sâmbătă, 3 februarie 2018

3.02.2018


Avem în faţă o zi excelentă pentru comunicare, pentru împărtăşit poveşti şi impresii, dar şi o zi pentru transmis cunoştinţe, totul direct proporţional cu modul în care ştim să implicăm şi partea noastră emoţională, cât de multe sentimente reuşim să transmitem.

Astăzi, Sufletul nostru se simte ca şi cum ar dansa pe o mare scenă, iar această scenă este numai a sa, cu condiţia ca aura noastră să fie în regulă, pentru a-i oferi siguranţa că poate alerga pe întreaga scenă, altfel va rămâne doar într-un colţ cu o mare dorinţă nemanifestată de a se exprima.

Creativitatea noastră este la cote ridicate astăzi şi o putem manifesta mai ales prin comunicarea directă, prin ceea ce spunem, dar şi prin modul în care spunem.

Suntem plini de iubire, debordanţi, optimişti. Viaţa ni se pare frumoasă şi avem impresia că toate lucrurile se leagă într-un mod armonios. Simţim că ne-am găsit locul în viaţă şi că nu ne mai este teamă să trăim, să visăm, să explorăm. Ne simţim bine cu noi înşine şi în siguranţă. Tot ceea ce simţim astăzi este o platformă pentru ceea ce urmează să vină, o platformă pe care să putem lucra la iubirea de Sine şi la manifestarea ei în fiecare zi în viaţa noastră. Depinde de noi cât ne dăm voie să trăim acest sentiment, cât avem încredere că este real, deoarece ceea ce ne dăm voie să simţim astăzi vom dori să simţim şi altă dată.

Să fim atenţi la intuiţiile pe care le avem şi la modul în care le concretizăm, la ceea ce Universul doreşte ca noi să transmitem mai departe, la oamenii, situaţiile şi experienţele la care ne expune, pentru că acolo sunt informații pe care le avem de aflat.

Să ne lăsăm, aşadar, Sufletul să zburde şi să se simtă liber, să-i o ferim condiţiile optime de exprimare, iar dacă ne păstrăm mentalul în zona pozitivă îl ajutăm şi mai mult să se manifeste.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu