sâmbătă, 28 decembrie 2019

28.12.2019


Mandala de astăzi este despre prosperitate în general, despre energia prosperităţii pe care  o întâlnim peste tot, în toate domeniile, nu doar în cel financiar. 

Energia mandalei de astăzi vine să ne scoată din moleşeală şi să ne facă să ne punem semne de întrebare legate de modul în care noi relaţionăm cu prosperitatea, de modul în care ne deschidem în faţa ei şi cât de mult ne dăm voie să o primim în viaţa noastră. 

Un proverb spunea că: "Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă!". Ce ne facem dacă "traista" noastră este cusută la gură şi nu poate intra nimic în ea sau are doar o deschidere mică, ceea ce nu permite altor lucruri mai mari să intre acolo? Pentru că în lucrul cu energia prosperităţii depinde foarte mult şi de "traista" pe care noi o avem, adică de cât de mult ne dăm noi voie să primim această energie în viaţa noastră, cât de mult vrem să ne bucurăm de ea şi cât de mult vrem să îi folosim darurile.

Din păcate, ne-am învăţat să stăm într-o stare în care lipsurile nu ne mai deranjează, ci chiar am devenit prieteni cu ele, iar acest lucru nu este normal pentru evoluţia noastră, deoarece, pe de o parte refuzăm această energie la care Universul ne expune şi care nu este una limitată, iar pe de altă parte, pentru că refuzăm această energie şi darurile sale, de fapt, refuzăm să ne facem misiunea în cele mai bune condiţii. Plus că, cu cât ne obişnuim mai mult cu starea de lipsă, de fapt, creăm un tipar pentru viaţa aceasta şi pentru celelalte, tipar care nu este în armonie cu Universul, periclitându-ne chiar misiunile din vieţile viitoare.

Dar până să ajungem să ne gândim la vieţile viitoare, o avem pe cea de acum, pe care este nevoie să o trăim cât mai frumos posibil, iar dacă aceste lucru nu se întâmplă nu este numai din cauza mediului în care trăim, ci în primul rând a rezonanţei noastre cu acest mediu, ceea ce a făcut să ne atragem reciproc şi să vieţuim în el. 

Şi, aşa cum se spune tot mai des, oricât de enervant ar părea, dacă vrem să schimbăm exteriorul este musai să începem să lucrăm la interior, iar pentru că suntem într-o zi cu provocare pe zece, adică pe curajul înalt, poate este momentul să ne asumăm curajul să facem schimbările necesare pentru a da voie prosperităţii să curgă liber în viaţa noastră. De asemenea vibraţia zilei fiind şapte, adică limitele noastre, este momentul să ridicăm aceste limite în jurul nostru tocmai pentru a ne proteja noua atitudine pe care o creăm în privinţa prosperităţii, respingând astfel energiile joase care vin către noi şi care caută să ne întoarcă în vechile tipare. 

Avem provocare pe comunicarea cu Divinitatea astăzi, dar tocmai peste această provocare avem de trecut, mai ales că invocarea cât mai des a Divinităţii, în momentele în care ne creăm noi tipare bazate pe prosperitate, ne va ajuta să ne menţinem o atitudine pozitivă în privinţa prosperităţii. Dumnezeu, în niciun caz nu a vrut să trăim în lipsuri, chiar dacă, de multe ori, am avut tendinţa de a-L acuza. Acum este timpul să reluăm dialogul cu El şi să acceptăm energia prosperităţii pe care ne-o trimite.

ESTE TIMPUL SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ CEREM!

Suntem într-o zi al cărei tipar semnifică bucurie, fericire, iar acesta este ingredientul necesar pentru a putea fi prosperi. Cu cât aducem mai multă bucurie în viaţa noastră, cu atât ne vom conecta mai bine cu prosperitatea, cu energia ei.

Să lăsăm energia vindecătoare a zilei de astăzi să ne ajute să dizolvăm toate aceste blocaje pe care le-am ridicat în calea prosperităţii! Ne-ar ajuta dacă ne-am face un inventar al situaţiilor în care am refuzat lucruri, oportunităţi etc., dar şi al situaţiilor în care ne-am mulţumit cu puţin, cu mult prea puţin faţă de cât meritam, nu neapărat pentru a ne face autocritica, ci pentru a observa tiparul pe care l-am creat şi să înţelegem astfel cum îl putem distruge.

Şi, pentru că avem galben pe nivelul doi, să ieşim la mişcare, să înţelegem astfel dinamica energiilor în Univers şi faptul că numai dacă suntem în mişcare putem mişca lucrurile în jurul nostru.

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii. 
 
#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata,
#numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu