miercuri, 30 decembrie 2020

 30.12.2020

"Money, money, money
Must be funny
In the rich man's world

Mai ţineţi minte aceste refren al formaţiei ABBA? Poate că fiecare dintre noi l-a cântate de cel puţin o dată.

"In the rich man's world" sau, în traducere, "în lumea celor bogaţi" este un vers care, conţine, la prima vedere, o condiţionare, aceea că banii sunt "amuzanţi, distractivi etc." doar în lumea celor bogaţi, numai că acel vers vine să ilustreze realitatea, respectiv modul în care ceilalţi, care "nu sunt bogaţi", nu percep această calitate a banilor, aceea de amuzanţi, distractivi etc.

Tiparul de pe centrul mandalei vine să ne ajute să conştientizăm anumite probleme pe care le manifestăm la adresa banilor şi de care nici nu suntem conştienţi că o facem, pornind în primul rând cu gândurile noastre şi ajungând la gesturile efective, la comportamentul pe care îl avem în preajma banilor.

În primul rând este nevoie să scăpăm de a ne raporta la cei cu bani ca fiind "bogaţi", iar în comparaţie cu ei noi să ne vedem ca, să folosim un termen plastic "mai puţin bogaţi" sau, mai rău, să folosim chiar cuvinte negative cum ar fi "săraci". În primul rând, pentru că putem să fim "bogaţi" fără să avem niciun ban în buzunar şi să fim "săraci" având foarte mulţi bani, pentru că bogăția nu se rezumă numai la bani, ci poate avea în vedere o multitudine de alte aspecte, multe dintre ele de natură spirituală.

În al doilea rând este nevoie să avem în vedere un alt termen pe care să-l folosim mai des şi anume prosperitate, iar aici includem tot ceea ce primim din partea Universului, atât material, cât şi spiritual, iar pentru a avea cât mai des în vieţile noastre această energie a prosperităţii este nevoie să învăţăm să echilibrăm lucrurile, să învăţăm să şi primim, dar şi să dăm mai departe.

Banii, în acest moment, sunt o formă de manifestare a energiei prosperității, dar nu sunt singura astfel de formă de manifestare, de aceea, cu cât ne armonizăm mai mult cu idee de prosperitate, cu această energie frumoasă, cu atât ei vor fi mult mai prezenţi în vieţile noastre.

De asemenea, aşa cum spuneam mai sus, dacă învăţăm să echilibrăm ceea ce primim cu ceea ce dăm, nu facem decât să ne racordăm mai mult la starea de echilibru a energiei prosperităţii şi astfel eliminăm sincopele din viaţa noastră, echilibrând fluxul, atât de bani cât şi de energie, iar banii vor găsi modalităţi diverse de a veni în viaţa noastră.

Cineva, pe bună dreptate, m-ar putea întreba: 

Ok, ceea ce spui este frumos, dar ce fac eu care în acest moment am un dezechilibru al banilor în viaţa mea? În primul rând este nevoie să reechilibrăm lucrurile, energiile din spatele dezechilibrului financiar şi atunci este nevoie să încep să dau eu pentru a putea primi.
Ok, înţeleg şi acest lucru, dar dacă nu mă descurc bine cu banii, ce dau? Energie, fie folosind o anumită tehnică energetică, fie folosind exerciţii de vizualizare în care vizualizăm întreaga planetă învăluită în energia prosperităţii. 

Cu cât facem mai des astfel de exerciţii ne racordăm mai des cu această energie şi o aducem în viaţa noastră, pentru că din ceea ce vine ca să dăm mai departe, o parte, rămâne la noi în funcţie de cât suntem deschişi să o acceptăm. 

Suntem într-o zi în care avem ca provocare mintea pozitivă, bucuria, veselia, aşa că să le ajutăm la iasă la suprafaţă şi să se manifeste, dar şi o zi a cărei vibraţie ne ajută să ne manifestăm curajul, de aceea ar fi frumos să începem să ne manifestăm curajul în a lucra cu energia prosperităţii aducând-o în viaţa noastră, dar şi a celorlalţi şi, cu ocazia aceasta, poate reuşim să ne iubim mai mult pe noi înșine, apropo de provocarea pe iubirea de Sine de pe mandala de astăzi. 

Să ne fie de ajutor în evoluția noastră spirituală!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata, #numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu