13.12.2020
Universul este întotdeauna în echilibru şi are grijă să refacă acest echilibru de fiecare dată când apar dezechilibre.Aşa este şi în cazul mandalelor din luna decembrie, fiind o lună cu încărcătură energetică mare, mai ales dacă avem în vedere conjuncția astrală din data de 21 decembrie.
de aceea, Universul a pus în mandalele din decembrie multă iubire care să ne reamintească faptul că oricât de greu ne-ar părea unele lucruri, întorcându-ne la iubire ne regăsim echilibrul şi forţa necesară pentru a merge mai departe.
Pe mijlocul mandalei de astăzi avem mintea, care iese astăzi la suprafaţă cu toate tiparele ei, şi bune şi mai puţin bune, iar elementul care o echilibrează şi o menţine să se manifeste benefic este, bineînţeles, iubirea.
În privinţa energiei mentale de astăzi, vibraţia zilei, care este unsprezece, ne împinge minte către nivelul următor, scoţând-o de pe drumul clasic al tiparelor învechite şi stimulând-o să treacă la un alt nivel, superior ca vibraţie, stimulând-o să vadă lucrurile şi din altă perspectivă, stimulând-o să se deschidă în faţa energiilor pe care Universul i le trimite.
Aşa că dacă astăzi ne vin brusc idei noi, unele care ni se par fanteziste la prima vedere, să facem şi noi ceva inedit şi să nu mai catalogăm acele idei ca ciudate şi chiar să avem curajul să le dăm curs. Să presupunem că nu credem foarte mult în ele, dar dacă totuşi avem curiozitatea să mergem pe direcţia lor s-ar putea să înţelegem unde anume ne duce Universul şi ce anume vrea să învăţăm şi, treptat, s-ar putea să devenim cei mai puternici susținători ai acelor idei, pe măsură ce credința noastră în ele creşte.
De aceea, avem şi mult portocaliu în jurul culorii de pe centrul mandalei, pentru că dacă ne uităm mai atent putem observa că acel portocaliu este susţinut de către mov, ceea ce înseamnă că mintea noastră beneficiază de un influx de energie vindecătoare care vine să o ajute, dacă ne şi dorim acest lucru bineînţeles, să se scuture de obișnuințe, tipare şi scheme vechi de gândire.
Creativitatea este şi ea stimulată foarte mult astăzi, mai ales că energia iubirii este sufiecient de puternică pentru a susţine partea noastră creativă, aşa că ar fi bine să folosim această energie, chiar dacă este o zi de duminică şi să ne exprimăm în acel mod în care ne simţim noi cel mai împliniți sufleteşte.
Totodată, manifestarea creativităţii ne va ajuta să trecem şi peste provocarea zilei de astăzi, care este patru şi care, coroborată cu provocarea lunii, care este trei, ne poate duce mintea în tot felul de zone care nu au o vibraţie prea ridicată.
Universul ne cheamă la ascultarea intuiţiei astăzi, pentru că acolo ne-a lăsat informaţii pe care să le accesăm şi să le folosim pentru evoluţia noastră. Să ne dăm voie să ne interiorizăm şi să "descărcăm" toate aceste informaţii care ne-au fost trimise.
Să ne fie de ajutor în evoluția noastră spirituală!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu