joi, 22 iunie 2017

22.06.2017


Mai ţineţi minte ziua în care aţi încălcat regulile în mod intenţionat, doar ca să vedeţi cum este? Să vedeţi ce se întâmplă dacă faceţi acel lucru care ne-a fost interzis, despre care am primit mereu atenţionări să nu-l facem că se lasă cu pedepse care mai de care mai grozave.

Şi totuşi, mulţi dintre noi am vrut să vedem ce este dincolo, aşa că am făcut trăznaia. Şi am avut de suferit mai mult sau mai puţin, în funcţie de cât de bine am ştiut să ne ascundem.

Şi chiar dacă am primit şi pedepse, totuşi, în final am rămas cu gustul dulce al barierei peste care am trecut, al limitei pe care am încălcat-o.

Şi am crescut mari şi am uitat de acel mic moment de victorie, şi ne-am cufundat cu totul în viaţa noastră de adult identificându-ne perfect cu rolul şi responsabilităţile. Şi am uitat de curajul de care am dat dovadă atunci, dar pe care, în adâncul sufletului nostru, am dori să-l scoatem la suprafaţă. Am dori să încălcăm din nou "regulile" şi să simţim din nou acel gust al curajului de odinioară.

Astăzi este despre iubire, despre iubirea de Sine şi de curajul pe care ea ni-l dă pentru a ieşi din rând şi pentru a face lucrurile diferit, pentru a ieşi din rând, pentru a încălca limitele, dar pentru a demonstra că erau prost puse.

Astăzi este şi despre comunicare sub toate aspectele, despre a da celorlalţi din cunoaşterea noastră, despre a ne exprima pe noi aşa cum suntem, nu aşa cum vor alţii să fim.

Este momentul să spunem ceea ce avem de spus, să ne spunem opinia, să avem curajul să ne-o susţinem dacă ştim că este una pertinentă. Este momentul să trecem peste orice formă de timiditate, care de fapt este o formă de neiubire. Este momentul să încetăm să ne mai comparăm cu alţii şi să ne subestimăm în faţa lor, doar pentru că au mai mult tupeu cu  care îşi maschează, de fapt, propria timiditate. Este momentul să ne punem pe noi pe primul loc.

Să ieşim aşadar din "debaraua" în care ne-am izolat singuri şi să începem să lucrăm la misiunea noastră, să începem să transmitem informaţia şi să plantăm astfel "seminţe pentru altă lume" cum spune Dl. Florin Munteanu. Pentru că dacă nu o facem, pe de o parte, ne privăm pe noi de lecţiile pe care le avem de învățat, iar pe de altă parte, îi privăm de informaţie pe cei care aveau de învăţat de la noi.

Să evităm lenea astăzi, dar şi impulsurile violente. Să fim atenţi şi la impulsurile sexuale care, dacă nu sunt strunite, ne pot duce în tot felul de zone de vibraţie scăzută.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu