30.09.2018
Suntem la finalul unei luni destul de tumultuoase care a scos la suprafață, din fiecare, tot felul de trăiri, cu mai multă sau mai puțină compasiune, ca să fim plastici.
Dacă luna începea cu roșu pe centrul mandalei, prevestind, într-un fel tumultul care urma, finalul acest luni, în schimb, este în energia iubirii, așa cum este și începutul lui octombrie.
De asemenea, faptul că nivelul doi este complet arată că, în Octombrie, vom avea cea de a patra perioadă specială din an, însă nu va fi chiar la începutul lunii, dar despre asta vom mai discuta de mâine încolo.
Pentru astăzi, energia iubirii de pe centrul mandalei, precum și de pe Firul vieții, ne cheamă la compasiune, în primul rând față de noi înșine, la iubire de Sine, dar mai ales la iertare, pentru tot ceea ce ne-am greșit. Ne cheamă să iertăm tot ceea ce ni s-a întâmplat pe parcursul acestei luni și să lăsăm în urmă cu un sentiment de împăcare și compasiune, pentru că, pe de o parte nu mai putem întoarce ceea ce a fost, iar pe de altă parte prin iertare ne detașăm și rupem legătura cu acel eveniment, oricât de dureros a fost. Important este însă să ne învățăm lecția și, cu siguranță, ceea ce a fost nu se va mai întoarce.
Este foarte important, spuneam, să ne iertăm pe noi pentru tot ceea ce am greșit, chiar dacă ni se pare că nu ”am trecut testul”, mai ales dacă am înțeles că a fost un test. Cu siguranță data viitoare vom reacționa altfel.
Este o zi care ne provoacă la o atitudine pozitivă în viața noastră, care ne aduce energia echilibrului și ne cheamă să o implementăm în tot ceea ce facem.
De asemenea, este o zi de a învăța experiențe noi, mai ales la nivelul Sufletului, dar de a-i învăța și pe alții și, cum comunicarea ne sprijină, ar fi bine să o valorificăm.
Putem, la fel de bine, să mergem în pădure, să ne armonizăm cu natura, să îmbrățișăm un copac și să-l lăsăm să ne curețe emoțional, să-i dăm voie Sufletului să se manifeste și să ne îndrume.
Să ne dăm voie să ne bucurăm de viață! De noi depinde!
P.S.
Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata
duminică, 30 septembrie 2018
vineri, 28 septembrie 2018
28.09.2018
Provocarea zilei de astăzi este ”totul sau nimic”, așa că ne putem da voie să primim tot ceea ce Universul ne trimite și să folosim spre binele nostru cel mai înalt sau putem refuza totul, dând cu piciorul oportunităților care pot apărea în viața noastră.
Dacă atunci când apare ca vibrație a zilei numărul zece ne împinge spre manifestarea curajului nostru, atunci când apare ca provocare, el ne scoate la suprafață multe dintre fricile noastre interioare care ne pot bloca și care, dacă le dăm voie, ne pot goli de energie, diminuându-ne astfel energia.
Rezolvarea o găsim în iubirea de Sine și în acțiune, pentru că dacă reușim să ne convingem că merităm lucruri bune pentru noi și pornim în realizarea lor, fără a sta să mai facem nu știu câte zeci de calcule și strategii, atunci este posibil să depășim acest prag pe care fricile l-am creat.
Cum ar fi dacă am juca un joc? Aducem, în fața noastră, toate fricile pe care le avem și le lăsăm să se desfășoare. Le cerem chiar să se arate cât mai fioroase posibil și vor face acest lucru cu mare plăcere. După aceea, le observăm și mergem pe firul invers al lor pentru a vedea de unde au izvorât, care este sursa lor din interiorul nostru care le dă forță. Să fim atenți la orice lucru care ne vine ca informație, orice imagine, orice sunet, gust, miros și să vedem cu ce asociem aceste informații. Apoi, să luăm între palmele noastre toate aceste frici și să le dăm cât mai multă iubire, dizolvându-le astfel.
Să ne păstrăm optimismul și să rămânem centrați în iubire, pentru că de acolo ne luăm curajul și motivația de a realiza diverse lucruri în viața noastră.
Să ne dăm voie să comunicăm astăzi, să găsim curajul să spunem ceea ce avem de spus.
P.S. Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii.

joi, 27 septembrie 2018
27.09.2018
Astăzi, cuvintele noastre creează, dau forță acțiunilor noastre și ne ajută să ne manifestăm rolul de cocreator. Cu ajutorul lor modelăm focul creator de pe nivelul doi și îl punem în slujba a ceea ce dorim să realizăm.
De aceea, puterea noastră de rugăciune este una foarte mare astăzi, mai ales dacă alegem să rostim rugăciunile cu voce tare.
Este ziua rostirii de afirmații pozitive. Putem începe să le rostim de astăzi și să continuăm această activitate pentru următoarele patruzeci de zile neîntrerupt.
Este, de asemenea, o zi de armonizare cu rugăciunea, cu religia în care trăim, cu cei care îi slujesc. Putem observa unde anume avem blocaje și ce anume nu vrem să acceptăm sau să iertăm. Dacă altă dată am fost preoți sau călugări, este posibil ca acum să nu ne placă modul în care se desfășoară lucrurile și să avem ceva de reproșat celor care acum joacă acest rol. Ar fi indicat să manifestăm compasiune față de ei pentru că nici noi la acel moment nu am înțeles lucrurile în totalitate, pentru că dacă le-am fi înțeles atunci nu am mai fi avut sentimente negative la adresa lor.
Totodată, este o zi de vindecare, în măsura în care reușim să ne armonizăm cu focul interior și să-l punem în slujba vindecării noastre și a celorlalți, să înțelegem rolul energiei sexuale în vindecarea și în creșterea noastră.
Și, pentru că nu avem verde în mandala de astăzi, ceea ce înseamnă că nu avem provocării în privința iubirii de Sine, poate ar fi bine să cerem, Universului, lucruri și pentru noi, pentru misiunea noastră, mulțumindu-i deja pentru ele, chiar dacă nu le avem încă și demonstrând astfel credința pe care o avem.
Să ne dăm voie să privim lucrurile per ansamblu, dar mai ales să ne dăm voie să fim sus, acolo unde ne este locul și de unde avem altă perspectivă, pentru că vibrația zilei de astăzi este unsprezece.
Cu cât credem mai mult că putem fi acolo sus, cu atât mai repede vom ajunge acolo unde ne este locul, pentru că Universul ne este alături, iar credința noastră în El nu face decât să activeze acest proces.

miercuri, 26 septembrie 2018
26.09.2018
Continuăm lucrul cu energia vindecătoare și astăzi ea vine să ne ajute să vindecăm mentalul, să-l curățăm de tiparele negative și limitative, de temeri și frici și de tot ceea ce ne blochează să acționăm spre binele nostru, pentru că, de cele mai multe ori, noi singuri ne blocăm propriile acțiuni deoarece mentalul nostru se implică și consideră că este mai bine să mai așteptăm, să mai verificăm, să mai calculăm, să mai ..., inventând astfel tot felul de motive pentru a nu acționa și blocând astfel și Sufletul.
De multe ori, mentalul ne creează sentimentul de teamă, de nereușită, mai ales când intuiția ne spune să mergem, să facem și face acest lucru pentru că el nu poate controla toate aspectele, nu poate știi toate elementele, pentru că nu are capacitatea și nici dorința de a se conecta cu Universul pentru a înțelege cum stau lucrurile și ce are de făcut.
Provocare zilei de astăzi este chiar trecerea peste frici, dar beneficiem și de vibrația zilei care este zece și care vine să contrabalanseze toate aceste frici, vine să ne ajute să ieșim din tiparele de teamă din cauza cărora ne creăm tot felul de scuze, ne consumăm energia, iar acest lucru ne împiedică să fim fericiți și împliniți.
Este nevoie să ne învățăm mentalul să ne fie prieten și cea mai bună cale de a face acest lucru este prin meditație. De asemenea, putem lucra la curățarea sa prin diferitele tehnici energetice pe care le cunoaștem.
Totodată, pentru că ceea ce gândim ne creează realitatea și ne aduce tot felul de rezonanțe, cum ar fi dacă am îndepărta toate gândurile negative pe care le-am emis de-a lungul timpului și care, în prezent, ne creează realitatea în care trăim și care nu este cea mai plăcută pentru noi? Înainte de a căuta sursele externe care ne creează dezechilibre, cred ca ar fi bine să le rezolvăm pe cele interne, pentru că în acel moment nici cu cele externe nu vom mai avea rezonanțe.
Să dăm voie creativității să se manifeste și să îndepărtăm, din calea ei, toate fricile pe care le proiectăm și cu care o blocăm.
De noi depinde.

marți, 25 septembrie 2018
25.09.2018
Energia vindecătoare vine astăzi să ne ajute să ne rezolvăm problemele emoționale, mai concret, să scăpăm de ele. După cum se poate vedea și pe mandală, cel de al treilea nivel este complet, ceea ce înseamnă că forța cu care acționează energia vindecătoare este una mare, fiind sprijinită de către Univers.
Astăzi, este nevoie să coborâm în Camera Sufletului nostru și să facem curățenie. Dacă nu am mai făcut-o până acum, este momentul să începem astăzi. dacă am mai fost pe acolo, atunci vom știi unde să ne ducem.
Ideea este că Universul ne cheamă la eliberarea Sufletului nostru din tot ceea ce-l ține blocat, de toate supărările știute și neștiute, de toate conflictele deschise sau mocnite, de tot ceea ce ne apasă și nu ne dă voie să simțim bucuria vieții.
Nu va fi ușor, mai ales că avem și provocarea mentalului de astăzi, care caută să ne deturneze de la această activitate, pentru că odată eliberat Sufletul poate străluci și mai mult și atunci mentalul își pierde rolul de dominator.
Provocarea zilei este pe vibrația lui șapte, chemându-ne să creăm de limite, să învățăm să spunem și ”NU”, să învățăm să spunem ”STOP”. Este momentul să ieșim din dependențele emoționale pe care le avem și care au devenit tipare, să ne privim în oglindă și să începem să ne întrebăm ce anume putem face pentru noi și pentru evoluția noastră?
Toate aceste le putem face, cel mai ușor, prin iertare. A venit momentul să ne iertăm pentru toate greșelile pe care le-am făcut, dar mai ales să-i iertăm și pe ceilalți, chiar dacă acum ni se pare mai greu de realizat, crezând că altfel le ștergem cu buretele tot ceea ce ne-au greșit. Iertarea presupune, în primul rând, desprinderea de cel care ne-a făcut rău, ieșind din acel tipar energetic care nu ne era favorabil, iar în al doilea rând presupune eliberarea noastră, putând astfel să mergem mai departe. Așa că, de astăzi înainte iertarea să fie partenerul nostru de drum!
Portocaliul de pe cel de al treilea nivel înseamnă și curaj, și avem nevoie de curaj pentru a începe să ne desprindem din ceea ce noi consideram viața noastră și care, în realitate, nu era decât o mulțime de iluzii și tipare limitative.
Și, dacă tot ne-am hotărât să punem lucrurile la punct, să fim atenți cum comunicăm acest lucru. Putem să o facem și într-o manieră calmă, chiar dacă ceea ce spunem poate suna destul de dur. Poate este momentul ca acele lucruri să fie spuse. Să fim atenți la modul în care mentalul caută să ne blocheze!
Intuiția este cea care ar fi bine să ne ghideze astăzi, pentru că profunzimea lucrurilor nu poate fi cuprinsă, în totalitate, de către mintea noastră conștientă și, atunci, avem nevoie de informațiile care ne vin din planurile subtile. Cu cât ne deschidem mai mult, cu atât acest proces de vindecare se realizează mai profund.
De noi depinde...

luni, 24 septembrie 2018
24.09.2018
Deciziile pe care le-am luat ieri în privința noastră, a limitelor pe care ni le-am creat ne ajută astăzi să manifestăm, mult mai profund, curajul, ceea ce ne ajută să luăm decizii îndrăznețe fără a mai sta cu teamă și fără a mai șovăi.
Dacă reușim să trecem peste confuzie, dacă reușim să ne axăm clar pe ceea ce vrem să facem, atunci vom găsi, în interiorul nostru, motivația și energia necesare pentru a ne realiza obiectivele.
Mișcarea ne ajută și ea astăzi să ne găsim curajul, scoțând, din interiorul nostru, energia de care avem nevoie, dar mai ales canalizând-o spre ceea ce ne-am propus. De aceea, dacă pe parcursul zilei simțim cumva că ne-am pierdut motivația, atunci o pauză în care să facem o serie de exerciții fizice ne-ar fi de folos și ne-ar ajuta, cu siguranță, să ne regăsim motivația și curajul.
După cum se poate observa din mandala de astăzi, culoarea verde lipsește, ceea ce înseamnă că nu avem provocări în privința iubirii de Sine, permițându-ne să fim în armonie cu Sufletul nostru și să facem mai multe lucruri pentru El și pentru a-L bucura. Să nu uităm că tiparul de pe mijlocul mandalei ne cheamă la bucurie, la voie bună, la joacă, la regăsirea copilului interior.
Să aducem la suprafață bucuria pe care o avem în interior, veselia copilăriei și dorința de a ne juca, pentru că asta ne provoacă Universul să facem astăzi, să ne jucăm, să redescoperim jocul de altă dată.
Creativitatea este și ea prezentă, permițându-ne să ne manifestăm partea noastră artistică și să ne jucăm cu culorile și formele în moduri care să ne aducă fericire și împlinire.
Și, să nu uităm că, în primul rând, astăzi este o zi de vindecare, așa că ceea ce facem astăzi ne poate aduce vindecarea de care avem nevoie. Important este să ne dăm voie.

duminică, 23 septembrie 2018
23.09.2018
Suntem la câteva ore după momentul Echinocțiului de Toamnă, cel care anunță, oficial, începerea toamnei. Venim, de asemenea, după o zi de conștientizări și conexiuni care ne-au adus tot felul de informații care să ne facă să înțelegem lucruri despre noi și despre rolul pe care îl avem de jucat, despre ceea ce avem de înțeles, dar mai ales de făcut, pentru că a înțelege fără a acționa nu înseamnă decât demagogie.
Începutul de toamnă ne cheamă la acțiune, la concretizarea a ceea ce am primit ca informații, ne cheamă la schimbare, la adaptare, ne cheamă la a ne crea limite puternice în interiorul cărora să creștem și să ne definim pe noi înșine, pentru a știi în final cine suntem cu adevărat și ce putem să facem cu ceea ceea ce avem.
Suntem chemați la planificare, urmată de acțiune. Ar fi foarte productiv pentru noi dacă am reuși să ne coborâm pe hârtie proiectele pe care dorim să le realizăm în perioada următoare și, în fiecare zi le-am reciti pentru a fi permanent în contact cu ele și a le menține vie energia. Să le păstrăm într-un loc în care să le putem vedea cu ușurință, dar totuși ferit de privirile celorlalți care, deși ar putea fi bine intenționați, s-ar putea să nu le înțeleagă în totalitate și să-și exprime astfel părerea într-un mod care ne poate descumpăni.
Însă, cel mai important aspect al acestui demers îl reprezintă încrederea pe care o avem în noi, credința, cu toată ființa noastră, că putem duce la îndeplinire aceste planuri. Odată ce am stabilit intenția și am formulat astfel cererea, să dăm voie Universului să ne surprindă plăcut cu modul în care rezolvă lucrurile pentru noi și pune cap la cap toate piesele puzzle-ului.
Nu întâmplător, pe nivelul doi al mandalei de astăzi, avem albastru închis, care are legătură cu rugăciunea și cu credința noastră, cu modul în care folosim afirmațiile într-un mod care să ne ajute să evoluăm.
Toate aceste lucruri nu ar fi posibile dacă noi nu trecem peste provocările legate de iubirea de Sine, sursa din care pornește toată motivația noastră, dacă nu acceptăm să primim ajutor, dacă nu dorim să ne fie mai bine și mă refer aici mai ales la aspectele subconștientului.
Să căutăm să ieșim din tiparul lui ”nu se poate!” sau ”nu am eu norocul asta!” și să începem să facem lucruri și pentru noi, să ne educăm astfel încât să ne ținem de planurile pe care le facem și să reușim să le și finalizăm!
Să avem un început de toamnă cu multe conștientizări, dar și cu multe materializări!
Doamne ajută!

vineri, 21 septembrie 2018
21.09.2018
Dacă ieri am folosit ”focul” pentru a lucra la ceea ce avem noi de făcut, pentru a ne putea manifesta rolul de Creator, astăzi continuăm să lucrăm și să punem la treabă energia pe care ieri am reușit să o îmblânzim.
Continuăm să creăm, indiferent că această creație înseamnă idei sau ceva concret, pentru că numai prin creație reușim să evoluăm și să ne manifestăm rolul de Creator.
Cum spuneam și altă dată, avem în fața noastră o cutie mare cu plastilină și o planșă de modelat o cutie mare cu culori și o foaie altă, mare, de hârtie, o pânză mare pe care putem să coasem, iar exemplele pot continua. Toate acestea există, dar combinarea lor depinde numai de noi, de modul în care reușim să modelăm plastilina, să combinăm culorile pe foaie sau modelele pe pânză, însă cel mai important poate acestea depind foarte mult de cât de mult ne asumăm acest lucru, pentru că putem fi foarte talentați, în potențial, însă fără o acțiune concretă, fără o muncă efectivă, nimic nu se întâmplă.
Avem la dispoziție o multitudine de mijloace și instrumente, însă aceste mijloace și instrumente nu fac decât să-și pună funcțiile lor în slujba noastră, să se lase modelate de energia noastră, pentru că dacă încă nu ne-am dat seama, în această lume mare avem toate ”jucăriile” necesare pentru a lucra la misiunea noastră, iar dacă încă nu le avem la noi este că nu le-am cerut sau pentru că nu le-am dat voie să vină și mă refer aici, în special la nivelul nostru subconștient.
Creativitatea nostră nu este altceva decât modul personal în care noi modelăm elementele din jurul nostru, iar mulți refuză să și-o asume, refuzând astfel rolul de Creator.
Astăzi avem o multitudine de elemente în potențial. Tot ceea ce avem nevoie este să-i dăm voie scânteii noastre interioare, care se numește creativitate, să vină și să modeleze aceste elemente cum poate mai bine. Chiar dacă nu ne iese prea bine de la început, important este că am pornit și, de aici înainte, tot ceea ce avem de făcut este să continuăm.
Starea de non-acțiune este specifică celor lipsiți de curaj și care preferă, mai bine, să stea pe margine și să facă scenarii.
La treabă, deci! 😀

luni, 17 septembrie 2018
17.09.2018
Curaj, curaj, curaj este mesajul Universului de astăzi, pentru că în piesa aceasta de teatru în care ne jucăm rolul, scenariul nu este unul predefinit, ci el se adaptează în funcție de modul în care noi răspundem la provocările Universului.
”Scenaristul”, în schimb, are un rol pentru fiecare dintre noi, iar modul în care noi răspundem la rol, poate determina schimbarea scenariului, mai ales dacă noi ne schimbăm, înțelegem lucrurile și alegem să ne jucăm rolul într-un mod proactiv.
De aceea ”Scenaristul” dorește de la noi este să ne conștientizăm rolul pe care îl avem de jucat și să începem, conștienți de acest rol, să lucrăm chiar noi la scenariu, să fim cocreatori ai ”piesei”, nu doar simpli ”figuranți”.
Dar pentru a face aceste lucru este nevoie, în primul rând, să avem o comunicare foarte bună cu ”Scenaristul”. În al doilea rând, ar fi bine să avem curajul de a ne juca cât mai bine rolul, de a-l înțelege și a-i aduce partea noastră de contribuție, de creativitate.
Astăzi este vorba despre curaj, despre ieșirea din frici și orientarea către acțiune, pentru că nimic nu ne poate ajuta să trecem mai ușor peste o frică decât acțiune concretă prin care ne îndreptăm către acea frică. Avem provocarea lui opt din zi, care ne scoate la suprafață tot felul de frici interioare, dar și vibrația zilei de zece care ne cheamă la curaj și la acțiune.
Universul ne pune astăzi, în față, o balanță, în care pune ambele elemente și ne cheamă să alegem. Am putea spune că, evident, toată lumea va alege curajul, dar din păcate, nu este așa. Chiar dacă la nivel conștient alegem curajul, la nivel de Sine avem în continuare tot felul de frici și angoase.
Așa că cea mai bună soluție de astăzi, pentru că movul de pe centrul mandalei ne provoacă la meditație, este să coborâm acolo unde nu prea avem curaj, unde ni se pare că lucrurile sunt întunecate, dar de unde se iau pentru 90% din deciziile noastre, adică la nivel de Sine și, prin meditație, prin obținerea stării de relaxare și introspecție, să rugăm Universul să ne ajute să identificăm fricile pe care le avem acolo. Numai așa putem fi cu adevărat în consens cu Universul, putem înțelege scenariul și ghidarea ”Scenaristului”.
S-ar putea să găsim, tot acolo, supărări pe care le avem pe ”Scenarist” pentru faptul că ne-a trimis aici, în acest rol, dar să nu uităm că decizia a fost luată împreună cu noi, înainte de a coborî la întrupare, așa că ar fi bine să ne reamintim de această înțelegere.
Nu Dumnezeu este sursa problemelor noastre, ci noi prin refuzul de a înțelege de unde le avem și cum putem lucra la transformarea lor în avantaje pentru noi.
Astăzi putem alege să avem curajul să le privim în față și să vedem cum le putem pune în slujba noastră.
Depinde de noi să facem acest lucru. Numai de noi.

joi, 13 septembrie 2018
13.09.2018
Iubirea de Sine ne este iarăși testată astăzi, iar aceste teste vor continua pe tot parcursul lunii. Este un fel de picătură de picătura chinezească prin care suntem provocați, de fiecare dată, să ne reconsiderăm atitudinea și să facem schimbările necesare pentru o viață frumoasă și împlinită, pentru că degeaba dorește Universul să ne dăruiască dacă noi nu dorim să primim.
Suntem într-o zi de vibrație șase, ceea ce ne aduce, ca și centrul mandalei, putere de rugăciune, însă această putere de rugăciune este mult mai mare dacă rugăciunea este făcută din interiorul Sufletului nostru, pentru că acolo este cheia comunicării cu Divinitatea, acolo este interfața cu Universul. Sufletul nostru este cel prin care primim ghidarea Universului, precum și darurile care ne vin, numai că, de la nivel de Sine avem prostul obicei să refuzăm aceste daruri.
Suntem într-o zi în care avem posibilitatea să cerem, iar dacă nu știm ce este tot din cauză că refuzăm să primim, iar acest capitol ține tot de iubirea de Sine. Atunci când nu vrem să cerem, de fapt, nu vrem să creăm, deoarece atunci când vrem să realizăm ceva avem nevoie de ghidare, de instrumente, de acces la o energie de o anumită frecvență. În momentul în care dorim să fim creatori, cerem acces la toate aceste lucruri și le dăm voie să vină în viața noastră, le dăm să se manifeste și să ne ajute în procesul de creație.
Avem roșu pe nivelul doi, ceea ce ne aduce focul creației, sursa tuturor lucrurilor, iar dacă ne acceptăm rolul de creator, dacă ne iubim suficient de mult încât să ne dăm voie să fim creatori, atunci vom știi cum să folosim această energie în folosul nostru și al misiunii noastre.
Universul ne pune în față oportunitățile, însă mai depinde și de noi să le valorificăm, să cerem ceea ce avem nevoie pentru a ne realiza misiunea. Suntem în fața unui imens depozit din care putem să ne luăm ceea ce dorim, numai că de noi depinde să cerem.
Avem curajul?

duminică, 9 septembrie 2018
9.09.2018
Când am stat ultima oară la un ”pahar de vorbă” cu Universul? Când am avut curajul să punem întrebări și să primim răspunsuri?
Astăzi, Universul ne invită să stăm de vorbă, să avem curajul să adresăm întrebări, să avem curajul să comunicăm. Ar fi bine să ne găsim acest moment de conversație cu Universul pentru că ziua este una WOW din toate punctele de vedere și astăzi avem șansa să primim acele răspunsuri pe care le căutam de mult, putem începe să înțelegem ce este cu noi pe aici și, mai ales, ce putem face cu ceea ce ni s-a dat.
Este o discuția la nivel înalt, pentru că vibrația zilei este unsprezece și ne cheamă să vedem lucrurile de sus, per ansamblu, să înțelegem ”the big picture” așa cum spun americanii, să înțelgem rolul nostru într-un plan divin complex, dar nu complicat și pe care îl putem afla dacă ne dăm voie, pentru că în niciun caz nu este secret, ci noi nu avem vibrația necesară pentru a-l înțelege.
Este o zi care ne aduce multă bucurie pentru că odată ce am înțeles lucruri despre noi și despre rolul nostru de creator, ne simțim mult mai siguri, mult mai puternici, mult mai curajoși. Ne dispar din fricile nostre și atunci dăm voie Sufletului să se manifeste și să se bucure.
În plus, orice discuție cu Divinitatea ne aduce sentimentul că nu suntem singuri, rătăciți prin viața aceasta și ne ajută să ne găsim sensul și direcția. De fapt astfel de discuții putem avea în fiecare zi, numai să ne aducem aminte că mai există Cineva acolo Sus care are grijă de noi și, cu care, putem comunica cel mai ușor prin intermediul Sufletului nostru.
Să renunță, măcar astăzi, la schemele noastre de gândire și să ne dăm voie să primim răspunsuri care să nu fie filtrate de către minte noastră, pe care să le luăm așa cum au venit, fără a mai căutăm să le ”înghesuim” în tiparele după care noi trăim, pentru că dacă vrem să fim liberi este necesar ca, în primul rând, noi să ne dăm singuri libertatea, ieșind în afara tiparelor noastre de gândire, eliberându-ne de ele și de falsa securitate pe care ne-o oferă.
Dacă dintr-o dată țarcul în care eram închiși ar rămâne fără garduri, care ar fi primul sentiment pe care l-am avea? De teamă, că nu mai sunt garduri sau de fericire pentru că, în sfârșit, suntem liberi? Răspunsul la această întrebare se găsește în fiecare dintre noi, iar dacă ne dăm voie să medităm la ea o să primim acest răspuns, din interiorul nostru și numai atunci vom înțelege cum ne poziționăm față de viață.
Universul așteaptă întrebările noastre, iar dacă nu avem răspunsuri este din cauză că nu am adresat întrebări.
De noi depinde dacă alegem să le adresăm sau nu, dacă alegem să comunicăm sau nu.

vineri, 7 septembrie 2018
7.09.2018
Mentalul nostru este cel care ne influențează total ziua de astăzi, iar modul în care noi reușim să-l folosim face diferența dintre o zi plină de frici sau o zi plină de creativitate.
Avem provocarea lui șapte, care ne aduce în prim-plan toate fricile pe care le avem și care ne adâncesc scenariile noastre mentale. Cel mai interesant este că, în loc să facem ceva pentru a scăpa de frici, în loc să mergem să le înfruntăm și să le vedem, cu adevărat fața lor, energia lor, alegem să ne facem tot felul de închipuiri care, în final, nu se concretizează și ne și epuizează energetic.
Orice frică nu este altceva decât un aspect interior al nostru care nu a fost înțeles sau a fost ignorat și care vrea să fie cunoscut de noi, să fie înțeles. Până când nu ne ducem către el ca să-l acceptăm și să-l integrăm, rămâne acolo și ne va da tot felul de provocări.
Avem ca provocare iubirea de Sine astăzi, așa că ar fi bine să căutăm să ieșim din frici dacă ne respectăm și ne iubim pe noi înșine.
Pe de cealaltă parte, avem o zi plină de creativitate și care se manifestă cel mai bine prin prisma unui Suflet curat și întreg, care să fie pe același palier cu mentalul nostru, nu să i se subordoneze.
În concluzie, dacă astăzi dorim să scoatem la suprafață creativitatea din noi, primul lucru este să renunțăm la frici, să ne domolim mentalul cu câteva rugăciuni, poate chiar și cu ceva mișcare, să ne refacem aura, dând astfel Sufletului nostru posibilitatea de a se manifesta plenar, să ne recâștigăm starea de bucuria interioară.
Menținerea stării de creativitate ne permite să aducem, din planurile subtile, tot felul de idei și soluții, pentru că reușim să ne conectăm cu Universul și să primim tot felul de vibrații pozitive.
Să evităm, pe cât posibil, critica altora, dar și a religiei, pentru că, la baza criticii pe care o facem stă tot frica noastră, iar prin critică credem noi că reușim să ne ridicăm deasupra problemelor. Doar credem ...

joi, 6 septembrie 2018
6.09.2018
Iubirea vine astăzi să se manifeste, iar intensitatea manifestării depinde foarte mult de modul în care am reușit, ieri, să ne creăm limite și să ne întoarcem către noi.
Ea vine să ne aducă și mai mult curaj, mai multă determinare, împingându-ne către manifestarea misiunii noastre, ajutându-ne să o conștientizăm și să o acceptăm, să descoperim părți din ea care, puse cap la cap, dau un sens vieții noastre, pentru că, de cele mai multe ori, datorită neiubirii de Sine, pierdem sensul pe care viața noastră îl are și nu știm în ce direcție să ne îndreptăm.
Redobândirea iubirii de Sine nu face altceva decât să ne aducă sensul vieții, direcția în care să ne îndreptăm, busola de care aveam nevoie, pentru că odată găsit sensul, toate celelalte se așează într-un superb și uimitor puzzle.
Să fim foarte atenți la mesajele subtile pe care le primim astăzi, dar și la provocările pe care le avem, pentru că, pe de o parte, mesajele vin să ne aducă informații foarte importante pentru evoluția noastră, iar provocările vin să ne testeze modul în care ne iubim pe noi înșine sau nu, dar și modul în care manifestăm curajul în viață.
Universul ne întinde mâna, ca de fiecare dată, prin intermediul iubirii, provocându-ne să ieșim din zona copilului supărat pe toate și ne cheamă să ne deschidem către viață, chiar dacă din colțul în care ne-am izolat totul pare întunecat și nimic nu este în regulă. Prin iubirea pe care ne-o trimite și la care ne expune ne cheamă să ieșim de acolo și să începem să facem pași prin viața noastră, să privim lucrurile așa cum sunt, nu cum ne-am imaginat noi că sunt.
Ne cheamă să avem curajul să ne trăim viața, să avem curajul să o explorăm, să avem curajul să cerem și să creăm, să avem curajul să ne dezvoltăm, să avem curajul să ne exprimăm, să avem curajul să fim lideri și să devenim model pentru alții, să avem curajul să ...
Și, pentru că avem atât de mult turcoaz în mandala de astăzi, suntem provocați să spunem lucrurilor pe nume, să avem curajul să dăm informația mai departe și să trecem peste iluziile emoțiilor și blocajelor din comunicare.
Să trecem peste confuzia pe care simțim că o avem și să ne dăm voie să privim dincolo de ea, pentru că ea nu este decât un văl pe care îl creează mentalul nostru.

luni, 3 septembrie 2018
3.09.2018
La început de septembrie, Universul ne aduce în prim-plan vechea noastră problemă, respectiv iubirea de Sine. Ies la suprafață toate acele aspecte ale noastre pe care le-am dat la o parte și care acum vor să fie recunoscute ca parte din noi, din misiunea noastră.
Nu avem cum să avem, de exemplu, o sănătate normală a picioarelor dacă nouă nu ne plac picioarele noastre și întotdeauna avem ceva să le reproșăm.
Toate talentele noastre pe care nu le-am recunoscut, toate darurile pe care nu le-am acceptat, toate fricile pe care le-am ascuns, toate părțile corpului de care nu suntem mulțumiți, toate acestea ies la suprafață acum tocmai pentru a primi, din partea noastră, atenția de care au nevoie, pentru că ele își cer acum dreptul la recunoaștere și la acceptare, își cer dreptul la a ne sluji și ajuta în misiunea noastră.
Tot ceea ce am lăsat în urmă și care ne aparține, tot ceea ce am cedat pentru că nu știam ce să facem cu ele, tot ceea ce este al nostru se întoarce acasă și își cere dreptul la recunoaștere. Este o întoarcere a fiului risipitor, dare care în cazul acest, nu a plecat singur de acasă, ci a fost abandonat de către noi.
Să fim atenți la intuiție și la toate mesajele pe care le primim, la senzațiile pe care corpul nostru ni le trimite. Apropo de corpul nostru, astăzi suntem provocați să începem să-l iubim, să-l acceptăm așa cum este și dacă vrem să schimbăm ceva la el numai cu iubire o putem face, pentru că prin respingere nu facem decât să accentuăm problemele pe care le avem. Uitatul în oglindă la corpul nostru, complet dezbrăcați, ne ajută să ne armonizăm mai mult cu el.
Comunicarea este și ea favorizată astăzi, venind să ne răscolească tot ceea ce nu am spus altă dată și acum a venit momentul să o facem. Important este să ne menținem echilibrul în comunicare, să nu zăpăcim pe ceilalți cu ceea ce avem de spus.
Acceptând și luându-ne înapoi tot ceea ce este al nostru vom recăpăta puterea noastră, ne vom aduce înapoi toată forța pe care am avut-o și de care avem nevoie să ne realizăm misiunea.
Este timpul reîntregirii și al puterii! De noi depinde să ne-o luăm înapoi!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)