19.03.2020
Încheiem această decadă destul de ciudată, la prima vedere, dar foarte puternică din punct de vedere energetic.
A fost o decadă care a început pe data de zece şi se termină astăzi, pe nouăsprezece, adică tot un zece (19=1+9=10), iar scopul ei a fost acela de a ne trezi curajul, mai ales curajul de a ne trăi viaţa, pentru că dincolo de viruşi, de ştiri, de panica generală, este modul în care răspundem noi la toate acestea, modul în care alegem să fim curajoşi, alegând fie să ne bazăm pe singura forţă care ne poate ajuta, respectiv Dumnezeu, fie să rămânem în frică, frică despre care spunem şi în postarea de ieri că este apanajul Ego-ului şi prin care caută să ne menţină la un nivel de ascultare faţă de el, fiind singura modalitate prin care şi poate manifesta puterea.
De aceea, pentru cine meditează, ar fi bine să facă acest lucru cât mai des în perioada aceasta, deoarece numai aşa se poate diminua puterea Ego-ului. De asemenea, prin rugăciune sau folosirea tehnicilor energetice putem să lucrăm pe Ego-ul nostru, curăţindu-l cât mai des şi punându-l astfel la locul său. El este parte din noi şi avem nevoie de el pentru a ne trăi viaţa aici, pe Pământ, de aceea, cine susţine că "orgoliul trebuie omorât!" ori nu are habar ce zice, ori îndrumă greşit, intenţionat. Curăţindu-l cât mai des, meditând cât mai des, ridicându-ne vibraţia, nu facem altceva decât să ne armonizăm cu Ego-ul nostru.
Iubirea de Sine este o altă zonă care are de câştigat de pe urma curăţării orgoliului, deoarece atunci când Ego-ul "tace" sau "vorbeşte mai încet", Sufletul îşi poate spune punctul său de vedere, poate să ceară, să spună ce doreşte, iar când Sufletul "vorbeşte" Universul ascultă, iar manifestarea este rapidă.
De asemenea, atunci când Ego-ul este la locul său, comunicarea cu Dumnezeu este mult mai profundă, iar pentru următoarea decadă avem nevoie să comunicăm cât mai mult cu Dumnezeu, deoarece vom avea mai multe provocări în această privinţă şi este nevoie să trecem, peste ele, cu bine şi cu lecţiile învăţate.
Aşa că ceea ce avem astăzi de făcut este ca fiecare dintre noi să-şi cureţe Ego-ul, prin mijlocele amintite mai sus. Pe lângă beneficiul personal pe care îl vom avea din această acţiune, vom aduce beneficii şi la nivelul egregorului de grup, atât al comunităţii în care trăim, cât şi al ţării în care trăim, influențând, în bine, situaţia energetică actuală.
Şi, nu în ultimul rând, să fim atenţi la minciună şi să căutăm să o evităm cât mai mult, atât în relaţia cu ceilalţi, cât mai ales în relaţia cu noi înşine. Adevărul, oricât de neplăcut ar fi, pe moment, de fapt, ne conectează cu frecvenţele ridicate ale Universului şi astfel comunicăm mult mai rapid cu Dumnezeu.
Să trecem la treabă, că mâine începe o altă decadă, iar modul în care vom trece prin ea depinde foarte mult de ceea ce facem acum!
Să ne fie de folos!
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata,
#numerologiaKundalini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu