duminică, 25 februarie 2018

25.02.2018


Astăzi comunicăm cu uşurinţă în măsura în care ne deschidem Sufletul şi transmitem emoţie, sentimente.

De asemenea, astăzi îi consiliem pe ceilalţi şi le dăm îndemnuri folositoare, mai ales dacă reuşim să urcăm şi să înţelegem imaginea de ansamblu a situaţiei lor. De multe ori vedem o problemă prin prisma nivelul la care ne aflăm, fără a căuta să ne detaşăm de ea şi să ieşim din vibraţia ei, care, de cele mai multe ori, este una joasă şi care nu ne permite să rezolvăm problema în mod optim pentru noi. În momentul în care reuşim să ne ridicăm deasupra problemei, vedem întregul scenariu, precum şi rolul pe care problema îl are în evoluţia noastră. Dar aceste lucru se întâmplă numai în momentul în care am reuşit să ne ridicăm şi să o privim, detaşat, de sus.

De aceea, astăzi putem fi noi cei care privim de sus problemele celor de lângă noi, îi putem ajuta să înţeleagă cum o pot rezolva spre binele lor suprem, fără a se victimiza prea mult sau a face compromisuri. Aşa că să fim înţelegători cu cei care ne cer sfatul, dar totodată să fim şi tranşanţi atunci când situaţia o cere.

Putem aduce vindecare celorlalţi prin ceea ce le spunem, prin ceea ce îi îndemnăm să facă. Să fim atenţi la intuiţie, chiar dacă ni se pare că soluţia pe care noi o dăm este una ciudată, s-ar putea, ca pentru celălalt să aibă sens, aşa că este bine să i-o comunicăm.

Dacă reuşim să ne înălţăm astăzi, trecem şi peste frici, pentru că în acel moment ele nu mai au substrat şi le luăm energie. Bine ar fi dacă am reuşi să facem în fiecare zi acest lucru.

Mentalul, chiar dacă nu mai este aşa de mult ca ieri, astăzi este precum un cui în pantof care ne jenează când călcăm. Totodată, dacă nu reuşim să ne înălţăm, putem coborî în zona negativă a mentalului, în pesimism, iar pesimism plus frici vă daţi seama ce iese.

Avem rugăciunea de partea noastră, meditaţia şi ne putem ridica vibraţia astfel încât să fim deasupra situaţiilor şi să le înţelegem complet.

Atenţie la neiubirea de Sine, mai ales ca ceea ce credem că nu merităm şi, automat, nu ne dăm voie să primim. Să începem să dăruim şi să ne dăruim lucrul pe care dorim să-l primim pentru a intra într-un circuit favorabil nouă. Avem nevoie de iubire, să începem să dăruim şi să ne dăruim iubire. Avem de nevoie de timp, să începem să dăruim şi să ne dăruim timp. Şi lista poate continua. Limita este la noi.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu