punem în mişcare.
Şi mai este un aspect pe care este bine să-l avem în vedere, mai ales că nu ştiu cât de mulţi s-au gândit la el în forma aceasta. dacă noi amânăm lucrurile zi de zi şi amânarea devine un tipar interior, comoditatea devine un tipar interior, cu cât cele două ne domină mai mult, cu atât dorinţa noastră de a face ceva scade, cuprinzând aici inclusiv dorinţa de a avea o activitate sexuală regulată şi normală, una care să consume, la rândul ei, din energia excedentară, aşa că să nu ne mirăm de ce a scăzut activitatea sexuală, conform studiilor făcute în ultimii ani.
Din păcate, această activitate sexuală a ajuns să se mute în cap, în sensul că paralel cu scăderea activităţii sexuale se constată o creştere a consumului de pornografie, ceea ce înseamnă că activitatea sexuală s-a mutat în cap, acolo unde se imaginează tot felul de lucruri care nu mai au nicio legătură cu normalitatea.
În concluzie, avem nevoie de mişcare fizică şi de acţiune mai mult ca niciodată, pentru că se pare că am uitat să facem acest lucru. Acolo, în mişcarea fizică, pe care ulterior o translatăm în mişcare energetică, stă cheia reuşitelor noastre.
Cu atât mai mult, astăzi, mişcarea fizică ne poate ajuta să facem faţă dublei provocări a lui şapte, iar în timp ce facem mişcare fizică putem vizualiza cum aura noastră devine din ce în ce mai puternică şi, totodată, ne poate ajuta să fim mult mai curajoşi, având în vedere că vibrația zilei de astăzi este zece. Este bine să cultivăm acest curaj şi să învăţăm să ne raportăm la el mai ales în zilele în care suntem mai temători.
Să ne fie de ajutor în evoluția noastră spirituală!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu