20.04.2020
Tiparul de astăzi se suprapune peste tiparul de început al acestei luni, ceea ce înseamnă că, dacă luna aceasta stă sub semnul învăţării, al acumulării de cunoştinţe şi al revelării de noi informaţii, decada care începe astăzi vine să accentueze şi mai mult această caracteristică.
Pe deasupra, această decadă, prin energia ei, vine să scoată şi mult la suprafaţă blocajele pe care le avem, la nivel interior în a accepta informaţia, care se traduce ca frică a Ego-ului de ceea ce poate să-i facă acea informaţie, pentru că teama sa cea mai mare este tocmai aceea de a dispărea, de aici şi controlul excesiv în care ne ţine şi scenariile în care ne ţine închişi.
Aşa că, în această perioadă, pentru a putea ieşi din tiparele Ego-ului şi a ne putea manifesta deplin, putem exersa câteva lucruri, care pot deveni noi obiceiuri benefice pentru noi. În primul rând, să fim mult mai atenţi la intuiţie şi să-i dăm curs imediat ce ne-a venit, pentru că cu cât o amânăm mai mult cu atât cresc şansele de a nu mai realiza acea activitate. Intuiţia este ajutorul pe care Universul ni-l dă pentru a ne ajuta să dăm la o parte vălurile iluziilor create de Ego.
În al doilea rând, putem începe să schimbăm modul de a face lucrurile, să ne concentrăm mai mult pe activitatea în sine şi mai puţin pe rezultatul ei, renunţând astfel la aşteptări. Acest lucru ne degrevează de a mai sta să facem tot felul de scenarii legate de rezultatele pe care le vom obţine, lăsând astfel în grija Universului rezultatul final.
Să fim atenţi la iubirea de Sine în această perioadă, deoarece se pot amplifica foarte mult gândurile legate de faptul că nu suntem suficienţi de buni, că nu merităm, că nu ne este dat nou să ştim un lucru sau altul şi că acea informaţie este doar pentru alte persoane, mult "superioare" nouă.
Dimpotrivă, este monumentul să ne spunem că merităm un lucru sau altul, că merităm să avem, că merităm să știm, că merităm să primim, că merităm să ...
Această perioadă este caracterizată şi de creativitate, iar tocmai modul în care noi îi dăm voie să se exprime poate face diferenţa între cineva care doar are o idee şi a rămas cu ea şi cineva care valorizează acea idee şi câştiga de pe urma ei. Tot creativitatea ne deschide şi orizonturi noi, sau chiar drumuri noi, pe care, până acum, nu ne gândisem să mergem, aşa că ar fi de preferat să mai părăsim ţarcul nostru şi să avem curajul să ne aventurăm, cu condiţia să nu abandonăm călătoria noastră la apariţia primului obstacol.
Suntem într-o zi de vibraţie zece, care ne aduce mult curaj, care ne "împinge", prin energia sa, să fim diferiţi, să abordăm lucrurile din altă perspectivă, să spargem tipare şi să creăm alte mai bune, să ne deschidem în faţa informaţiei şi să o lăsăm să intre în câmpurile noastre, în concluzie, să ne schimbăm.
Numai că toate aceste lucruri sunt în potenţial, ele există, dar nu ne pot ajuta atâta timp cât noi nu le dăm voie, cât nu ne deschidem în faţa lor, cât refuzăm evoluţia de frică să nu "pierdem" ceea ce avem.
Să avem o decadă plină de informaţii folositoare, de momente de revelaţie şi transformare, de conștientizări care să ne ajute să facem salturi evolutive!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata,
#numerologiaKundalini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu