vineri, 21 iunie 2019

20 - 29.06.2019

Perioada 20-29 iunie va sta sub energia învăţării, a noului, a acumulării de cunoştinţe. Ce să mai învăţăm?  Ar spune orgoliosul, cel care crede că le ştie pe toate.

Dar nu despre el vreau să discutăm acum, ci despre noi, despre evoluţia noastră, cu suişurile şi coborâşurile sale, cu avânturi şi poticniri, cu promisiuni şi dorinţe de renunţare. 

Am venit pe o planetă-şcoală, care are temă principală să ne înveţe să ne dezvoltăm, fie prin experiențe plăcute, fie prin experiențe mai puţin plăcute, numai că cei care stabilesc dacă sunt sau nu plăcute, suntem noi, aşa că pentru Univers doar sunt.

De aceea, pe această planetă, putem sta precum un spectator plictisit şi neinteresat de jocul vieţii, sau putem fi un bun observator al acestui joc, îi putem învăţa regulile şi putem ştii astfel cum să ne poziţionăm în cadrul acestui joc.

Despre ce anume putem învăţa? Despre ceea ce ne atrage, în primul rând. Acele lucruri către care ne împinge intuiţia, chiar dacă, la acest moment nu le vedem rostul. Important este să o facem atunci când suntem chemaţi pentru că acela este momentul optim pentru noi. Refuzul de a învăţa nu face altceva decât să ne priveze de informaţiile de care aveam nevoie, să ne menţină în iluziile, scenariile şi tiparele noastre, fără a ne pune problema cum să ieşim din ele.

Putem, de asemenea, să învăţăm noi abilităţi, de care noi considerăm că avem nevoie, însă o dată asumat acest drum, este bine să ne ţinem de el, deoarece Universul ne ajută în măsura în care ne ajutăm pe noi înşine şi ne păstrăm motivaţia.

Învăţarea ne permite să trecem la alte nivele de conştiinţă, de vibraţie, mai ales dacă o facem conştienţi de transformările care se pot produce în noi.

Învăţarea mai înseamnă şi asumare, deoarece ne asumăm acest rol şi alegem să-l jucăm până la capăt cât mai conştiincioşi cu putinţă şi, cum spuneam şi la început, numai orgoliosul crede că le ştie pe toate şi nu are ce mai învăţa.

Învățarea înseamnă şi stimă şi iubire de Sine, deoarece când ne iubim pe noi înşine ne dăm voie să primim noi informaţii, ştiind că aceste noi informaţii ne vor ajuta să ne dezvoltăm mai mult. Iubirea de Sine ne aduce motivaţia ca să învăţăm, mai ales atunci când lucrurile se blochează şi nu mai vedem ieşirea. De fapt, atunci, în acele momente de confuzie, Universul ne dă teste ca să vadă cum folosim ceea ce ştim.

Este foarte important să acceptăm oportunitățile pe care Universul ni le scoate în cale, în ceea ce priveşte învăţarea, şi să ne deschidem către informaţia care ne soseşte.

Să fim cât mai atenţi, în această perioadă, la informaţiile care ne "trec pe la urechi", mai ales cele care vin foarte rapid, prin intuiţie şi nealterate de mintea noastră.

Totodată, în această perioadă vom avea şi o deschidere mai mare către creativitate, cu condiția să o lăsăm să se manifeste şi să avem grija ca Sufletul nostru să fie cât mai curat.
 
P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii. 
 
#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata,
#numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu