sâmbătă, 21 septembrie 2019

20.09.2019 - 29.09.2019



Una dintre misiunile pe care fiecare dintre noi le are în viața aceasta este tocmai să învățăm. Ce anume? Ceea ce nu am învățat până acum, ceea ce am învățat greșit și acum este nevoie să schimbăm, ceea ce am învățat până la un anumit nivel, iar acum avem nevoie să învățăm să trecem la nivelul următor, însă ceea ce avem de reținut este că învățarea nu se oprește niciodată atâta timp cât suntem încarnați pe Pământ. 

Dacă sloganul unui retailer de DIY este ”mereu găsești câte ceva de făcut”, aș spune că sloganul vieții pe Pământ este ”mereu găsești câte ceva de învățat”, chiar și atunci când crezi că știi totul, pentru că aici este capcana cea mai mare atunci când avem de învățat, aceea că deja știm, că nu mai este nimic nou de aflat, că nimeni nu ne mai poate învăța nimic, dar totuși n-am ascensionat și încă ne mișcăm picioarele pe această planetă, convinși fiind că noi am atins perfecțiunea, numai că Dumnezeu nu a aflat încă acest lucru. 😅😅😅

Cea mai mare provocare pe care o avem atunci când învățăm ceva este tocmai orgoliul, pentru că, la un moment-dat el tinde să ne facă să credem că ceea ce am aflat ne este suficient și că ne pierdem timpul dacă mai stăm acolo să învățăm, făcându-ne astfel să ne îndepărtăm de informație, de cei care ne învățau și menținându-ne astfel într-o zonă intermediară în care știm ceva, dar nici suficiente pentru a putea spune că am atins un anumit prag, pentru că dacă la școală avem clase prin care trecem, de la clasa întâi până la ultimul an de facultate și mai departe, și în procesul de învățare de pe Pământ avem etape, un fel de checkpoint-uri ca la raliuri sau maraton, pe care le avem de atins și care ne deschid noi oportunități în viață. De aceea, dacă la un moment-dat ne simțim blocați, ar fi bine să vedem unde anume mai avem de învățat și ce prag avem de atins.

Această decadă este una în care avem de ”exersat” tocmai învățarea și, dacă dorim să o facem să conteze pentru noi și pentru evoluția noastră, ar fi bine să ne alegem o temă pe care să o abordăm n aceste zile, chiar dacă, în acest moment, ne-am dori să învățăm mai multe lucruri o dată, pentru că și aici este o capcană, aceea de a ne risipi în cât mai multe direcții. Să rămânem, așadar, concentrați pe o singură direcție și să folosim energia acestei perioade pentru a trece pragul pe care îl avem de trecut.

Creativitatea este o altă caracteristică a acestei perioade, dar pentru asta avem nevoie să ne deschidem mai mult Sufletul, avem nevoie să ne iubim mai mult, deoarece o provocare mare a acestei perioade este tocmai iubirea de Sine, cea care ne dă imboldul necesar să facem ceva cu viața noastră.

De asemenea, o altă provocare acestei perioade este adevărul și comunicarea adevărului, ceea ce ne va supune la teste în ceea ce privește modul în care ne raportăm la adevăr, cât de mult mințim, dar mai ales să învățăm consecințele minciunii, care, de fapt, este o ascundere a adevărului, a Luminii.

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii. 
 
#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata,
#numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu