15.02.2019 - ziua a cincea de vindecare
Astăzi vindecăm relaţia pe care o avem cu energie creatoare, pentru că orice am întreprinde, dacă nu avem această energie, nu putem demara.
Energia creatoare este, în acelaşi timp şi energia sexuală care circulă din noi şi pe care este nevoie să o îmblânzim dacă dorim să o punem la treabă.
Din păcate însă, atunci când vine vorba despre ea, ne transfigurăm, culoare de pe faţă se apropie de cea de pe centrul mandalei de astăzi şi ne închidem în faţa oricărei informații care ar veni către noi. Acest comportament nu este altceva decât un refuz de a înţelege, pe deplin, energia sexuală, de a dori să lucrăm cu ea, iar parte din reacţia noastră este una automată, de la nivel de subconştient, pentru că acolo avem multe dintre programele prin care ne limităm lucrul cu această energie.
Ce înseamnă lucrul cu ea? Înseamnă, în primul rând, o activitate sexuală normală, iar normală depinde de fiecare cuplu în parte. Ce pot să spun este că o dată pe luna, mai ales dacă încă nu suntem de şaizeci-şaptezeci de ani, nu este normalitate. Cu cât avem mai mult roşu în mandală, cu atât este mai mare predispoziţia spre o activitate sexuală intensă, numai că tocmai aceste persoane fug de ea.
De ce o activitate sexuală normală? Pentru că această energie este una foarte puternică şi, în primă fază aşa o putem regla. Dacă reuşim să combinăm activitatea sexuală normală cu mişcarea fizică atunci am făcut un mare pas în echilibrarea acestei energii în interiorul nostru.
Mai departe, pasul logic este să înţelegem această energie şi să înţelegem mai ales cum o putem valorifica în avantajul nostru şi aici intervin cărţile şi cursurile de Tantra (care înseamnă transmutare, în niciun caz vreo orgie, cum îşi imaginează unii 😀), dar şi cele de continenţă sexuală, prin intermediul cărora învăţăm cum să o folosim, cum să o transformăm în energie şi cum ne ajută la propria evoluţie.
Drumul nu este unul uşor, pentru că "piedicile" sunt multe şi se găsesc în interiorul nostru sub forma tiparelor formate din alte vieţi, în care am învăţat că numai a a te gândi la sexualitate este un mare păcat, dar să mai vorbim şi despre ea. La această se adaugă şi educaţia din viaţa aceasta, tot cam în aceeași notă, pe principiul rezonanţei, plus memele existente în societate. De altfel, putem şi observa în jurul nostru modul în care acoperirea, cu orice preţ, a acestui subiect, nu face decât să creeze tot mai multă frustrare, lucruri făcute pe ascuns (pornografie exacerbată, căutarea echilibrului sexual în afara cuplului etc.).
Dacă vrem să demarăm ceva în viaţă avem nevoie, asemenea, unui autoturism de un demaror, care la autoturism îl găsim la electromotor, iar la noi este în energia sexuală, dar este nevoie să ştim cum să o concentrăm către ceea ce dorim să facem pentru că altfel nu facem decât să o împrăştiem în multe direcţii, fără a avea prea multă forţă de determinare.
Nu întâmplător vindecarea energiei sexuale vine într-o zi cu dublă vibraţie, de unsprezece sau doi, pentru că, în funcţie de cum învăţăm, sau nu, să o folosim, putem "zbura" sau "merge pe jos", iar acest lucru este în exclusivitate opțiunea noastră.
Provocarea noastră de astăzi este şase, care ne poate da probleme de echilibru, de confuzie. Aceste probleme, dacă nu sunt rezolvate, combinate cu o energie sexuală dezechilibrată, ne pot da stări de nervozitate, fără a avea o cauză concretă. Ne putem trezi ţipând din senin fără a avea o explicaţie logică de ce facem acest lucru.
Rugăciunea ne poate ajuta să ne echilibrăm, iar mişcarea fizică să ne stabilizăm complet, pentru că arde excesul de energie şi curăţă meridianele noastre. De asemenea, să ne curăţăm chakra şase pentru că activitatea noastră mentală să fie una bună pentru noi şi astfel şi glandele noastre din zona acestei chakre (în special pineala) să funcţioneze optim.
Putem să folosim toată această energie din centrul mandalei pentru a ne manifesta creativitate, pentru a crea lucruri care să ne fie utile atât nouă cât şi celorlalţi, care să ajute şi să ne ajute la vindecare.
P.S.
Dacă ai curajul să afli lucruri despre tine şi despre ceea ce poţi face
cu adevărat, te aştept pentru interpretarea mandalei personale. Poţi
obţine aici mai multe informaţii.
#manadaledelumina, #mandalazilei, #evolutiespirituala, #denoidepinde, #traiestetiviata, #numerologiaKundalini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu