vineri, 27 martie 2020

27.03.2020


Deci, spiritual, situaţia stă cam aşa. Avem un virus care, la prima vedere, a cam dat lumea peste cap, dar care, de fapt, este un pretext ca să începem să ne schimbăm.

Toate fricile pe care le avem în legătură cu virusul, nu fac altceva decât să se acumuleze la nivelul planetei, la nivelul câmpului ei energetic, influenţând-o în mod negativ, de aceea, dacă dorim să scăpăm mai repede de această situaţie este timpul să ne schimbăm modul de gândire, să manifestăm partea frumoasă a lucrurilor, iar rugăciunea ne poate ajuta foarte mult în această privinţă.

Prin rugăciune nu facem altceva decât să ne conectăm cu Dumnezeu, să-i simţim energia, să ne curăţăm mentalul şi Ego-ul şi să ne ridicăm vibraţia peste toate aceste energii joase.

Am primit, în ultimele zile, pe toate canelele de comunicare, toate știrile posibile legate de această mare "minunăţie" de virus. Din păcate, cei care le trimit, nu o fac decât din frică, pentru că se simt copleşiţi de toată energia negativă a acestor ştiri şi, pentru că nu ştiu ce să facă şi cum să scape de ea, pur şi simplu, inconştient, o împart şi ala alţii. Nu mă pot supăra pe ei, cel mult pot alege să ignor acele ştiri sau, dacă am cu cine vorbi, să le explic ceea ce scriu şi aici.

De aceea, ziua de astăzi a venit cu acest mesaj, al rugăciunii care ne poate ajuta să scăpăm de aceste frici, să le diluăm sau chiar să le transmutăm în lumină. Să ştiţi că, din punt de vedere al Universului, o energie transmutată este un mare câștig, iar cei care o fac, sunt recompensați pentru acest lucru, de aceea, dacă tot suntem în această mare de energii negative, primul lucru pe care îl avem de făcut este să ne punem, prin rugăciune, un combinezon energetic (şi să ne întărim totodată şi aura, iar o aură puternică, se ştie, nu dă voie energiilor negative să ne afecteze), pentru a ne proteja de ele, iar după ce am reuşit să ne stabilizăm emoţional, următorul pas este să transmutăm, tot prin rugăciune, acest energiile negative care ne înconjoară, creând astfel o mare de lumină în jurul nostru.

Ce rugăciuni să folosim? Cele cu care simţim că rezonăm, care ne sunt uşor de spus şi pe care le simţim că ne aduc bucurie. Importantă este trăirea pe care o avem, comuniunea cu Dumnezeu pe care o descoperim prin rugăciune. De aceea, este foarte important să ne găsim, mai multe perioade de 15-20 de minute cel puţin, pe parcursul zilei sau nopţii, fiecare după cum simte, pentru a ne ruga.

Dacă omenirea, la nivel global, îşi dă, în acest moment, examenul de maturitate spirituală, şi noi ne dăm, tot acum, la nivel de individ, examenul întoarcerii la Dumnezeu, al înţelegerii puterii Sale, dar mai ales a accesării şi folosirii acestei puteri spre binele nostru şi al celorlalţi. Cred că este mult mai bine să facem acest lucru decât să stăm şi să "tremurăm cu tot cu casă", vorba cântecului.

Să trecem la treabă, zic, că de comoditate şi de frici o să tot avem timp peste câteva luni, dacă o să mai avem chef de ele! Acum avem de muncă şi fiecare este nevoie să-şi facă ordine în propria ogradă şi să o lumineze cât mai bine cu putinţă.

Doamne ajută!

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii. 
 
#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata,
#numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu