22.11.2018
Indecizia este mai gravă decât eșecul și aceste lucru ne poate caracteriza și astăzi. Din indecizie nu putem face nimic, nu demarăm, nu materializăm, nu concretizăm și rămânem așa într-o stare constantă de non-acțiune.
De aceea, astăzi, în colțurile celui de al doilea nivel avem roșu, care ne blochează acțiunea, ne blochează mișcarea, materializarea. De fapt, ne predispune la astfel de blocaje, ce pornesc din mintea noastră, pentru că ea, în dorința ei de control permanent, cută să aibă totul pregătit la virgulă și, dacă prin absurd să zicem, lucrurile ar sta așa, atunci tot va găsi motive să mai amâne.
Dacă în Sufletul nostru am simțit să facem un lucru, atunci, cu siguranță, acel lucru este necesar să fie făcut și, chiar dacă acum nu avem toate datele problemei, tot este nevoie să pornim, pentru că nimic nu este bătut în cuie într-un Univers dinamic.
Suntem într-o zi de vibrație opt, care ne aduce potențial de curaj și determinare, asta dacă și noi ne dorim. Ne predispune la luat decizii și la acțiune concretă. În realitate însă, acest curaj se va manifesta numai dacă aura noastră este întreagă, dacă am lucrat la consolidarea ei.
De asemenea, optul din vibrația zilei, dacă este manifestat pe deplin prin curajul de acțiune ne ajută să stăpânim toate cele trei tipuri de minți, pozitivă, negativă și neutră, dar mai ales să reușim să trecem peste provocarea minții neutre de astăzi, care este chiar indecizia.
Am putea spune că astăzi putem începe, dacă ne obiectivăm, să vindecăm fricile interioare care ne dau stări de nehotărâre, de indecizie, să lucrăm puțin la iubirea de Sine care să ne aducă motivația necesară să facem lucruri și pentru noi.
Mișcarea fizică ne-ar ajuta astăzi să reducem nivelul nehotărârii, mai ales că ne ajută să mișcăm energiile pe meridiane, dându-ne alt tonus.
P.S.
Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu