14.11.2018
Este vremea poveștilor, a acelor povești care stau în interiorul nostru de ceva timp și care pot ajuta și pe ceilalți, fie prin puterea exemplului, fie prin informația pe care o aduc.
Dintotdeauna poveștile au fascinat oamenii, fie că vorbim de cele pentru copii, fie că ne referim la cele pentru oameni mari, tocmai pentru că le permiteau să viseze și să se transpună, prin imaginație, acolo, în mijlocul acțiunii.
Nu de puține ori, poveștile au influențat destine, pentru că odată ce ne-am transpus în ele, de fapt, am dat voie viselor să înceapă să lucreze, ne-am racordat pe linii ale timpului către care, cu timpul ne-am orientat firul vieții și astfel au devenit realitate. Pur și simplu ne-am racordat la ele, iar viața noastră și-a urmat cursul astfel încât să ajungem să împlinim visul de atunci, iar acest lucru l-am conștientizat tocmai în momentul în care ne-am văzut visul realizat.
Poate ar fi bine să stăm și să reflectăm puțin de ce visul de atunci s-a împlinit și de ce acum nu reușim să concretizăm, de multe ori, ceea ce ne dorim? Poate pentru că, acum, nu ne-am creat o poveste care să însoțească visul, poate pentru că nu i-am dat voie imaginației să creeze pentru noi, să se racordeze la acele linii temporare care să ne tragă spre realizarea visului, sau poate pentru că, pur și simplu, nu ne-am dat voie să visăm, crezând că acest lucru nu ne mai reprezintă acum, când am ajuns ”oameni mari”.
Suntem într-o zi de vibrație nouă, ceea ce ne permite să înțelegem lucrurile dincolo de realitatea pe care o percepem acum, ceea ce ne poate permite să ”visăm”, să înțelegem că, de fapt, atunci când credem că visăm cu ochii deschiși, de fapt, noi nu facem altceva decât să ducem firul vieții către noi zone de dezvoltare în funcție de ceea ce place să facem.
Așadar, astăzi, să ne dăm voie să visăm, să ne dăm voie să creăm povești, dar să le și dăm mai departe celor care au nevoie de ele. Nu vom știi niciodată la cine ajunge povestea noastră și cui îi poate schimba, în bine, viața.
Este momentul ca povestitorii să iasă la suprafață și să se facă cunoscuți, chiar dacă jobul lor actual este altul. Ei nu au venit aici doar pentru job, ci pentru a-și realiza menirea, iar aceasta nu constă într-o singură activitate, ci este un mănunchi de activități, pe care, cu siguranță fiecare dintre noi le-a experimentat de-a lungul timpului, dar cărora nu le-a acordat atenția necesară.
Este vremea poveștilor! Să începem să le scriem! De noi depinde ...
P.S.
Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu