luni, 5 februarie 2018

5.02.2018


Provocarea zilei de astăzi este menţinerea echilibrului. Suntem provocaţi să găsim metodele prin care să menținem acest echilibru, să ne gestionăm timpul şi efortul astfel încât să le putem distribui echitabil între toate activităţile pe care le avem de făcut şi să acoperim, totodată, toate aspectele vieţii noastre.

De asemenea, astăzi suntem provocaţi să menţinem echilibrul în interiorul nostru între lumină şi întuneric, între calmul nostru şi provocările venite din exterior şi care caută să ne scoată din zona noastră de linişte.

Dacă cedăm tentaţiei şi ne enervăm dela primele lucruri care nu ne ies aşa cum dorim noi, înseamnă că încă nu am dobândit asta păstrării calmului şi mai avem de lucrat la acest aspect. Este foarte important să putem să rămânem liniştiţi în "mijlocul furtunii" pentru că astfel înţelegem că nu evenimentul în sine este grav şi modul în care noi reacţionăm la el, modul în care noi ne raportăm le efectele sale, dar mai ales, modul în care ştim cum să-l valorificăm, indiferent de cât de grav ni se pare. Despre aceasta este provocarea de astăzi.

Mentalul se comportă astăzi ca un cui ieşit în tocul pantofului, care ne împiedică să călcăm şi ne jenează mereu. El poate fi capsa care poate declanşa roşul din mandală şi-l poate face să se inflameze.

Pe de altă parte, menţinut în zona neutră, mentalul poate fi capsa care poate transforma roşul în vitalitate şi care ne poate da energie pentru planurile şi proiectele noastre.

Rugăciunea este cea care ne poate echilibra pe toate palierele pentru că poate potoli mentalul şi poate pune rosul la treabă în folosul nostru. De asemenea, puterea noastră pe cuvânt este mare astăzi şi o putem folosi, în mod pozitiv, să ne ajute în evoluţia noastră, să ne ajute în rostirea mantelor şi afirmaţiilor pozitive, astfel încât să se fixeze mult mai bine la nivel de Sine.

Echilibrul pe care îl creăm astăzi ne ajută în vindecarea noastră, de aceea este bine să fim atenţi la mesajele pe care Universul ni le transmite să ne ghideze aceste proces de vindecare.

Totodată, înţelegând rolul echilibrului în viaţa noastră, reuşim să înţelegem şi modul în care putem determina mult mai bine lucrurile în viaţa noastră, înţelegem aspectele mult mai profunde ale vieţii.

P.S. Dacă eşti interesat(ă) de interpretarea mandalei tale personale, poţi obţine aici mai multe informaţii.

#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #numerologie, #denoidepinde, #traiestetiviata

2 comentarii:

  1. Generarea grafica se face pe site-ul http://www.birthdaymandala.com/

    Interpretarea nu se face cu program.

    RăspundețiȘtergere