10.01. - 19.01.2024 - Cerem şi ni se va da! Curajul îl primim de la Dumnezeu.
Mare provocare pentru rostirea adevărului avem în această perioadă, mai ales că pe centrul mandalelor de interval stă puterea pe cuvânt, deci atenţia la ceea ce minţim în această perioadă, pentru că o facem cu mai multă putere pe cuvânt şi, atunci, această minciună, din una nevinovată, tinde să capete proporţii destul de mari.
În aceeași manieră, apelând la partea luminoasă a celor două culori, dacă avem ceva de spus, în această decadă este bine să o facem deoarece suntem susţinuţi energetic să dăm informaţia, să o transmite, iar impactul ei este mult mai mare, având în vedere aceeaşi putere pe cuvânt despre care vorbeam mai sus.
Şi, dacă luăm în calcul şi provocarea pe iubirea de Sine, cu atât este mai important să spunem ce avem de spus, mai ales dacă dorim să fim luaţi în serios, pentru că, de fiecare dată când o facem, ne creăm şi mai mult curaj şi eliminăm din fricile şi temerile interioare.
La urma urmei toate aceste temeri şi frici nu sunt altceva decât construcţii energetice prin care Ego-ul nostru ne ţine cu capul plecat, trăind din energia frustrărilor noastre pe această temă, dar şi straturi şi straturi de obiceiuri create de-a lungul timpului pe care am ajuns să le considerăm normalitate.
Şi, dacă tot suntem la aceste capitol al ieşirii din zona fricilor, fie luăm taurul de coarne şi ne rupem de ele odată pentru totdeauna, ceea ce este cazul ideal şi am avea nevoie de multă forţă şi determinare care, combinate în momentul de maximă saturaţie ne poate ajuta să spargem această "coajă" format din aceste frici, cu condiţia ca de aici înainte să nu mai dăm voie obiceiurilor de teamă să se mai instaleze şi să ajungem să le cunoaştem aşa de bine încât, de fiecare dată când tind să se reîntoarcă, să le putem combate imediat.
Pentru cei care nu văd în rolul de a sparge dintr-o dată toată această învelitoare, există metoda paşilor mărunţi, mai înceată, dar dacă este realizată ritmic, zilnic, pe termen lung, poate avea efecte permanent, iar ea presupune lucrul pe mai multe direcţii:
- prin mişcare fizică zilnică în care să ne aducem o stare de bine şi de forţă şi care să ne facă să ne simţim mult mai încrezători în noi înşine;
- prin folosirea de afirmaţii pozitive referitoare la curaj şi care, în primă fază să fie spuse de altcineva, deoarece vocea noastră poate să nu fie aşa de bine recepționată sau să nu transmită suficientă forţă şi încredere;
- prin identificarea diferitelor temeri şi frici pe care le avem şi prin detalierea lor cât mai amănunţită pentru a le cunoaşte cât mai profund;
- prin formarea de tipare noi de comunicare, eventual accesarea unui curs de vorbit în public;
- printr-o comunicare permanentă cu Dumnezeu, pentru că numai şi faptul că îi adresăm o întrebare ne conectează cu El şi, atunci, primim un flux de energie care ne aduce mai mult curaj.
Toate acestea, combinate, în timp ne pot transforma dintr-o persoană plină de frici, într-una plină de curaj, iar pe deasupra ne ajută să stăpânim şi mai bine aceste proces al vindecării fricilor şi transformării lor în curaj, iar acest lucru, ne permite, în timp, să îi învăţăm şi pe alţii să o facă şi uite cum, din ceva nefavorabil nouă devine o calitate şi un punct forte al nostru.
Poate cel mai important câştig pentru noi în această decadă este să înţelegem că ne putem lua curajul din legătura pe care o avem şi o menţinem cu Dumnezeu, iar pentru cine nu crede soluţia este cât se poate de simplă - conectarea cu El.
Să ne gândim la problema pe care o avem, la situaţia care ni se pare greu de rezolvat, să ne scufundăm cât mai mult în acea trăire de neputință, de frică şi, de acolo, să îl chemăm pe Dumnezeu să ne ajute să rezolvăm acea problemă şi, dacă stăm în linişte, dar conectaţi la El, vom simţi un flux de energie care ne împuterniceşte, care ne aduce speranţă, eventual începem să primim soluţii sau doar avem convingerea că se va rezolva cumva, iar dacă reuşim să menţinem această stare cât mai mult timp, atunci în interiorul nostru începe să se dezvolte starea de Curaj, pentru că ştim că acolo este Cineva care ne va ajuta şi ne putem baza pe sprijinul Său.
Tot ce avem, de făcut este să cerem ajutor - Cerem şi ni se va da! Curajul îl primim de la Dumnezeu.
Şi, în final, o întrebare "enervantă", dar care, prin repetare, poate deveni un impuls motivaţional: TU CE AI FĂCUT PENTRU TINE ASTĂZI?
Să creăm şi să fim cocreatorii vieţii noastre! De aceea am venit aici, în viaţa aceasta!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
Bună ziua,doresc interpretarea mandalei,mulțumesc.
RăspundețiȘtergere