joi, 30 decembrie 2021

 30.12.2021

După toată această perioadă în care am primit continuu provocări în privinţa iubirii de Sine, astăzi, Universul ne cheamă să punem pe hârtie trăirile noastre, sentimentele pe care le-am experimentat, ne cheamă să povestim despre experiențele pe care le-am trăit, pentru că, pe de o parte, avem nevoie să sedimentăm toate aceste lucru, iar pe de altă parte este nevoie să scoatem la suprafaţă tot ceea ce nu ne-a plăcut, în ultimele treizeci de zile, pentru că acolo vom găsi lucrurile pe care încă nu le-am rezolvat şi pe care avem nevoie să le conştientizăm.

Este ca şi cum am sta la gura sobei, numai că, în loc să ascultăm poveşti, de data aceasta le creăm, iar energia de pe centrul mandalei de astăzi, stimulată de provocarea pe iubire pe care mandala de astăzi ne-o aduce, ne fac să nu avem linişte până ce nu vom scrie tot ceea ce a rămas nerezolvat, chiar dacă, în primă fază, acest lucru înseamnă reproşuri pe care le avem, fie la adresa noastră, fie la adresa celorlalţi. Nu este nicio problemă, pentru că aceste reproşuri sunt indicatorii fideli ai rănilor noastre emoţionale, ajutându-ne astfel să le vindecăm şi să putem merge mai departe în viaţa noastră.

Şi, dacă printre cei cărora le adresăm reproşuri se numără şi Universul, nu-i bai, pentru că înseamnă că în sfârşit am găsit curajul să spunem ce aveam de spus şi nu le-am mai ţinut blocate în interiorul nostru.

Şi, dacă tot facem acest bilanţ, în scris, este momentul să ne scriem şi nouă înşine o scrisoare, în care să discutăm deschişi cu noi, în care să scriem despre visurile noastre şi modul în care ele s-au realizat până în acest moment, despre ce avem de făcut şi cum intenţionăm să facem, despre ceea ce am învăţat şi ce anume simţim că mai avem de învăţat, despre transformările prin care vrem să trecem în perioada următoare şi despre cât de dispuşi suntem să le şi realizăm.

Nu este o scrisoare uşoară, dar este nevoie să o scriem, pentru că numai în acest fel noi ne coborâm ideile din cap, pe hârtie, conştientizându-le mai uşor, înţelegându-le mult mai bine. Nu este nevoie nici să ne învinovăţim prea tare, nici să ne cocoloşim pe noi înşine, ci este nevoie să vedem lucrurile aşa cum sunt, să dăm la o parte toate iluziile şi să înţelegem "baza" de la care pornim în creşterea noastră. Este, de fapt, un moment al adevărului eliberator, pentru că odată acceptat, toate celelalte iluzii dispar şi atunci ştim, mult mai clar, cum stăm şi avem de făcut.

Galbenul de pe nivelul trei al mandalei de astăzi, cel care ne cheamă la muncă efectivă, are, cu siguranţă, nevoie de eliminarea iluziilor, pentru că numai în acest fel vom ştii exact cum vrem să muncim şi să acţionăm, trecând direct la treabă, fără a mai pierde timpul cu tot felul de idei pe care mintea noastră ni le dă pentru a ne ţine ocupaţi.

Şi, apropo de minte, cu siguranţă avem nevoie să confruntăm ceea ce avem acolo cu realitatea "din teren", iar dacă am elimina cât mai des iluziile de la acel nivel, atunci am avea alături de noi un aliat puternic, pentru că mintea noastră creează tot felul de iluzii şi scenarii tocmai pentru a ne crea o zonă de confort, numai că, această zonă de confort, nu ne ajută, ba, mai mult, de multe ori ne împiedică să vedem adevărul aşa cum este el.

Suntem într-o zi de vibraţie unsprezece, ceea ce ne permite să ne ridicăm deasupra lucrurilor, situaţiilor şi să le înţelegem mult mai bine, să le putem rezolva, numai că, în primul rând, avem nevoie să dăm jos "perdelele de fum" din jurul nostru, iluziile în care stăm şi care se schimbă mereu, dar care nu ne aduc nimic bun. 

Este nevoie să înţelegem că realitatea este fundamentul de la care putem pleca în tot ceea ce facem.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

duminică, 26 decembrie 2021

 26.12.2021

La prima vedere, mandala de astăzi este doar o altă mandală cu mov pe mijloc, dar dacă ne uităm atent pe ceea ce urmează în aceste ultime zile ale lui Decembrie şi, implicit, ale anului 2021, implicațiile sunt mult mai mari, iar ziua de astăzi este doar începutul unei serii concentrate de lecţii până în data de 31.12.2021, rolul său fiind exclusiv acela de a ne pregăti pentru anul care vine şi care, chiar dacă ne aduce nişte daruri interesante, să nu uităm că până să ajungem să ne bucurăm de ele, este nevoie să trecem prin perioada de curăţire, pentru că, nu-i aşa, nu putem punem vin nou în vase vechi, de aceea, avem nevoie să curăţăm "vasul" , adică pe noi înşine să ne curăţăm de acele energii care nu ne mai sunt favorabile şi care ne pot împiedica cu brio să primim energia anului care vine, ca şi binecuvântare, pe4rcepând-o mai degrabă ca şi pe un obstacol.

Aşadar, să ne uităm puţin pe mandala de astăzi ca să înţelegem care ne sunt lecţiile pe următoarele cinci zile, lecţii pe care fie alegem să le învăţăm odată şi să le transformăm în daruri, fie alegem să ne "luptăm" cu ele în continuare, neînţelegând, de fapt, că noi ne luptăm cu noi înşine, fără a exista un duşman din afară pe care să dăm vina.

Aşadar, provocarea principală a mandalei de astăzi este comunicarea, faptul că nu dăm informaţia mai departe, faptul că nu creăm cu ajutorul cuvintelor şi alegem să nu creăm astfel punţi de legătură cu restul Creaţiei, iar acest lucru ne va "bântui" foarte mult în anul care vine, deoarece aşa cum  este nevoie ca celulele noastre să comunice între ele pentru buna funcţionare a organismului nostru, aşa şi elementele Creaţiei (şi mă refer aici în special la oameni) este nevoie să comunice între ele pentru a crea legături mai puternice şi pentru a putea manifesta iubirea. 

Apropo de celule, ne-am întrebat vreodată, ce se întâmpla atunci când celulele noastre nu mai comunică între ele? În primul rând mesajele dintre ele nu ar mai fi transmise corect şi, treptat, se instalează starea de boală.

De aceea Universul pune accentul foarte pe comunicare, pe schimbul de informaţie şi energie între fiinţele umane, pentru că numai în acest fel apare progresul şi numai în acest fel reuşim să evoluăm la nivel individual şi de grup.

Ce putem face în această privinţă? Dacă până acum am fost o persoană care nu a comunicat prea mult, atunci este timpul să pornim în direcţia opusă şi, în acest zile, să ne stabilim clar ce intenţionăm să facem pentru a trece peste această provocare, dar să şi începem să lucrăm la acest lucru. Universul nu aşteaptă de la noi să devenim comunicatori desăvârșiți începând cu 01.01.2022, dar preţuieşte foarte mult eforturile pe care le facem, mai ales dacă aceste eforturi sunt constante. Aşadar, să ne stabilim clar obiectivele, dar nu vagi, ci cu termene precise. De asemenea, să ne stabilim clar ceea ce avem nevoie pentru a comunica mai bine, fie un curs de comunicare, echipament audio-video, software etc. şi să vedem ce putem face pentru a le putea obţine, iar acolo unde nu avem soluţii să avem curajul, dar mai ales îndrăzneala de a le cere Universului care este infinit.

Cea de a doua provocare de astăzi, cu care ne vom întâlni şi mai mult în 2022 este lipsa acţiunii, mai pe româneşte tripleta lene-comoditate-amânare, iar aici vom putea izbuti numai printr-o planificare riguroasă, dar mai ales prin respectarea ei întocmai. Se spune că, atunci când timpul nu este suficient, să nu micşorăm obiectivele, ci să creştem eforturile, aşa că este timpul să ne stabilim obiective realizabile, să stabilim cât mai detaliat modul în care ajungem la ele şi să avem curajul să trecem la treabă, altfel energia anului viitor se va ţine scai după noi până când ajungem să facem acest lucru.

Şi, pentru că aceste două provocări, pe lângă faptul că pot fi tipare mai vechi ale noastre, totuşi, ele sunt amplificate de o a treia provocare şi anume mentalul nostru cel de toate zilele, cel care are, în primul rând nevoie de vindecare şi recalibrare, deprogramare de vechile scheme de gândire şi de crearea altora noi, care să fie în acord cu evoluţia noastră actuală.

Aşadar, avem la ce lucra în aceste cinci zile, dacă dorim să avem un an productiv, dacă vrem să-i valorificăm energia nu să fugim de ea.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

marți, 21 decembrie 2021

 20.12. - 29.12.2021

Pe lângă cele două coloane ale energiei iubirii care caracterizează mandalele din întreaga lună decembrie, în plus, pe parcursul acestei decade, energia iubirii se va amplifica şi mai mult, pentru că se pare că avem nevoie de ea într-o cantitate mult mai mare decât de obicei şi la o frecvenţă mult mai puternică decât până acum.

Este o energia puternică ce se revarsă asupra noastră în această perioadă, aşa că dacă simţim ne cumva agresaşi, să fim atenţi unde resimţim această agresiune pentru că ea nu este neapărat la nivelul Sufletului şi este şi logic, pentru că Sufletul nostru se bucură foarte mult de energia iubirii, ci ea este percepută ca agresiune la nivelul minţii, o minte care, în acest moment, simte că această energie îi reduce din puterea pe care ea s-a cocoţat şi de unde vrea să coordoneze totul.

De aceea, aşa cum vă recomandam şi în mandalele trecute, cea mai bună soluţie este să trimitem şi noi, la rândul nostru, iubire către mentalul nostru, către Ego-ul nostru, tocmai pentru a-l armoniza cu energia din această perioadă, să discutăm cu mentalul nostru şi să-l ajutăm să înţeleagă ceea ce se întâmplă, să-l ajutăm să se deschidă, pentru că singura soluţie la tot ceea ce se întâmplă este să ne deschidem şi să acceptăm ceea ce vine, pentru că orice rezistenţă este de prisos şi nu face decât să ne consume energie inutilă,nu face decât să ne izoleze de acest val energetic ce vine să "spele" blocajele mentale pe care nici nu mai conştientizăm că le avem şi să repună Sufletul la locul lui în cadrul procesului de evoluţie pe care îl traversăm.

Să fim atenţi la trăirile pe care le avem, la senzaţie pe care resimţim şi să ni e notăm, pentru că în astfel de momente ni le putem vedea şi cunoaşte, chiar dacă nu le înţelegem, pe deplin acum. Suntem într-o perioadă asemenea unui microscop puternic, care ne permite să vedem cât mai profund şi să descoperim lucruri noi, pe care microscopul clasic nu avea cum să ni le arate.

Nu întâmplător, această perioadă se suprapune peste Solstiţiul de iarnă şi perioada Crăciunului, beneficiind astfel de un aport suplimentar de energie, ceea ce înseamnă că transformarea pe care Universul o are în vedere cu noi este asemenea unui salt important pe care îl avem de făcut şi pe care este bine să îl facem.

Aşa că, pe cât putem de mult, să manifestăm cât mai mult compasiunea faţă de noi înşine, în primul rând, luându-ne aşa cum suntem şi faţă de ceilalţi, luându-i şi pe ei aşa cum sunt. De asemenea, practicarea iertării în general şi a celei de Sine, în special, ne ajută să ne curăţăm de multe legături nedorite pe care încă le mai avem în plan energetic, pentru că în momentul în care iertăm nu facem altceva decât să îi eliberăm pe cei pe care până atunci nu puteam să îi iertăm.

Provocarea cea mai mare, însă, va veni în zona iubirii de Sine, pentru că tot ceea ce neglijat până acum, tot ceea ce am negat la noi, vine să-şi primească recunoașterea şi, dacă cumva vom acţiona ca şi până acum, atunci nu ne va fi bine deloc, pentru că universul nu ne vrea separaţi de noi înşine, nu vrea să ne vadă cum ne depărtăm de noi înşine, cum ne umilim, de multe ori, cum ne trecem pe ultimul loc, fără a avea o explicaţie plauzibilă decât a ceea a unei auto pedepsiri prosteşti, pe baza tiparelor pe care le-am dobândit în alte vieţi în care am învăţ ta că iubirea de Sine este mândrie şi acest lucru ne apropie de "forţele întunericului".

De aceea, avem oportunitatea unor conştientizări rapide, în această perioadă, cu condiţia să ne dăm voie să primim această energie a iubirii, să ne deschidem şi să acceptăm că tot ceea ni se întâmplă face parte din "programul de pregătire" pe care Universul ni l-a pregătit, dar mai ales dacă ne dăm voie să ne iertăm pentru trecut şi să înţelegem că acea energie de atunci rămâne acolo, în timp ce noi ne racordăm la alta, mult mai frumoasă şi mult mai puternică.

Să avem curajul să facem saltul în această energie a iubirii şi să o lăsăm să-şi reverse asupra noastră toate darurile cu care ea a venit şi pe care nici nu le putem conştientiza decât în momentul în care începem să trăim în ea.

Şi, dacă în această decadă vor mai fi şi momente mai grele, să nu uităm să ne îndreptăm către muzică, pentru că ea ne va ajuta mult să ieşim din acele stări.

Să alegem bucuria şi veselia şi viaţa noastră se va schimba total!

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

joi, 16 decembrie 2021

 16.12.2021

Dacă, să zicem, dintr-o dată, am auzi, în capul nostru, Vocea lui Dumnezeu, ce i-am spune? Care ar fi acel lucru despre care am dori să vorbim cu el?

Sau, ca să adresez o întrebare pe care, probabil ar fi fost bine să o adresez încă de la început, am vorbi cu El sau am crede că am luat-o razna şi ne ducem repede să luăm nişte calmante şi să ne culcăm?

Ideea este că acest dialog este permanent, de fapt, pentru mulţi dintre noi, este mai degrabă un monolog, din partea Universului care doreşte să comunice ma mult cu noi, dar din cauză că noi nu îi răspundem ni se pare că nu are cum să vorbească cu noi.

Cea mai mare problemă, în societatea noastră, este lipsa de comunicare şi nu mă refer aici la a vorbi continuu, ci la a comunica eficient, la a spune ceea ce dorim şi ce anume ne deranjează, la a spune adevărul şi modul în care privim noi lucrurile, pentru că numai în acest fel reuşim să ne facem înţeleşi şi astfel eliminăm posibilitatea ca ceilalţi să ne înţeleagă greşit şi creştem posibilitatea ca ceilalţi să comunice cu noi aşa cum noi ne dorim de fapt.

Dar, din păcate, toate aceste dorinţe ale noastre nu sunt verbalizate pentru ca ceilalţi să le cunoască.

În ceea ce priveşte Universul, spre deosebire de sicitatea în care trăim, Universul ştie ce ne place şi ce nu, ştie ce avem nevoie şi ce nu, dar nu ne poate da ceea ce noi avem nevoie atâta timp cât noi nu cerem, pentru că tot El, Universul, are şi legi, care sunt destul de clare şi pe care le respectă întru totul, mai ales dacă doreşte ca şi creaţia Sa să le respecte, iar una dintre aceste legi este Legea Liberului Arbitru, prin care noi suntem să lăsaţi să ne luăm propriile decizii, atâta timp cât ele nu afectează pe ceilalţi.

Şi atunci se naşte o întrebare cât se poate de normală: de ce nu comunicăm în societate şi cu Divinitatea? Iar cel mai bun răspuns, în acest caz, îl putem da, tot noi, cu condiţia să şi vrem acest lucru. Să ne gândim puţin! Când ne izolăm noi şi refuzăm să comunicăm cu ceilalţi? Normal că atunci când suntem supăraţi din diverse cauze, pentru că atunci când suntem bucuroşi şi fericiţi vrem ca toţi să afle de bucuria noastră şi îi căutăm noi să le spunem despre ceea ce ni s-a întâmplat.

Pornind de la această concluzie, care este cât se poate de plauzibilă, putem merge mai departe şi să vedem ce anume ne supără? Care este cauza tristeţii noastre? Şi, dacă ne dăm voie să facem aceste exercițiu pe hârtie şi să aprofundăm căutarea noastră, putem ajunge, cu siguranţă, la cauza problemelor noastre şi o putem rezolva, numai că dacă nu o facem şi continuăm să fim ca şi până acum, atunci nimic nu se va schimba şi vom fi la fel, iar anii vor trece şi, în loc să evoluăm, din păcate, involuăm.

Astăzi, pe nivelele doi şi patru ale mandalei, avem energia vindecării, numai că aceste nivele nu sunt complete, fiind întrerupte de alte culori, iar dacă vrem ca energia vindecării să fie puternică astăzi, avem nevoie să ne armonizăm cu acele culori care, astăzi, au legătură fix cu comunicarea, respectiv comunicarea cu ceilalţi, pentru nivelul doi al mandalei şi comunicarea cu Divinitatea pentru nivelul patru al mandalei.

Haideţi să vedem ce anume din noi evită această comunicare, ce anume din noi refuză să se deschidă, atât în faţa celorlalţi, cât şi în faţa Divinităţii, pentru că, chiar dacă acum nu ne dăm seama, o dată ce ieşim din acest "ţarc" al supărării, în care ne credem îndreptățiţi să stăm şi să fim,lucrurile se vor schimba fantastic pentru noi, iar vieţile noastre se vor schimba total, pentru că în acel moment ne arătăm disponibilitatea de interacţionare, de a oferi şi primi ajutor, de a cunoşte mai mulţi oameni şi de a fi cunoscut de mai mulţi oameni.

În ceea ce priveşte comunicarea cu Divinitatea, odată ce începem să facem acest lucru, atunci schimbările vor fi şi mai evidente şi mai puternice, pentru că, de fapt, noi comunicăm cu întreaga creaţie şi ne dăm astfel voie să accesăm frecvenţele Universului pentru ce avem nevoie, fie că vorbim de un nou job, de o afacere pe care dorim să o facem, o persoană pe care dorim să o cunoaştem etc., pentru că în momentul în care dăm voie tuturor acestor energii să ne străbată structurile noastre energetice, ne ajută să ne schimbăm rezonanţele şi să trecem pe un alt nivel de frecvenţă.

Ce ne ţine pe loc, apropo de mandala de astăzi? În primul rând propriul nostru Ego, care are nevoie de vindecare, energia vindecătoare de astăzi, ţintindu-l, în primul rând pe el. Este nevoie să avem o discuţie cu el, iar această discuţie să se repete cât mai des, pentru că numai astfel îl ajutăm să evolueze şi să îl transformăm în aliatul nostru.

Iar pentru cei care nu cunosc nicio tehnică energetică, pentru care să îl cureţe de toate energiile joase care îl blochează şi îl ţin într-o anumită zonă de rezonanţă, ne putem fie ruga, cu intenţia de a curăţa Ego-ul, fie putem trimite iubire către ele, inspirând lumină până în inima noastră şi, de acolo, trimiţând-o către el cu intenţia de a-l ajuta.

De asemenea, mai putem medita cu el şi în această meditaţie să îl vedem cu se curăţi şi cum ne ajută în evoluţia noastră. 

Şi, dacă tot avem o zi cu provocare pe şapte,. ar fi bine să avem grijă şi de aura noastră, tocmai pentru a împiedica energiile de joasă vibraţie să mai intre în câmpurile noastre, să ne scadă vibraţia şi să ne schimbe astfel rezonanţele.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

duminică, 12 decembrie 2021

 12.12.2021

Dacă în urmă cu cinci zile discutam despre aură şi rolul său în sistemul nostru energetic, movul din mandala de astăzi ne cheamă la discuţie mult mai elevată, în condiţiile în care vibraţia zilei de astăzi este unsprezece, acel număr care se găseşte deasupra tuturor celorlalte, acel număr care ne învaţă să ne ridicăm şi, de la un anumit nivel încolo, să vedem lucrurile în alt fel, să le vedem într-o perspectivă energetică şi spirituală total diferită faţă de cum vedem celelalte numere.

Se zice despre unsprezece că este "centrul de comandă", pentru că dacă avem în regulă acest număr şi automat corpul său energetic, atunci putem să ne ridicăm deasupra provocărilor, ca şi cum ne-am înălța cu un elicopter sau un balon cu aer cald deasupra câmpului de luptă, putând astfel să înţelegem întreaga desfăşurare de trupe, putând astfel să luăm alte decizi decât cele pe care le-am lua de la nivelul solului.

Provocările noastre, cu cât se aproprie mai mult de noi, ni se par din ce în ce mai mari, de aceea este bine să le gestionăm încă din momentul apariţiei lor şi când poate nu le percepem ca fiind aşa de mari, dar chiar şi atunci când suntem nevoiţi să ne confruntăm cu ele în momentul lor cel mai puternic, este bine să ţinem minte un lucru de bază, anume că dacă ne lăsăm orbiţi de ele ni se por părea imposibil de rezolvat şi ne vom simţi chiar copleşiţi, de aceea, cel mai bun lucru este să ne dăm un pas în spate şi să le privim din altă perspectivă. 

În momentul în care am făcut acest lucru, ieşim din energia lor şi ne dăm voie să ne înălţăm deasupra lor, de acolo de unde putem vedea mult mai bine "the big picture", înţelegând mult mai uşor cum să le rezolvăm.

Aşadar, dacă avem idei "creţe", dar care se pot realiza, să nu ne fie teamă să le exprimăm, pentru că, chiar dacă la început vom fi priviţi cu scepticism, ulterior s-ar putea dovedi ca fiind idei salvatoare, chiar dacă numai noi ne-am gândit la ele, pentru că numai din aceste idei aşa-zis "creţe" apare progresul, pentru că, nu-i aşa, este o utopie să faci mereu acelaşi lucru şi să aştepţi rezultate diferite.

De aceea, cei care au curajul să-şi cultive energia lui unsprezece, dar şi să o folosească, sunt cei care ajung să înţeleagă mult mai bine Universul şi să se conecteze cu El într-un mod ce nu poate fi înţeles de cei care nu îşi dau voie să facă acest lucru.

Movul de pe centrul mandalei de astăzi tocmai acest lucru vine să ne înveţe, acela că putem să ne înălţăm deasupra provocărilor actuale şi, dacă o facem cât mai des, poate deveni un nou obicei pozitiv, iar atunci relaţia noastră cu Universul se va schimba radical, spiritualul va domina viaţa noastră, iar înţelegerea şi trăirea Legilor Universului va deveni o normalitate.

Atunci când avem puternic cel de al unsprezecelea corp, ne simţim întregi, într-o stare de linişte şi de împăcare cu noi înşine, echilibraţi, curajoşi, într-o conexiune permanentă cu Universul, pentru că suntem conectaţi cu Sinele nostru Superior.

Am putea spune că, la acest nivel, devenim un far pentru ceilalţi, devenim un îndrumător, pentru cei care vor să ajungă acolo unde am ajuns şi noi.

Ce avem de făcut? Să lucrăm mereu cu noi şi să trecem peste acele lucruri care ne blochează să ajungem acolo, să ne obiectivăm cât mai des şi să vedem cum putem trece înţelege şi rezolva emoţiile care ne duc în zonele de joasă vibraţie, să medităm cât mai des posibil şi să ne dăm voie să ne încredem în intuiţia noastră, să folosim tehnicile energetice în curăţarea noastră, în fiecare zi, astfel încât să ne creştem nivelul de vibraţie. Şi, un element foarte important pe care este bine să îl avem în vedere este legătura cu corpul fizic, cu care să lucrăm cât mai des, pentru că astfel putem rămâne împământaţi.

Ce este interesant în tot acest proces este că nu există "scurtături", aşa că fie ne angrenăm conştient şi constant în realizarea sa, fie ne concentrăm pe altceva, pentru că altfel ne pierdem timpul. Partea bună este că Universul are grijă să primim feed-back mereu tocmai pentru a fi încurajaţi să continuăm atunci când încep să apară transformări pozitive în interiorul nostru ca parte a muncii pe care o realizăm cu noi înşine.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

marți, 7 decembrie 2021

 7.12.2021

Dacă m-ar întreba cineva de unde să înceapă să practice pentru a-şi ridica vibraţia şi energia, chiar dacă teoretic poate să înceapă de oriunde, pentru că fiecare chakră a noastră are rolul ei unic, iar fiecare câmp energetic are funcţii clar stabilite, aş recomanda, lucrul cu chakra şapte, dar mai ales cu Aura, pentru că de aici se pot rezolva multe sau cel puţin se pot ameliora.

Astăzi suntem într-o zi cu provocare pe şapte, cu provocare pe vindecare şi cu un centru mov al mandalei, ceea ce înseamnă că informaţiile care ne vin astăzi au un impact mult mai puternic, iar Universul ni le aduce în faţă tocmai ca să le putem utiliza pentru propria noastră creştere şi evoluţie, dar şi pentru că reprezintă răspunsul la rugăciunile pe care le-am adresat cândva, iar Universul nu rămâne niciodată dator. Am putea spune că ni le trimite cu ceva întârziere, dar nu El le trimite, pentru că acele informaţii au fost acolo dintotdeauna, ceea ce s-a schimbat este rezonanţa noastră care ne-a permis să aflăm de ele, aceeaşi rezonanţă pe care o văd şi la mandale, pentru că de la o postare la alta, chiar dacă este un nucleu constant de persoane care le urmăresc, sunt şi persoane care rezonează cu anumite interpretări şi nu rezonează cu altele.

Aşa că astăzi vom vorbi despre Aura noastră, chiar dacă am mai făcut-o şi în alte dăţi, numai că astăzi, având în vedere că această provocare apare într-o zi de mov, cu atât mai important este să discutăm despre ea, pentru că este un punct care, dacă este rezolvat, aduce beneficii în multe zone ale noastre, pe care le echilibrează, aşa că dacă înţelegem bine informaţia de astăzi, dar mai ales dacă alegem să lucrăm cu ea, într-un timp relativ scurt, de câteva săptămâni, vom putea observa transformări importante la noi.

Aura noastră nu este ceva fizic, care se vede cu ochiul liber, de aceea multe persoane, chiar dacă ştiu de existenţa ei, de importanţa ei, de multe ori fie uită de ea, fie o ignoră. Dacă, în schimb, dimineaţa, aura noastră s-ar fi văzut în oglindă, atunci altfel ar fi stat lucrurile, pentru că cu siguranţă nu ne-ar fi plăcut ceea ce vedem. Sunt sigur că toţi şi-ar fi curățat aura, la duş, dacă ar fi văzut-o murdară sau ar fi pieptănat-o dacă ar fi văzut-o ciufulită 😀.

Numai că, aceste lucruri chiar există, respectiv aura noastră chiar se poate încărca cu anumite energii de vibraţie joasă, sau poate să fie "ciufulită" sau chiar poate fi ruptă, ca să nu mai vorbim de completa ei lipsă.

Ea este scutul nostru energetic, care ne protejează de toate energiile străine care vin către noi, respingându-le în funcţie de cât de puternică este. Atunci când ea nu este în regulă, ne putem da seama după stările şi senzaţiile pe care le experimentăm, respectiv: ne încărcăm cu sentimentele negative ale celor la care ținem, după ce vorbim cu ei; simţim că este în destinul nostru să rezolvăm probleme tuturor, iar aceste lucru ne dă, de multe ori, stări de insomnie; ne simţim vulnerabili în mulţime, deoarece simţim câmpurile energetice ale celorlalţi cum ne copleşesc; un sentiment general de nesiguranţă; lipsa iubirii de Sine şi, automat, lipsa fidelităţii faţă de noi înşine.

În consecinţă, cea mai bună soluţie la toate aceste stări şi senzaţii este să avem grijă să ne refacem aura, pentru că odată refăcută începem să fim noi înşine şi atunci va dispărea o mare parte din confuzia în care stăm. 

De aceea, putem să facem, în fiecare zi, o meditaţie de 10-15 minute pentru refacerea aurei: vizualizăm cum lumina de la Creator vine şi când atinge creştetul capului începe să ne înconjoare şi să formeze în jurul nostru un cocon de lumină şi pe măsură ce vizualizăm acest cocon de lumină cum ne cuprinde complet, mental rostim continuu: Aura mea este din ce în ce mai puternică. În acest fel reuşim să ne refacem aura şi reuşim să potolim şi mentalul, dându-i de lucru pe parcursul meditaţiei.

Vindecarea noastră, apropo de provocarea pe vindecare de astăzi, ţine foarte mult de modul în care reuşim să ne refacem structurile energetice, de cât de mult reuşim să le curăţăm şi să le păstrăm la parametri optimi, pentru că un nivel ridicat de vibraţie nu dă voie energiei negative stă stagneze şi mai ales ajută în vindecarea, iniţial energetică, iar apoi în cea fizică.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

luni, 6 decembrie 2021

 6.12.2021

Moş Nicolae ne aduce astăzi darul poveştilor, iar tot ceea ce avem noi de făcut este să ne dăm voie să-l manifestăm, să ne dăm voie să visăm frumos, pentru că visul este modul în care accesăm energiile Universului, pentru că, acolo, în visul frumos, lucrurile se aşează pentru noi în modul optim, iar Universul răspunde imediat visului nostru pentru că el este creat în starea Alfa a creierului, cea prin care putem determina lucruri, prin care putem materializa.

Aşa că, primul mesaj pentru ziua de astăzi este: dacă vrem să materializăm este timpul să ne dăm voie să visăm.

De asemenea, pe lângă vis, mai avem un ajutor, anume scrisul, pentru că şi prin el ajungem la o stare de visare, intrând în starea Alfa şi astfel ideile "noastre", care de fapt sunt ale Universului, curg lin şi în ritm constant, iar tot ceea ce avem noi de făcut este să le notăm aşa cum ne vin.

Spunem, la începutul acestei mandale că Moş Nicolae ne aduce darul poveştilor, pentru că prin intermediul poveştilor noi începem să visăm, ne accesăm imaginaţia creatoare şi ajungem astfel să creăm imagini frumoase care, dacă sunt menţinute, la un moment-dat, se vor materializa.

Avem nevoie de mai multe poveşti într-o lume care a uitat să le mai asculte, care a uitat să se lase fascinată de farmecul lor, care a uitat să-şi antreneze imaginaţia creatoare pe baza poveştilor şi, chiar dacă trăim într-un moment în care tehnologia este foarte avansată, în care elementele multimedia cu sunet şi imagine devin din ce în ce mai sofisticate şi ne ajută foarte mult în viaţa de zi cu zi, totuşi, acolo undeva, în interiorul nostru, în Sufletul nostru, nu ne mulţumim numai cu aceste imagini luate de-a gata şi simţim nevoia de poveşti care să ne provoace imaginaţia şi care să ne împingă la visare creativă, să ne împingă la a ne crea propriile noastre imagini.

Fiecare dintre noi avem capacitatea de a scrie cel puţin propria poveste, dacă nu chiar mai multe, numai că, în loc să scriem efectiv, pierdem timpul gândindu-ne că nu o putem face, gândindu-ne la tot felul de obstacole care sunt doar acolo, în mintea noastră, iar cel mai uşor mod de a trece peste ele este să ne lăsăm să visăm, pentru că atunci ieşim din starea Beta, cea în care funcţionăm pe parcursul întregii zile şi intrăm în starea Alfa, cea în care putem "visa cu ochii deschişi", atunci devenim foarte creativi şi, ca prin miracol, toate blocajele din mintea noastră, dispar.

Şi, chiar dacă, în locul pixului alegem culorile sau alegem, să ne manifestăm în alt fel latura creativă, reţeta este asemănătoare, pentru că numai în momentul în care ne dăm voie să visăm conştient, intrăm în legătură cu energiile subtile pe care Universul ni le pune la dispoziţie, dar pe care nu ni le poate "băga în traistă".

Aşadar, să ne folosim de potenţialul creativ imens pe care culoarea bleu ni-l aduce şi să-l exprimăm prin modalitatea artistică cu care fiecare dintre noi rezonează! Şi, dacă ne dăm voie să şi visăm cu ochii deschişi, atunci creaţia noastră va fi mult mai bogată şi va deveni un instrument prin care Universul comunică, dar şi o poartă prin care ne putem conecta cu energiile Sale subtile şi infinite.

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

marți, 30 noiembrie 2021

 30.11.2021

 

Când a fost ultima dată când am luat decizii pe baza iubirii de Sine, pe baza a ceea ce am simţit că vrem să facem noi şi nu pe baza a ceea ce au vrut alţii de la noi? A trecut mult timp de atunci sau am început să avem acest "hatâr", din ce în ce mai des?

Trecerea de la deciziile bazate pe ceea ce vor ceilalţi de la mine la deciziile bazate pe ceea ce vreau eu de la mine este una care presupune o schimbare importantă de atitudine şi de personalitate şi care cere mult curaj, dar mai ales cere multă vigilenţă din partea noastră pentru că, odată ce am făcut această "aroganţă" , fie vom continua să facem la fel, pentru că începem să ne simţim bine cu cine suntem noi cu adevărat, fie vom da repede înapoi dacă îi vom lăsa pe toţi ceilalţi să-şi manifeste propriile frustrări legate de faptul că "păpușa" nu mai vrea să mai joace după comenzile "păpuşarului". 

Indiferent de modul în care reacţionăm după ce am început să luăm deciziile pe baza iubirii de Sine, este foarte important să ne păstrăm compasiunea, pentru că dacă ceilalţi sunt cumva revoltaţi de noul nostru comportament, este din cauză că noi i-am învăţat cu vechiul nostru comportament, iar ceea ce avem de făcut este să le explicăm că noi am ales să ne schimbăm şi că dorim ca lucrurile să să se întâmple altfel în viaţa noastră de acum încolo.

Nu toţi ne vor înţelege comportamentul şi nu este problema noastră dacă vor să o facă sau nu, dar este foarte important ca odată ce am ales drumul aceste să ni-l păstrăm şi să mergem pe el, indiferent de cât de mari sunt tentaţiile de a renunţa.

Am întâlnit foarte puţin mandale care nu aveau provocări în zona iubirii de Sine, de aceea. aş putea spune că este o problemă mare la mulţi dintre noi şi că, odată depăşită, atât noi ca indivizi, cât şi societatea în ansamblu ne vom schimba semnificativ, numai că, în primul rând este nevoie să o recunoaştem (dacă nu am făcut-o deja), iar în al doilea rând este nevoie să începem să lucrăm la ea.

Ziua de astăzi ne aduce vindecare în zona iubirii de Sine şi, dacă cumva energia zilei nu a fost prea prietenoasă cu noi este din cauză că avem lucruri de rezolvat, că avem schimbări de făcut, pe care, de multe ori, le amânăm la nesfârşit fără să avem vreo explicaţie clară, aşteptând, cumva, vreo intervenţie Divină, intervenţie care, la rândul Ei, aşteaptă ca noi să facem primul pas pentru că Universul ne respectă întotdeauna Liberul Arbitru.

Aşa că, oricât de ciudat ar părea ceea ce o să spun acum, fie începem să luăm decizii din zona iubirii de Sine, bazate pe ceea ce avem noi de făcut, în concordanţă cu Planul Divin stabilit la momentul întrupării, fie vom primi tot felul de "lovituri" din exterior, până când alegem să ne iubim pe noi înşine, pentru că universul are în plan să crească Spirite care ştiu ce vor şi care aleg să-şi facă misiunea, nu să se ascundă în spatele altora şi plângându-se că nu au timp pentru ei şi pentru ceea ce le aduce bucurie.

Aşadar, avem şansa să începem să facem ceva pentru noi, mai ales dacă dorim ca Universul să ne sprijine, pentru că odată ce noi am declanşat procesul schimbării începe să se simtă şi sprijinul Divin, iar cu cât noi rămânem mai fideli acestui proces, cu atât ajutorul Universului se va simţi mai puternic.

Şi, pentru că astfel de decizii necesită mult curaj, ziua de astăzi ne dă, în dar, o doză consistentă de curaj, tocmai ca să putem să luăm deciziile pe care Sufletul nostru doreşte să le luăm şi astfel să începem să simţim că ne trăim viaţa cu bucurie şi fericire.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre!  De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

duminică, 28 noiembrie 2021

 28.11.2021

Am ales să încep mandala de astăzi cu o întrebare cât se poate de simplă, pe care, fiecare dintre noi şi-o poate adresa, dacă doreşte să facă schimbări în viaţa sa, şi anume: De când ne-am trezit şi până în acest moment, am avut vreun gând referitor la Dumnezeu, Divinitate, Univers?

Şi, dacă răspunsul este DA, care a fost starea pe care am avut-o în legătură cu acest gând? Ne-am trezit ca şi cum am fi avut o discuţie cu El, în mintea noastră sau am căutat să scăpăm repede de acel gând?

Dorim să facem schimbări mari în viaţa noastră, dar aceste schimbări mari nu sunt decât suma unor schimbări mai mici care sunt rezultatul adoptării altor obiceiuri, la care am lucrat zi de zi, până când au devenit automatisme, până când au devenit ceva natural pentru noi.

Numai că, acest schimbări pe care le facem, au legătură şi cu Dumnezeu, Divinitatea, Universul, cum vrem să-i spunem, pentru că atunci când suntem în legătură cu El, de fapt suntem în  deplină legătură cu noi înşine şi cu toate potenţialele pe care noi le avem, legătura cu El fiind motorul realizării acestor schimbări, pentru că atunci suntem în deplină concordanţă cu ritmurile Universului, mergând pe direcţia fluxului energetic.

Dacă, la întrebarea de mai sus, în schimb am ales să trecem mai departe, deoarece ideea de a comunica cu El nu ne era confortabilă, a se citi "ne era teamă că vom fi certaţi sau judecaţi de El", atunci astăzi este un bun moment pentru a ne opri din această alergare către nicăieri şi este un bun moment să iniţiem discuţii, verbale sau în scris, în care să ne mărturisim, către El, modul în care Îl percepem şi ce anume ne împiedică, din punctul nostru de vedere, să avem o relaţie bună cu El.

Eu recomand scrisul, pentru că ne ajută să ne organizăm mai bine, plus că ceea ce scriem şi rămâne şi, prin modul introspectiv în care se realizează scrisul, ne ajută să şi conştientizăm diverse lucruri.

Este o zi în care comunicarea cu Dumnezeu, Divinitatea, Universul este mult stimulată, creându-se condiţiile pentru a realiza acest dialog, în sensul că Divinitatea, mai mult decât în alte zile, ne-a invitat la o "ceaşcă de vorbă", tocmai pentru ca noi să ne deschidem în faţa Ei şi, automat, în faţa noastră.

Dacă înţelegem că această separare pe care o resimţim este doar în mintea noastră, iar de aici ne influenţează toate gândurile pe care le avem, precum şi acţiunile pe care le luăm, atunci poate înţelegem că, pentru a avea o viaţă împlinită  şi trăită la potenţialul nostru maxim, este nevoie să trecem de la separare la comunicare, pentru că numai aşa putem avea acces la potenţialul nelimitat pe care Universul îl are.

Şi, pentru că încă mai suntem în perioada specială, ne putem folosi de ziua de astăzi pentru a pune bazele unui nou obicei, anume acela de a comunica, în fiecare dimineaţă, imediat după ce ne-am trezit, cu Divinitatea, iar treptat să extindem acest obicei şi pe parcursul zilei, atunci când avem de rezolvat diverse provocări, tocmai pentru a implica Divinitatea în planurile noastre şi a găsi astfel soluţiile optime de rezolvare.

De asemenea, mai putem folosi energia zilei de astăzi pentru a ne forma un alt obicei benefic, şi anume să începem să ne vorbim nouă înşine într-un mod plin de compasiune şi iubire de Sine, chiar dacă, la început nu credem nici noi ne spunem, numai că, prin repetare zilnic sau de mai multe ori pe zi, ajungem să credem ceea ce spunem şi ajungem să materializăm chiar cuvintele pe care ni le-am rostit, pentru că în funcţie de modul în care noi ne vorbim nouă înşine, ne vor vorbi şi ceilalţi.

Avem opt în vibraţia zilei de astăzi, ceea ce ne poate da o doză consistentă de curaj pentru a demara noile noastre proiecte.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre!  De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

marți, 23 noiembrie 2021

 23.11.2021

Suntem în ultima zi specială din an, o zi cu o încărcătură energetică foarte puternică, o zi de tipul "game changer" cum zic americanii, în sensul că poate aduce schimbări semnificative la nivel subtil-energetic, mai ales dacă alegem să facem ceea ce am primit prin intermediul intuiţiei.

Fie că ne-am trezit cu un anumit gând în minte, fie că am primit o informație surprinzătoare, sau că ales, dintr-o dată să facem o anume schimbare în viaţa noastră, este foarte important să observăm ce mesaj a venit astăzi către noi, iar dacă nu este unul clar, atunci să ne ducem în întâmpinare sa, dar nu cu mintea, ci cu Sufletul, iar cea mai bună modalitate de a face aceste lucru este să intrăm în starea de meditaţie şi să ne deschidem în faţa informaţiilor care sunt pentru noi.

La ce încărcătură energetică este astăzi, nu avem cum să nu primim niciun mesaj, pentru că ele, mesajele vin oricum, singura diferenţă este că astăzi suntem mult mai deschişi să le recepţionăm.

De asemenea, mai putem face ceva astăzi, ceva important pentru noi, şi nume să ne hotărâm să facem o anumită practică pe care o dorim, fie că este una fizică, fie că este energetică, fie că este de natură spirituală, cu condiţia să nu o întrerupem până la următoarea zi specială care vine pe 3 Ianuarie 2022. 

De ce? Pentru că, în primul rând, avem o zi foarte bună pentru a începe, respectiv ziua de astăzi. În al doilea rând, pentru că astăzi nu este luni şi deci nu riscăm ca până vineri să uităm de practica noastră 😃. În al treilea rând, pentru că până pe 3 Ianuarie 2022, avem 41 de zile la dispoziţie şi, după cum ştim, dacă vrem să punem bazele a ceva nou, fie că este vorba despre un proiect, un tipar, un obicei, atunci avem nevoie să lucrăm minim 40 de zile consecutiv la acel lucru, iar perioada acesta respectă întocmai regula aceasta.

Dacă analizăm strategic propunerea de mai sus, o să vedem că este una cât de poate de bună, pentru că ziua de astăzi ne dă un boost foarte necesar pentru pornire iar celelalte şase care au mai rămas din perioada specială ne ajută să consolidăm practica noastră, iar după aceea să lucrăm zi de zi pentru ca, în data de 3 ianuarie 2022 să primim un alt boost pentru perioada următoare, care presupune alte 80 de zile, după cele 40, pentru a ne consolida şi definitiva noul tipar, obicei, proiect etc.

Nu întâmplător am vorbit de tipare sau obiceiuri noi, pentru că provocarea de pe mandala de astăzi o reprezintă tocmai dependenţele noastre, tiparele noastre învechite ce ne definesc realitatea şi care vor, prin natura lor, să facem mereu şi mereu același lucru, iar astăzi suntem atenţionaţi că ele sunt piedici adevărate şi de luat în calcul în evoluţia noastră, că ele sunt "cuiele" din care au ieşit în pantof şi care ne jenează la mers, fiind momentul să ne ocupăm de ele.

Echilibrul nostru interior este un alt element pe care să-l avem în vedere astăzi, mai ales că în lumina acestei energii puternice putem vedea sau conştientiza ce anume ni-l perturbă, posibil chiar tiparele sau obiceiurile de care vorbeam mai sus şi pe care este nevoie să ni le schimbăm.

Vibraţia trei a zilei vine şi ea să ne ajute să începem să facem ceva bun pentru noi, pentru că ne aduce multă speranţă şi bucurie, mai ales că mintea noastră este mult mai înclinată astăzi să vadă partea pozitivă a oricărei situaţii. Aşa că, avem un aliat în plus care ne ajută să visăm frumos şi să punem bazele a ceea ce vrem să facem. Şi, dacă mai avem nevoie de ceva în plus, muzica ne poate ajuta foarte bine.

Pentru cei care aşteptau ceva spectaculos legat de această zi, parafrazez o zicală mai veche: "mandalele predispun, noi suntem cei care dispunem!". Mandala de astăzi este una extraordinară, cu o singură condiţie, respectiv să ştim să îi folosim energia şi potenţialele pe care ni le aduce, pentru că nu va rezolva lucrurile în locul nostru.

Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre!  De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini