30.12.2021
După toată această perioadă în care am primit continuu provocări în privinţa iubirii de Sine, astăzi, Universul ne cheamă să punem pe hârtie trăirile noastre, sentimentele pe care le-am experimentat, ne cheamă să povestim despre experiențele pe care le-am trăit, pentru că, pe de o parte, avem nevoie să sedimentăm toate aceste lucru, iar pe de altă parte este nevoie să scoatem la suprafaţă tot ceea ce nu ne-a plăcut, în ultimele treizeci de zile, pentru că acolo vom găsi lucrurile pe care încă nu le-am rezolvat şi pe care avem nevoie să le conştientizăm.Este ca şi cum am sta la gura sobei, numai că, în loc să ascultăm poveşti, de data aceasta le creăm, iar energia de pe centrul mandalei de astăzi, stimulată de provocarea pe iubire pe care mandala de astăzi ne-o aduce, ne fac să nu avem linişte până ce nu vom scrie tot ceea ce a rămas nerezolvat, chiar dacă, în primă fază, acest lucru înseamnă reproşuri pe care le avem, fie la adresa noastră, fie la adresa celorlalţi. Nu este nicio problemă, pentru că aceste reproşuri sunt indicatorii fideli ai rănilor noastre emoţionale, ajutându-ne astfel să le vindecăm şi să putem merge mai departe în viaţa noastră.
Şi, dacă printre cei cărora le adresăm reproşuri se numără şi Universul, nu-i bai, pentru că înseamnă că în sfârşit am găsit curajul să spunem ce aveam de spus şi nu le-am mai ţinut blocate în interiorul nostru.
Şi, dacă tot facem acest bilanţ, în scris, este momentul să ne scriem şi nouă înşine o scrisoare, în care să discutăm deschişi cu noi, în care să scriem despre visurile noastre şi modul în care ele s-au realizat până în acest moment, despre ce avem de făcut şi cum intenţionăm să facem, despre ceea ce am învăţat şi ce anume simţim că mai avem de învăţat, despre transformările prin care vrem să trecem în perioada următoare şi despre cât de dispuşi suntem să le şi realizăm.
Nu este o scrisoare uşoară, dar este nevoie să o scriem, pentru că numai în acest fel noi ne coborâm ideile din cap, pe hârtie, conştientizându-le mai uşor, înţelegându-le mult mai bine. Nu este nevoie nici să ne învinovăţim prea tare, nici să ne cocoloşim pe noi înşine, ci este nevoie să vedem lucrurile aşa cum sunt, să dăm la o parte toate iluziile şi să înţelegem "baza" de la care pornim în creşterea noastră. Este, de fapt, un moment al adevărului eliberator, pentru că odată acceptat, toate celelalte iluzii dispar şi atunci ştim, mult mai clar, cum stăm şi avem de făcut.
Galbenul de pe nivelul trei al mandalei de astăzi, cel care ne cheamă la muncă efectivă, are, cu siguranţă, nevoie de eliminarea iluziilor, pentru că numai în acest fel vom ştii exact cum vrem să muncim şi să acţionăm, trecând direct la treabă, fără a mai pierde timpul cu tot felul de idei pe care mintea noastră ni le dă pentru a ne ţine ocupaţi.
Şi, apropo de minte, cu siguranţă avem nevoie să confruntăm ceea ce avem acolo cu realitatea "din teren", iar dacă am elimina cât mai des iluziile de la acel nivel, atunci am avea alături de noi un aliat puternic, pentru că mintea noastră creează tot felul de iluzii şi scenarii tocmai pentru a ne crea o zonă de confort, numai că, această zonă de confort, nu ne ajută, ba, mai mult, de multe ori ne împiedică să vedem adevărul aşa cum este el.
Suntem într-o zi de vibraţie unsprezece, ceea ce ne permite să ne ridicăm deasupra lucrurilor, situaţiilor şi să le înţelegem mult mai bine, să le putem rezolva, numai că, în primul rând, avem nevoie să dăm jos "perdelele de fum" din jurul nostru, iluziile în care stăm şi care se schimbă mereu, dar care nu ne aduc nimic bun.
Este nevoie să înţelegem că realitatea este fundamentul de la care putem pleca în tot ceea ce facem.
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu