luni, 19 iunie 2017

19.06.2017


Întotdeauna Universul doreşte ca noi să ne învăţăm lecţiile şi chiar dacă nu întotdeauna suntem receptivi la oportunităţile pe care ni le oferă, în iubirea pe care ne-o poartă, ne mai dă şi alte şanse.

Să nu uităm că cele nouă arhetipuri din mandale se repetă cu o anumită ritmicitate tocmai pentru a ne da posibilitatea să revenim acolo unde am greşit sau să ne stimuleze, cu energia lor, acolo unde ne-am împotmolit.

Numai că, datele de 19 şi 29 din fiecare lună (în februarie doar din patru în patru ani :) ) sunt mult mai evidente din punct de vedere al acestei reveniri, având configuraţia aproape identică cu datele iniţiale, respectiv 19 seamănă foarte mult cu 10, iar 29 cu 20. Uitaţi-vă pe aceste date şi o să vă convingeți. 

Astăzi este una dintre acele zile, aşa că este bine să ne întrebăm ce anume nu am finalizat pe 10 şi se poate întoarce acum? Ce anume a rămas neînţeles de atunci? De ce anume am fugit atunci?

Ultimele două zile au avut o încărcătură energetică puternică ce ne-a sprijinit în manifestarea rugăciunii, în rostirea de afirmaţii iar această energie se manifestă puternic şi astăzi şi mâine.

Este un moment în care Universul ne invită la dialog deschis, ne cere să ne ridicăm ochii din pământ şi să-i îndreptăm către cer, dar nu în modul umil, ci cu demnitate. Ne cere să nu mai privim Divinitatea ca pe ceva ce este de temut, ci ca pe un partener de drum, dar pe care, din păcate, l-am uitat. "Întunericul" în care am stat până începe să se lumineze, iar condiţia este ca noi să vrem să mergem către Lumină, să dăm voie luminii să facă parte din viaţa noastră.

Este un nou pas în viaţa noastră şi acum este momentul să-l facem. Universul ne vrea parteneri în evoluţie, pentru că evoluţia noastră reprezintă o parte din evoluţia Universului. De aceea ne trimite atâtea semnale, tocmai pentru a ne arăta direcţia în care se îndreptă evoluţia şi spre care ar fi bine să mergem şi noi. 

Vechile tipare încep să se destrame şi, dacă acum ne confruntăm cu tot felul de probleme din care pare că nu mai avem scăpare, este tocmai ca să ne facă atenţi să renunţăm la vechile tipare, să privim şi în sus, nu numai în jos, să acceptăm că există şi alte soluţii, chiar dacă momentan nu le vedem, dar dacă am fi puţin atenţi, le-am putea intui.

Este o perioadă favorabilă să schimbăm rugăciunile din cele în care cerem ceva în cele în care mulţumim pentru tot ceea ce avem, indiferent cât de puţin este. Recunoştinţa atrage după sine energia Universului şi, în funcţie de încrederea pe care noi o punem în rugăciune, lucrurile se pot schimba în bine pentru noi.

Haideţi să facem acest experimente pentru următoarele 30 de zile, în care să mulţumim cât mai des posibil Universului pentru tot ceea ce avem. Să rostim afirmaţii pozitive şi să ne concentrăm pe binele din noi. Dar, să fim atenţi atunci când apar îndoielile pentru că atunci apar şi testele noastre pentru a vedea dacă ne putem menţine această stare sau cădem, la loc în zona de negativism.

Să nu uităm că oricât de multe sfaturi am primi, punerea lor în acţiune depinde numai de noi şi de modul în care alegem să ieşim din îngusta şi limitativa noastră zonă de confort.

Succes la explorări în afara zonei de confort!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu