11.06.2019
Ziua de astăzi ne provoacă să răspundem la întrebarea "Cine sunt eu?". Şi nu mă refer aici la jobul pe care îl avem, la casa pe care o avem, familia pe care o avem etc. Nu mă refer aici la partea noastră din exteriorul nostru, care este şi ea importantă, ci am în vedere interiorul nostru, cât de mult ne cunoaştem pe noi cu adevărat, cât de mult ne trăim viaţa cu curaj şi nu cu teamă şi îndoială, teamă care vine din toate aspectele noastre interioare care nu sunt cunoscute şi integrate.
Avem provocarea lui unsprezece astăzi, care ne aduce în prim-plan confuzia cu privire la viaţa noastră, la modul în care o stăpânim, la modul în care ne cunoaştem cu adevărat şi nu suntem precum o frunză în vânt. Pe de cealaltă parte, avem vibraţia lui doi, care ne dă puterea de a ne întoarce către Sufletul nostru, să ascultăm de el şi astfel să ieşim din fricile de la nivelul minţii.
Movul de pe centru mandalei ne aduce multă înţelepciune, dacă ne dăm voie să o primim, ne permite să ne cunoaştem mai bine şi să nu ne mai teme că suntem singuri şi că nu avem putere. Este momentul să renunţăm la a ne mai identifica cu iconica imagine de pe internet, în care un cal este legat de un scaun de plastic, în faţa unei crâşme, el fiind convins că acolo este nevoie să stea şi că oricum fiind legat nu are cum să plece, cu toate că acel scaun nu are mai mult de 2-3 kg.
Avem un nivel de conştiinţă superior acelui cal şi putem oricând să ne desprindem de acel "scaun" pe care fiecare dintre noi îl are şi e care se simte legat fără a putea face ceva în acest sens. dar, ca şi la cal, convingerea este doar în mintea noastră, aşa că dacă ne-am convins că nu ne putem desprinde, atunci vom avea dreptate, indiferent câţi ar căuta să ne convingă.
De aceea, răspunsul la întrebarea "Cine sunt eu?" nu va fi unul uşor, dar asta nu înseamnă că întrebarea nu este nevoie să fie adresată, dimpotrivă, ea este nevoie să fie modul prin care noi ne obiectivăm cât mai des în legătură cu noi înşine, pentru că orice obstacol care apare în calea răspunsului la această întrebare este un obstacol care ne blochează evoluţia.
Dacă astăzi răspunsul la această întrebare este unul nu prea îmbucurător, atunci soluţia este să începem să lucrăm la el până când obţinem unul care să ne mulţumească, mai bine zis, să ne împlinească, pentru că chiar dacă nu ştim cum să o spunem prin cuvinte, o vom simţi la nivelul Sufletului şi Sinelui nostru.
Să dăm voie Universului să ne arate unde avem de lucrat, oricât de greu ni s-ar părea şi chiar dacă am vrea să fugim de acel lucru!
Provocarea noastră de astăzi, pe lângă mental, este legată şi de mişcare, aşa că este bine să punem lenea în cui şi să începem să mişcăm energiile, să deblocăm roţile care au şi uitat ce este mişcarea. Cât de mult ne mişcăm astăzi, atât de mult vom beneficia de ajutorul Universului.
P.S.
Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în
aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine
şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata,
#numerologiaKundalini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu