luni, 25 septembrie 2017

25.09.2017


Dacă ieri aveam în vedere mai mult comunicarea scrisă, astăzi este favorizată cea directă, faţă în faţă cu cei căruia le adresăm mesajul.

Avem mai mult curaj astăzi, aşa că şi îndrăzneala noastră în ceea ce comunicăm este mult mai mare. Simţim cumva că a venit momentul să mai trecem peste un prag, să mai renunţăm la o "piedică", să ne eliberăm de ceea ce ne-a blocat până acum.

Avem curajul să fim mult mai convingători, mult mai persuasivi, să ne urmărim mai bine interesul în orice discuţie, să nu le mai dăm voie celorlaţi să fie "deasupra" noastră. Pur şi simplu simţim că a venit momentul să spunem "stop" şi să ieşim din schemele în care am fost prinşi până acum, să eliminăm vechile tipare care ne blocau.

Iubirea este de partea noastră şi ne ajută să luăm deciziile cel  mai bune pentru noi, să ajungem la a înţelege iubirea de Sine, ceea ce va aduce mai mult curaj în viaţa noastră şi în planurile noastre.

Important este să ne analizăm şi să vedem dacă deciziile noastre sunt luate pe baza unei analize bine fundamentate sau sunt pur şi simplu rodul ego-ului nostru, din dorinţa acestuia de a se simţi superior.

Creativitatea se vrea şi ea exprimată, aşa că să ne dăm voie să primim idei noi, unele chiar extravagante, dar care, în timp, pot aduce beneficii pe care nici măcar nu le visăm în acest moment.

Să fim atenţi la manipulare şi la minciună!

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii. 

#manadaledelumina, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu