sâmbătă, 29 iulie 2017

29.07.2017

Un bun prilej pentru a continua să lucrăm la proiectul nostru legat de scris început săptămânile trecute, poate chiar să ne apropiem de încheiere.

Pentru cei care acum sunt la început de drum cu un astfel de proiect, este o bună oportunitate pentru a lucra la el, în condiţiile în care şi luna august se anunţă una cu energii care susţin această formă de comunicare.

Pe semne că Universul aşteaptă de la noi acele informaţii pe care le avem de transmis şi ne impulsionează să ne asumăm acest rol şi să-l jucăm bine până la capăt. Să nu uităm că cei curajoşi au mereu susţinerea Universului, tocmai pentru că îşi asumă ceea ce fac şi lucrează intens pentru a-şi atinge ţelul.

În acest sens Universul ne susţine cu inspiraţie şi idei, cu condiţia ca şi noi să ne deschidem în faţa informaţiei şi să o redăm aşa cum am primit-o fără a o trece prin filtrul mental. O să vedem că, la final, când o citim ceea ce am scris, totul are sens şi toate informaţiile primite s-au potrivit perfect în "puzzle".

Multă vitalitate astăzi, pe care, dacă dorim, o putem folosi pentru a ne susţine proiectul la care lucrăm. Ne putem folosi de scris pentru a transmuta toată această energie sexuală potenţială.

Să evităm stările conflictuale, să evităm să manifestăm energiile joase, dar mai ales să evităm să "aruncăm" cu cuvintele la întâmplare, pentru că putem face mult rău. De asemenea, să fim atenţi la ceea ce spunem, pentru a evita minciuna.

Să alegem să manifestăm iubirea şi să ne menţinem sufletul curat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu