marți, 7 ianuarie 2020

7.01.2020


Mişcare, mişcare, mişcare! Vrem-nu vrem, totul în jurul nostru este mişcare, din momentul naşterii şi până când părăsim această existenţă.

De ce este nevoie să ne mişcăm? În primul rând pentru că Universul este în mişcare şi noi este nevoie să ne adaptăm acestei mişcări, mişcându-ne şi noi, la rândul nostru, în ritmul său.

În al doilea rând, pentru că mişcarea aduce schimbare şi, cum nu putem mânca acelaşi fel în fiecare zi, la fel este necesar să ne mişcăm pentru a schimba lucrurile în viaţa noastră.

În al treilea rând, pentru că este în natura noastră să ne mişcăm. Când suntem mici căutăm să mergem pe picioarele noastre cât mai devreme posibil, iar atunci când reuşim alergăm prin toate colţurile casei. Dacă am şi reuşi să menţinem acest ritm de-a lungul vieţii, cu siguranţă lucrurile ar sta altcumva pentru noi.

În al patrulea rând, pentru că prin mişcare creăm. Ne modelăm propriul corp şi îl aducem la parametrii necesari pentru misiunea noastră, mai ales dacă această misiune are legătură cu sportul sau munca fizică. Modelăm pământul, îi dăm formă, îl cultivăm, îi dăm ocazia să rodească, ajutându-l astăzi să-şi facă misiunea, în timp ce noi ne facem misiunea noastră. Modelăm energia şi o punem în slujba noastră, dar şi a celorlalţi, ajutându-i să evolueze şi ajutându-ne astfel să evoluăm.

Modul în care ne raportăm la mişcare, cât de mult dorim noi să ne mişcăm ţine foarte mult de voinţa noastră, de intenţia noastră, iar toate acestea ţin de iubirea de Sine, pentru că numai iubindu-ne pe noi înșine vrem să facem ceva concret, avem o direcţie, un sens, o ţintă către care să ne îndreptăm, găsim timp să facem acel lucru, găsim energia necesară să o investim acolo. 

Lenea, comoditatea, amânarea nu sunt decât faţete ale lipsei de iubire de Sine, aşa că dacă vrem să renunţăm la ele, în primul rând este nevoie să ne ocupăm de ceea ce ne blochează pe noi înşine, de sentimentele negative pe care le avem la adresa noastră şi care ne fac să credem că nu merităm să ni se întâmple lucruri bune.

Refuzul de a ne mişca, atât în planul fizic, cât şi în planul energetic este ca şi cum am merge împotriva curentului, iar blocajele pe care le avem la nivelul membrelor, dar şi muşchilor nu sunt altceva decât refuzul nostru de a ne mişca.

Când şi cum vom decide să începem să ne mişcăm depinde de fiecare dintre noi şi, chiar dacă Universul ne tot trimite semnale, nu o va putea face în locul nostru. Cu siguranţă, când lucrurile se vor bloca în viaţa noastră, va fi nevoie să începem să ne mişcăm şi, pentru a scăpa de blocaje, vom fi dispuşi să ne şi schimbăm. La urma urmei mişcarea este proactivă sau reactivă. Noi suntem cei care decidem în ce categorie dorim să intrăm. 😃 

P.S. Fiecare dintre noi este diferit şi, chiar dacă suntem născuţi în aceeaşi zi, evoluăm diferit, iar dacă vrei să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi obţine aici mai multe informaţii. 
 
#manadaledelumina#mandalazilei#evolutiespirituala#denoidepinde#traiestetiviata,
#numerologiaKundalini

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu